Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Să nu iei în deșest…

Să nu iei în deșest…

Să nu iei în deșest…

„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” (Ieşirea 20, 7)

Pentru un popor, dezvoltarea şi creşterea lui sunt două lucruri foarte importante. Dezvoltarea se referă la organizarea vieţii din punct de vedere material, pe când creşterea se referă la viaţa de credinţă a locuitorilor. În decursul timpului, omenirea, prin felul de agonisire al lucrurilor materiale, a trebuit să adopte metode de apărare a unuia faţă de celălalt, numind-o astfel moralitate. Moral este să nu furi, să nu-ţi însuşeşti lucruri care nu-ţi aparţin, să nu ucizi şi altele.

Când Dumnezeu a dat lui Moise cele zece porunci pentru poporul evreu, ele se refereau atât la partea materială a lucrurilor, cât şi la cea spirituală, aşa cum Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a pleca la Tatăl, le-a dat ucenicilor Săi ultima poruncă, nouă o numeşte El, dorind ca ucenicii să o aibă mereu prezentă ca pe ceva nou, care este întotdeauna pe primul loc, cu orice ocazie. Este vorba de porunca iubirii. „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13, 34). Iubirea arătată de Domnul Iisus, cu orice ocazie, acum rămânea ca o poruncă, dar şi ca lege pentru ucenici. Moise a primit de la Dumnezeu cele zece porunci care trebuiau puse în faţa poporului evreu. Ele aveau ca şi început pe Domnul, Care este Dumnezeu şi Căruia să I se închine. Şi imediat adăuga să nu-I ia Numele în deşert, sau în derâdere. A vorbi uşuratic despre Dumnezeu, a pomeni Numele Lui în împrejurări neplăcute, a lua în derâdere Numele Domnului e un păcat pe care-l osândesc chiar şi unii din cei care nu cred în El. Este ca şi cum ai pomeni numele unei persoane dragi ţie în orice fel de împrejurare şi orice moment neplăcut, nepotrivit. Poţi auzi, zilnic, pe stradă, în magazine, în autobuz sau la lucru, expresii: „Dumnezeule!…”, sau „Ce, Dumnezeu Sfântu’, s-a întâmplat?” Iar persoana respectivă foloseşte Numele lui Dumnezeu ca pe o supărare a sa, că, vrând să composteze biletul, nu funcţionează aparatul; sau că, la trecerea de pietoni, semaforul şi-a schimbat culoarea chiar în acel moment…; ori, la lucru, nu mai găseşte în trusa de scule o cheie sau şurubelniţa potrivită. Chiar dacă nu e o înjurătură sau o altă vorbă urâtă, Numele Domnului trebuie rostit cu multă sfială şi cu tot respectul pentru El.

Costel IONESCU – Italia

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *