„Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca neamurile, că ele cred că, în multa lor vorbărie, vor fi ascultate…, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să cereţi voi de la El…“ (Mt. 6, 7-8)
A cestea sunt cuvintele Mântuitorului din vremea când Îşi învăţa ucenicii cum să se roage. Atunci le-a dăruit cea mai înălţătoare dintre rugăciuni: «Tatăl nostru», care cuprinde tot ceea ce avem noi spre trebuinţă.
E bine că noi am învăţat şi să ne rugăm cu cuvintele noastre. Dar prin aceste rugăciuni libere să nu alunecăm în povestiri, ca şi cum am vorbi fără control cu cineva. Căci noi stăm înaintea Domnului şi trebuie să conştientizăm aceasta. Prin cuvintele noastre, noi trebuie să aducem lui Dumnezeu mulţumire, laudă şi slavă, precum şi cererile pentru problemele vieţii.
Pentru rugăciunile de cerere, avem nevoie să ne folosim de modelul rugăciunii Domnului Iisus, în care cerea Tatălui ceea ce era de trebuinţă pentru ucenicii Săi, înainte de Înălţarea Lui la cer. Apoi, avem ca model rugăciunea Regelui Manase, rugăciunea Regelui Solomon, prin care acesta nu cerea altceva lui Dumnezeu decât înţelepciune şi pricepere, pentru a putea conduce poporul acela atât de mare la număr, dar şi atât de îndărătnic. Dacă vom cere şi noi pricepere şi putere în conducerea vieţii noastre care este asaltată de ispite fără de număr, cu siguranţă că Domnul ne-o va da şi noi vom izbândi.
Să ne rugăm apoi unii pentru alţii, aşa cum ne îndeamnă Sf. Apostol Pavel în toate epistolele sale. Căci doar părtăşia aceasta de rugăciune va face să dăinuiască credinţa poporului nostru, şi doar aşa se vor întări Biserica noastră şi Lucrarea Oastei Domnului, propăşind şi întinzându-se peste toate generaţiile.
Ce avem de făcut însă, atunci când vedem pe unul dintre fraţii noştri, sau dintre surioarele noastre că au început a aluneca din credinţă? Să cădem în genunchi şi să ne rugăm cu lacrimi amare pentru ridicarea lor din cădere şi să ne ferim a le trâmbiţa slăbiciunile şi a-i vorbi de rău! Apoi, să ne rugăm necontenit pentru cei care se ostenesc între noi în vestirea curată a Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca lucrul Domnului să se facă desăvârşit. Să privim la sfinţii noştri înaintaşi, care s-au ostenit mult şi s-au rugat fierbinte pentru ca învăţăturile Sf. Scripturi să poată ajunge şi până la noi.
Deci, pentru noi, ostaşii Domnului, rugăciunea trebuie să fie o necontenită preocupare.
Doamne Iisuse, Răscumpărătorul Scump al sufletelor noastre, dăruieşte-ne înţelepciune, pricepere şi foc, pentru ca să ştim când şi cum să ne rugăm! Căci doar aşa ne vei feri Tu de a fi atraşi în ispite de orice fel, ca şi de orice învăţătură străină de voia Ta, de Biserica şi de Lucrarea Ta. Ajută-ne să ne plecăm genunchii cu timp şi fără timp la picioarele Crucii Tale Sfinte, în orice stare şi în orice loc ar fi să ne aflăm. Amin.
Mariana TURCU . Luminiş, Neamţ
