Rom 12, 6-14
„…Ce-I spune-a ta viaţă şi tot ce-ascunzi în ea? De ce nu-ţi ţii cuvântul ce ţi l-ai dat cândva?” (Traian Dorz – Iubirea mea de Domnul )
Minunate sunt îndemnurile mântuitoare ale Apostolului duminicii a 6-a după Rusalii! Dumnezeu, când ne-a trezit prin glasul gornistului de la Sibiu, ne-a primit pocăinţa şi legământul sfânt încheiat în cea mai fericită zi din viaţa noastră, a revărsat peste noi darurile şi binecuvântările Sale aşezându-ne în această sfântă Lucrare din Biserica noastră Ortodoxă şi rânduindu-ne misiunea de ostaş străjer împreună lucrător cu El la pregătirea şi grăbirea Venirii Lui.
După darul primit, toţi am fost chemaţi la o slujbă, la a ne trăi sincer şi în smerenie credinţa după modelul marilor noştri înaintaşi. Ei ne-au adunat din belşug merinde pentru a avea hrană sufletului şi duhului în pribegia noastră pe acest pământ. Doamne, ce frumos era când toţi umblam împreună călăuziţi de acelaşi dor după veşnicie, slujind cu statornicie pe Stăpânul nostru ce ne-a răscumpărat cu un preţ aşa de mare!… Fiecare îl vedea pe fratele său mai sus, îl privea de jos în sus şi steagul dragostei flutura peste toţi. Adunările împreună cu Domnul şi cu fraţii erau pline de foc ceresc şi lacrimi de bucurie. Îngerii erau fraţi, iar fraţii erau îngeri, cum spunea fratele Traian Dorz, prin vers.
Cei care aveau un dar din partea Domnului de îmbărbătare, de învăţătură, de dărnicie, de cercetare a fraţilor, de cântare şi declamare de poezii şi multe alte daruri le puneau în lucrare în slujba Domnului în smerenie, privind înlăcrimaţi spre Domnul şi mulţumindu-I Lui pentru toate. Lucrarea Domnului propăşea şi multe suflete se adăugau la numărul celor credincioşi, doritori a intra în corabia mântuirii până se mai zice astăzi. Părinţii noştri înaintaşi s-au dăruit în întregime Domnului şi Cauzei Sale, au suferit, au răbdat necazurile, durerile, amenzile, bătăile, temniţele, stăruind în rugăciune către Dumnezeu pentru mântuirea neamului nostru prin această unică Lucrare trimisă Bisericii noastre. Ca şi Moise oarecând în vechime, nici ei n-au ajuns vremile nădăjduite de libertate pentru care s-au rugat şi au luptat ca nişte bravi ostaşi ai lui Hristos. Dar ştim că ei Acolo, sus la Dumnezeu, se roagă şi mijlocesc pentru noi şi mântuirea noastră.
Am intrat în osteneala lor la toate gata pregătite, fântânile lucrării curate: adunarea, cuvântul de învăţătură, poezia, rugăciunea şi cântarea păstrate în sfinţenie. Ne-a dăruit Dumnezeu fiecăruia dintre noi o dreaptă credinţă. Dar noi, în loc să folosim în lucrul Său aceste daruri în smerenie, spre a aduce rod bineplăcut Stăpânului, ne-am îngâmfat, ne-am atribuit nouă aceste daruri ca merite ale ştiinţei şi muncii noastre, uitând că le-am primit de la Dumnezeu. N-am văzut nici atunci când Dumnezeu ne-a retras aceste daruri şi am continuat să lucrăm cu priceperea şi înţelepciunea noastră fără a mai arde în noi focul ceresc al Duhului Său. N-au mai apărut roade, vorbirile erau reci, plictisitoare, numărul descreştea şi lucrul Domnului regresa. Ne-am îngâmfat apoi unii dintre noi şi am apucat pe alte căi călăuziţi de duhuri străine de credinţa noastră, pentru locuri de întietate, plini de mândrie demonică.
Ce adânci au ajuns azi să fie aceste răni în trupul curat şi sfânt al Oastei şi Bisericii şi ce amar vor plăti cei care au apucat pe aceste căi, fără linişte şi pace lăuntrică, trăgând pe mulţi după ei în rătăcirea lor, crezând că îşi vor mai găsi liniştea. Fratele Traian Dorz spune că nu îşi vor mai găsi pacea şi liniştea pierdute nici aici, nici în veşnicie, căci mare este acest păcat al dezbinării, pe care nici sângele martiriului nu-l poate spăla.
Să stăm bine, să luăm aminte toţi cei care am fost chemaţi la o slujbă în Lucrarea Domnului, căci poruncă a Domnului este să ne ţinem de această slujbă precum străjerul şi santinela în unitate stând statornici şi în smerită lucrare unde ne-a aşezat Domnul, Care de acolo ne va chema la sfârşitul alergării noastre.
Ca niciodată, astăzi, este mai mare nevoie de orientare sănătoasă în credinţă, de înţelepciune în învăţătură, de statornicie în dragoste, de unitate între fraţi. De aceea se văd aşa de rar darurile Duhului Sfânt azi printre oameni, căci puţini sunt cei care să le folosească după voia lui Dumnezeu, punându-le în slujba Lui. De aceea ele n-au ca rod unitatea şi sfinţirea mult trâmbiţate pe tot locul în aceste zile de pe urmă, ci rodesc dezbinarea şi păcatul şi vor avea ca sfârşit osânda veşnică.
Să ne ajute Domnul Oştirilor, pentru rugăciunile înaintaşilor noştri din Biserica Triumfătoare, să ne ţinem fiecare de ostăşia Domnului unde am fost puşi să lucrăm împreună cu El şi cu fraţii statornici.
Slăvit să fie Domnul!
Pr. Nelu PAVEL
