Mărturii Meditaţii

Să nu fi desfrânat! ( II )

Deveniţi uzuali, termeni precum: «progres», «performanţă», «compatibilitate», «competenţă» sau «ultramodern», evident sunt purtători ai unor semnificaţii concrete, determinaţi însă de competiţie.

Lumea modernă a adus cu sine generalizarea „produsului în serie“. Migala meşterului de epocă medievală în a crea un produs unic destinat unei persoane pe care să o individualizeze, să o reprezinte, s-a dizolvat treptat. În epoca contemporană, oamenii au devenit ei înşişi „produse în serie“, promovând acelaşi tip de idealuri şi, însuşindu-şi o mentalitate specifică timpului lor în lupta pentru supravieţuire, sunt supuşi constant concurenţei.

Din nefericire, această concurenţă se realizează mai ales la nivel extern. Ceea ce este vizibil se expune cu tot mai multă ostentaţie, pentru că devine prilej de evidenţiere.

Dacă în rai „femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el“ (Fac. 3, 6), acum, la apusul veacului al douăzecilea, urmaşa Evei nu precupeţeşte nici un efort în a se simţi ea însăşi dorită…

Unul din elementele care oferă un cadru extrem de propice este vestimentaţia.

O modalitate expresă, acutizat de actuală, de încălcare a poruncii „Să nu fii desfrânat!“, este şi stilul de viaţă al omului contemporan. Astfel, angajat într-un ritm dinamic, începe să elimine din ceea ce constituia tipicul bun simţ de odinioară, sacrificând chiar respectul, devenit desuet şi înlocuindu-l cu tupeul specific finelui de secol. Se simplifică chiar vestimentaţia, devenită incomodă, eliminând treptat tot mai multe elemente din ţinută, „chipul“ zidirii Sale ajungând nu să expună rodul inteligenţei şi abilităţilor umane, ci propria persoană.

Pe stradă, eşti obligat să suporţi, fără stupefacţie, diverse mostre ale tipului actual de educaţie, care se prezintă drept produse unice; lipsind, probabil, altă posibilitate de evidenţiere, oamenii ajung să-şi expună propriile trupuri, uitând că acestea sunt „temple ale Duhului Sfânt“.

La ceea ce asistăm cotidian prin toate formele ultramassmediatizate – TV, presă, radio –, deja nu mai suntem şocaţi, căci ceea ce caracterizează stilul modern de viaţă dovedeşte că, cu siguranţă, lipseşte Hristos; ba, mai mult, cu bună ştiinţă este batjocorit Hristos.

Lipsa de educaţie estetică este evidentă. Se poartă haine „la modă“, dar care dezavantajează; şi totuşi… se poartă! E limpede că nu ne mai este în primul rând ruşine de Mântuitorul Care S-a jertfit pentru noi pe Golgota. Vestimentaţia şi fardul sunt complementare şi ţin de monden în aceeaşi măsură în care ţin de păcat.

Sf. Apostol Petru, în capitolul 3 al primei sale epistole, ne învaţă, cu stăruinţă, între versetele 1 şi 8, îndemnându-ne spre dragoste şi blândeţe, cum să ne purtăm. Printr-o vestimentaţie necorespunzătoare, ultramodernă sau de lux, desfrânăm, încălcând porunca a VII-a.

Cel mai vârstnic dintre apostolii Domnului îndemna femeile cu insistenţă: „Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului, blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu“ (I Pt 3, 3-4).

Putem conştientiza cum anormalitatea ne este prezentată ca normalitate, iar referitor la „integrarea socială a individului“, mai ales dacă acesta este cu adevărat creştin, intervine o disfuncţionalitate.

Să nu uităm că Însuşi Mântuitorul spunea că, aşa cum El este urât de lume, şi ucenicii Săi, nefăcând parte din lume, vor fi urâţi: „Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit Cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi“ (In 15, 18-20). Suntem atenţionaţi: „Vai lumii, din pricina smintelilor! Căci smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala!“ (Matei 18, 7). Să ne ferească Domnul să fim noi pricină de poticneală pentru semeni! Dar smintelii să-i opunem smerenia.

Multitudinea de obscenităţi care s-au încetăţenit rapid, făcând front comun cu alte forme de încălcare a poruncilor divine, încep să copleşească pământul. Sf. Pavel ne prezintă o listă exemplificativă de păcate care, desigur, nu e completă, la capitolul 6, versetele 9-10, din Epistola I către Corinteni: „Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu“.

Să nu fim dintre unii ca aceştia! Cu exigenţă, Apostolul neamurilor ne învaţă, la Efeseni 5, 4: „Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin“… Atunci cum am putea caracteriza atitudinea ingrată a celor care, prin ţinuta lor, smintesc?

 Elena DUMITRAŞCU profesor de religie – Sibiu

Lasă un răspuns