17. Să nu mai amărâm pe nimeni.
Să ne fie milă chiar şi de vrăjmaşii noştri, fiindcă ei au şi mai mare nevoie de mântuirea lui Dumnezeu decât prietenii.
Să le înlăturăm pe cât putem orice piedică din drumul lor spre Hristos, Domnul nostru, ca să-L poată afla şi ei pe scumpul nostru Mântuitor, Care a suferit pe Crucea Lui şi pentru ei.
Şi să facem slujba aceasta cu bucurie, cu milă, cu dragoste – şi nu de silă, ca ei s-o poată primi.
Puterea şi iubirea Lui ne va ajuta.
18. Eu am iubit acest pământ al părinţilor şi al înaintaşilor mei cu tot atâta putere cu câtă iubesc cerul acesta, tot al lor.
Fiindcă în acest pământ sunt trupurile lor, după cum în acest cer sunt sufletele lor.
Ori de câte ori am atins acest pământ cu picioarele mele, cu plugul meu sau cu sapa mea, am dorit să-l mângâi totdeauna cald şi iubitor, cu o dulce dragoste de fiu, cum atingi un suflet viu şi drag.
Şi tot aşa mă ating de acest cer scump, cu mâinile mele, cu ochii mei, cu rugăciunea mea.
Fiindcă în acest pământ suspină trupurile părinţilor mei şi în acest cer cântă sufletele lor.
Iar eu sunt între amândouă cu ei.
19. Primele spice de grâu le sărut totdeauna cu evlavie, ca pe ceva sfânt.
Pe cele trei mai frumoase le aşez frumos, în semn de cruce, le duc cu fior la fruntea mea, pe buzele mele, pe ochiul drept, apoi pe cel stâng: în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi le aşez pe inima mea, numindu-le, pe unul pentru Trecut, pe unul pentru Prezent şi pe unul pentru Viitor, după cum la altar aprind totdeauna trei lumânări: una pentru cei ce au fost, una pentru cei ce sunt şi una pentru cei ce vor fi.
Dumnezeul nostru, între ce taine trăim noi!
20. Cea mai dulce odihnă a mea n-am avut-o în patul meu cald şi între pernele mele moi, ci întins cu toată fiinţa mea peste fiinţa acestui pământ, cu faţa mea pe faţa lui, cu inima mea peste inima acestui pământ drag, a acestui pământ gol şi plin, şi cu fruntea mea odihnind-o pe iarba verde de pe sânul lui moale şi tare.
Ca pe sânul cel mai drag şi odihnitor mie.
Oare nu hrăneşte acest sân mai îndelung şi mai iubitor decât al mamei mele?
Oare nu din el sunt eu născut întâi?
Oare nu în el voi odihni curând şi nu din el mă voi renaşte la învierea cea veşnică?
O, ce odihnitor este sânul tău, pământul meu drag!
Cea mai dulce odihnă a mea este pe tine!
Traian Dorz, din volumul „Mărgăritarul ascuns”