Oastea Domnului

„SĂ NU FII DESFRÂNAT!“

Păcatul desfrânării, extrem de nuanţat în varietatea formelor sale de manifestare, reprezintă o notă caracteristică a societăţii noastre contemporane. Îl vom aborda într-un serial, încercând să surprindem anumite aspecte dintre cele mai revelatoare.

Deşi pare aberant, se poate constata că s-au înmulţit, postrevoluţionar, numărul mamelorşcolăriţe. Ante-revoluţionar, deşi erau mascate, nu se poate infirma existenţa acestor suspecte cazuri, dar numărul lor era relativ mic (aprox. 30-35 cazuri), dar, acum, cabinetele de specialitate precizează că numărul acestora depăşeşte 130 cazuri pe an. E posibil? Pare incredibil, dar este adevărat. Mai grav este însă cum se înţelege a se contracara efectul acestor nefericite situaţii. Medicii specialişti propun diverse soluţii: aplicarea măsurilor contraceptive, explicând, în fapt, că lipsa educaţiei sexuale în şcoli generează aceste „întâmplări“.

Este extrem de grav că se operează în descoperirea de soluţii, fără a se identifica esenţa problemei: de EDUCAŢIE MORALĂ au nevoie tinerii noştri, nu de educaţie sexuală; îndeosebi elevii trebuie să înţeleagă conţinutul şi semnificaţia poruncii: „SĂ NU FII DESFRÂNAT!“. Şi, în măsura în care profesorul de religie este conştient, ştie să-şi informeze ucenicii despre importanţa păstrării castităţii pentru Taina Căsătoriei. Copiii trebuie să descopere sensul poruncii iubirii cu ajutorul dascălului, pot afla cât de frumoasă este prietenia şi cât de valoroasă este puritatea unei relaţii atât înaintea Domnului, cât şi înaintea oamenilor.

Când elevii noştri vor descoperi frumuseţea prieteniei, nu se va mai constata existenţa unor cazuri paradoxale…

Părinţii conduc pe fetiţa lor la spital, pentru o criză de apendice, şi ea ajunge la cabinetul de ginecologie, urmând să dea naştere altei fiinţe umane. Şi răspunsul părinţilor: „n-am ştiut!“ este cu atât mai confuz, cu cât este inadmisibil să nu fie observate transformări la nivelul fizic al propriilor copii. Parcă seamănă a ignoranţă… Oare lipsa de comunicare, absenţa dialogului, să fie totală? Nu se poate găsi „un timp“ pentru copiii noştri, care sunt supuşi desfrânării prin atâtea mijloace mass-media: T.V., radio, presă etc? Aceste suflete au nevoie de un suflet cald de părinte, care să le fie aproape, căruia să i se destăinuie, să-i povestească ce i se întâmplă!…

Distracţiile pieritoare ale acestei lumi conduc spre regres spiritual. Elevii noştri nu mai vor să-L cunoască pe Dumnezeu şi preferă marilor întrebări ale vieţii soluţii moderne; le preferă şi le caută pentru că nu-şi găsesc alinare şi căldură în căminul părintesc, iar ei caută, atunci, altceva.

Şi, de multe ori, ajung să manifeste curiozitate şi tentaţii ce pot deveni fireşti numai la vârsta maturităţii. Oare nu mai pot avea dorinţe specifice vârstei lor? Cum pot devansa etape de viaţă, căutând plăcere în atitudini ce pot caracteriza un adult şi nu oricum, ci instituţionalizat, în cadrul familiei binecuvântate de Dumnezeu, prin Taina Cununiei?!

Oare părinţii nu sesizează pericolul multiplelor tentaţii în care se zbat copiii lor? Oare nu-şi dau seama cât de mare este nevoia de comunicare şi comuniune a propriilor copii?

Elena DUMITRAŞCU – Sibiu – prof. de religie

Lasă un răspuns