Sfântul Apostol Pavel spune: «Dragostea lui Hristos ne strânge». Ce-au căutat fraţii de la sute de kilometri aici, oare? Oare nu vor fi avut ei un scaun acasă, pe care să stea? Nu vor fi avut ei o farfurie de mâncare? N-or fi avut ei bucurii?… Dar atunci ce-au căutat aici? Au venit fraţii şi surorile aici şi ne-am strâns cu toţii, ca să putem da slavă Domnului şi să putem vărsa împreună o lacrimă şi să ne putem verifica temperatura şi maturitatea sentimentelor în lumina Sfântului Cuvânt.
Trăim aceste vremuri pline de silnicie, pline de întuneric, dar şi nişte vremuri când oamenii caută tot mai mult să se dezvinovăţească prin cuvintele: «Eu n-am dat în cap la nimeni! Eu n-am omorât pe nimeni! Eu n-am făcut rău la nimeni!». Să ne gândim: când mergem pe un drum noaptea, pe unde este noroi, şi ne stropim pe haine, nu se poate vedea că suntem murdari. Dar atunci când intrăm în casă, la lumină, se vede imediat orice strop pe haina noastră. Aşa este şi cu cei care umblă în întuneric: ei n-au cum să vadă în sufletul lor nici un păcat. Dar cei care vin la lumina Mântuitorului Hristos îşi văd starea imediat; şi, cu cât se apropie mai mult de lumină, cu atât se vede mai clar starea sufletului lor.
Toţi acei care vă mărturisesc Cuvântul lui Dumnezeu s-au apropiat de lumina aceasta minunată, de lumina Mântuitorului nostru, a Sfântului Său Cuvânt şi şi-au văzut starea. Iar acei care şi-au văzut starea lor sufletească, care au beneficiat de dragostea Lui, de iertarea Lui, aceia care au gustat şi au văzut ce bun este Domnul, acei care, ca şi Maria Magdalena, au vărsat lacrimi la picioarele Lui nu pot să tacă şi să nu vorbească tuturor despre dragostea Mântuitorului nostru. (…)
Călătorind şi noi prin pustia acestei lumi, poate ne-a muşcat şi pe noi vreun şarpe, cu gândul, cu privirea, cu cuvântul… Şi aceste muşcături de şarpe ne-au slăbit puterea duhovnicească, ne-au adus tulburare în suflet, atâtea şi atâtea neplăceri. Şi astăzi Mântuitorul ne îndeamnă să ne ridicăm şi noi privirea spre Crucea Lui însângerată, ca să ne vindecăm de muşcăturile şerpilor din veacul acesta…
Dragii şi scumpii noştri, ar fi o pierdere pentru noi să plecăm din acest loc binecuvântat tot aşa cum am venit, căci nu se ştie ce aduce ziua de mâine. Dacă trecem prin cimitir, vom vedea că pe cruci nu sunt scrise numai vârste de şaptezeci-optzeci de ani, ci sunt şi destule vârste din cele mai fragede. Şi cuvântul zice: Astăzi dacă auziţi Cuvântul, nu vă împietriţi inimile! Nu mâine, că mâine nu este al nostru. (…)“
Fr. Ioan Boier, din Timişoara
spicuiri din cuvântul de la adunarea anuală a Oastei Domnului, din Bănceni, ţinutul Herţei – Ucraina / iulie 1998
