Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să ne vedem propria noastră vină

Să ne vedem propria noastră vină

Să ne vedem propria noastră vină

A venit, nu de mult, la mine un frate de undeva de departe, de prin Bucovina. Şi a început s-o judece pe mama sa, spunând:

– Uite, acuma e pe moarte. Spune, frate, să-i mai fac vreo înmormântare la mama cu frații, când ea tot timpul, toată viața numai împotriva Lucrării a fost? Numai împotriva adunărilor, numai împotriva fraților. Niciodată n-a iubit Lucrarea Domnului; niciodată n-a iubit Cuvântul lui Dumnezeu…

Şi o judeca pe mama lui, care era pe patul de moarte. Şi se îndoia dacă el mai are datoria să o îngroape cu frații şi să-i facă o înmormântare frăţească. M-am uitat cu lacrimi la el şi am zis:

– Frate, dumneata eşti credincios? O judeci pe mama… Dar de faptul că mama dumitale a fost străină de Domnul şi că a urât adunarea, şi că nu i-a iubit pe frați, oare nu cumva ai o mare vină chiar dumneata? Nu-i nici o mamă care să nu-şi iubească copilul ei. Și când copilul îi înfăţişează cu dragoste mamei un cuvânt şi cu lacrimi un adevăr, eu cred că nu există mamă căreia să nu i se înmoaie inima, să nu primească de la copilul ei acest cuvânt. Eşti chiar nevinovat dumneata de starea în care a trăit şi în care moare mama dumitale? Gândeşte-te!

Şi a trebuit să-i vorbesc cu lacrimi despre datoria lui față de mama lui; datoria lui de om credincios față de mama lui, o femeie necredincioasă. Şi atunci a zis:

– Da, frate… recunosc… eu n-am fost cum trebuia să fiu față de mama mea. Şi atunci s-a lămurit problema ce trebuia să facă el, măcar mai departe acum, în împrejurarea aceasta… dacă se mai putea face ceva, că nu ştia sigur dacă o mai găseşte în viață când se întorcea înapoi.

Eu cred că, în toată starea aceasta, fiecare dintre noi ar trebui să ne vedem propria noastră vină. Şi să nu acuzăm nici pe unul, nici pe altul. „Din cauza mea lucrurile au ajuns rău. La această măsură de răutăți și de amărăciune eu am contribuit atât de mult.” Și, dacă fiecare, în fața Domnului, ne vom recunoaște partea noastră de vină… Poate că n-am făcut toți rău; dar toți n-am făcut atâta bine cât trebuia.

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz la o stare de vorbă cu frații (probabil) din zona Galați

Strângeți fărâmiturile”, vol. 4, cap. „200. Dovada cauzei dezbinărilor”

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *