Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să ne îmbogăţim spre toată dărnicia

Să ne îmbogăţim spre toată dărnicia

Să ne îmbogăţim spre toată dărnicia

(II Corinteni 9, 6-11)

„Despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi îmi este de prisos să vă scriu”, le spune Sf. Ap. Pavel corintenilor încă de la începutul capitolului 9

Sunt îndemnuri în Sfânta Scriptură atât de clare că ar trebui doar învăţate şi trăite. Nu ar trebui să avem nevoie de sfătuire pentru a face milostenie. Fratele Traian spune că „Despre virtutea dărniciei s-a tot vorbit, se tot vorbeşte, poate chiar prea mult, pentru că prea mulţi sunt cei stăpâniţi de pofta lăcomiei sau de păcatul zgârceniei” (Hristos – Puterea Apostoliei, vol. 1, p. 484).

„Duhul Sfânt este Duhul unei dărnicii bogate. El, de la început, S-a arătat plin de orice dar bun şi cu o revărsare de dărnicie în toate privinţele peste Biserica şi Lucrarea Sa. În nicio privinţă Duhul Domnului nu S-a arătat sărac sau zgârcit faţă de noi” (idem, p. 485).

Mântuitorul, Care este modelul desăvârşit al milosteniei, ne spune: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Mt 5, 7). Sau: „Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6, 36). „Milă Îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce” (Mt 15, 32).

Milostenia izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorare materială şi duhovnicească a semenilor noştri aflaţi în nevoi. Noi toţi avem nevoie să fim miluiţi. „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta! Şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea” (Ps 50, 1-2). Cum vom putea zice aşa dacă nu miluim şi noi după mare mila noastră?! Iar mila cea mare, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur, e atunci când nu vom da din prisos, ci din lipsă. De ce să nu râvnim şi noi mărimea sufletului unei văduve?

Dar, oare, nu-i icoană ochilor noştri mărimea sufletului unui văduv? Unui preot văduv cu un copil orfan a cărui ultimă bucată de pământ din averea mamei sale a pus-o pentru salvarea tipografiei, pusă apoi cu totul numai în slujba Domnului, şi la care privea ca la una dintre cele mai mari realizări ale vieţii sale şi ale Oastei Domnului?!… Un sfert din preţ a fost acoperit din donaţiile fraţilor ostaşi care, ca şi corintenii Sf. Ap. Pavel, nu s-au lăsat mai prejos decât socotinţa părintelui lor duhovnicesc. Ce „semănătoare” rodnică a fost Mireasa Vântului! Iar semănătorul a semănat harnic sămânţa Stăpânului său iubit. Cu pieptul zdrobit, a scris mereu de pe patul suferinţei cărţi şi foi pentru a putea alimenta fronturile… Şi din sămânţa aceasta a Părintelui nostru Iosif, Duhul Sfânt a rodit şi a înmulţit holdele îndreptării şi ale faptelor bune până astăzi. Prin iubirea faţă de noi, prin dăruire până la jertfire, Părintele Iosif Trifa şi-a câştigat „dreptatea” care „rămâne în veac”.

„Iar cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare vă va da şi vă va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre” (v. 10).

Şi dacă Dumnezeu dă hrană celor ce lucrează pământul şi îl seamănă, cu mult mai mult vor da bunătăţile cele duhovniceşti acelora ce „plugăresc cerul şi hrănesc sufletele” (Sf. Teofilact).

Sf. Ap. Pavel numeşte milostenia „sămânţă” ca să înţelegem că cel ce miluieşte mult mai mult va căpăta decât seamănă.

„Să vă îmbogăţiţi spre toată dărnicia” (v. 11). Însă foarte mulţi dăm bogăţia noastră cu toată dărnicia pe „teatre şi jucării”. Dărnicia se cuvine a se face nu spre astfel de lucruri rele, ci pentru lucrurile bune şi plăcute lui Dumnezeu. Să nu ne lăsăm stăpâniţi de pofta lăcomiei şi de păcatul zgârceniei pentru că „…atunci trebuinţele lucrării lui Dumnezeu sau nevoile săracilor rămân datorii mereu neplătite şi goluri mereu neumplute” (Traian Dorz).

„Să nu mai fie aşa, fraţilor! Ci să ne aducem aminte, până ce încă nu este prea târziu, de sfatul Cuvântului care ne zice:

Cine seamănă puţin – puţin va secera; Cine seamănă mult – mult va secera. Iar cine seamănă nimic – nimic va şi secera. Căci fiecare om va secera ceea ce seamănă (Gal 6, 7).

Şi cât seamănă” (Traian Dorz, op. cit. p. 492).

Costel HÎNCU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *