În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubiţilor şi preaiubitelor care aţi alergat din toate colţurile ţării aci, lângă acest sfânt mormânt al nostru!
Mă gândesc la un cuvânt din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, al femeii cu scurgerea de sânge. Ea a spus: „Dacă m-aş putea măcar atinge de haina Lui, eu m-aş face bine”. S-a atins? Da! S-a făcut bine? Da!
Îmi aduc aminte că, mai târziu, cei ce se atingeau – chiar bolnavi fiind – de hainele ce le purtau Sfinţii Apostoli se făceau bine, se făceau sănătoşi. Şi, dacă se făceau trupeşte, cu siguranţă că se făceau şi sufleteşte.
Noi avem aici ocazia să ne atingem, să punem mâna pe aceste mormânt. După mine, sunt trei categorii aici: unii sunt copiii lui Dumnezeu, care au făcut legământ cu El prin Jertfa de pe Golgota; a doua clasă sunt acei care sunt prietenii noştri; şi a treia clasă, cei pe care i-a adus curiozitatea. Mai ales cei care au venit din curiozitate, să vină să pună mâna pe mormântul acesta şi să facă de azi legământ cu El pe vecii vecilor, ca să fie nu de formă, ci de fapt, copii ai lui Dumnezeu.
Mi-aduc aminte iarăşi de o întâmplare din curtea lui Caiafa. O femeie a îndrăznit să îi zică Sfântului Petru: „Şi tu eşti dintre ucenicii Lui”, cum ne vor zice şi nouă şi ne zic: „Şi tu eşti unul dintre ucenicii Lui”. Şi el a răspuns: „Nu sunt!”. A venit o portăriţă şi i-a spus şi ea. Şi uneia dintre ele îi răspunde cu jurământ şi cu blestem că nu-L cunoaşte. Fraţilor, dacă aşa ca mâine veţi fi, de-aici, de undeva, traşi de haină, traşi la răspundere: „Voi de ce aţi fost acolo? Ce aţi căutat?”. „Păi… eu n-am fost… eu nu-L cunosc. Nu‑L cunosc, nu L-am văzut niciodată”. (…)
Fratele meu, dacă tu pleci de aici şi nu se vede din toată atitudinea ta, din toată mişcarea ta, din toată vorbăria ta, dacă nu se cunoaşte că tu ai făcut parte dintre ucenicii Lui, că L-ai cunoscut, atunci… atunci călătoria ta până aici – de-ai fi venit aci ca musulmanii de la Mecca, în coate şi-n genunchi, 360 de kilometri, cum fac ei, în genunchi, ca să intre în cer (că ăsta-i crezul lor), dacă ai fi venit de la marginea ţării în coate şi în genunchi până aci, dacă nu se vede în fiinţa ta şi în viaţa ta că tu eşti al Lui, că tu tot ce faci, faci din credinţa în Jertfa de pe Golgota – atunci toată truda ta, toată oboseala ta e zadarnică.
Majoritatea sunteţi tineri, sunteţi floarea ţării, sunteţi nădejdea şi strânsul ţării, sunteţi fraţii noştri români, din aceeaşi viţă, din aceeaşi rădăcină din care suntem şi noi şi din care au fost şi părinţii noştri. Duceţi de-aici cu voi dragostea din adâncul inimii faţă de Domnul Iisus, Mântuitorul lumii, şi faţă de patria noastră dragă şi scumpă. S-o iubiţi mai mult ca altădată. Mai mult să vă fie sfântă, cum a pomenit cineva aci. Da! Pentru că această glie v-a hrănit pe voi şi pe moşii şi strămoşii noştri. Deci merită un respect deosebit pentru toţi cei dragi şi pentru acei care au murit acolo, pe frontieră, sau dincolo de frontiera ţării chinuiţi şi necăjiţi, şi scăldaţi în sânge.
Dar să ne aducem aminte de Cel care a stat pe Golgota sus scăldat în sânge. „Cu ochii ţintă la Căpetenia desăvârşirii”, la Domnul Iisus. „Căci n-am vrut, zice Sfântul Pavel, n-am vrut să ştiu între voi altceva…”. Şi mi-e drag să spun „Sfântul Pavel”. Citesc chiar acuma o carte de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit de aici din Sibiu; şi pe o singură pagină am găsit scris de cinci ori cuvintele „Sfântul Apostol Pavel”. Şi unii din fraţii noştri (…) pot să pomenească de o mie de ori de Petru, de Pavel, de Ioan Evanghelistul şi Luca şi… cutare, dacă nu spun „sfântul”. Mie mi-a spus odată un călugăr, aproape în copilăria mea, punând mâna pe trei, patru, cinci, şase obiecte (o pălărie şi nu ştiu ce mai era pe-acolo): „Asta-i pălărie, ăsta-i ceasornic… şi aşa mai departe. Dar când vorbeşti de un ambasador al lui Hristos, atunci nu mai zici aşa. Atunci zici: «Sfântul Prooroc», «Sfântul Apostol Ioan», «Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca» şi aşa mai departe… sau «Sfântul Apostol Pavel»”. Fraţilor, respectul acesta trebuie să-l avem şi să-l popularizăm, adică şi alţii tot aşa să-i respecte. Că şi prin aceasta noi ne deosebim de ceilalţi, din cealaltă strană. Ştiţi că aceia vorbesc şi sunt în stare să vorbească ceasuri întregi, dar n-ar zice o dată, pentru nimic în lume: „Sfântul Apostol Pavel”. Ci: „Pavel”, „Ioan”, „Petru” şi aşa mai departe.
Preaiubiţilor, nu vă mai reţin, că şi atât a fost mult pentru mine la etatea aceasta, dar mă rog din adâncul inimii să dovediţi că faceţi parte dintre copiii lui Dumnezeu şi dintre prietenii Lui. „Voi sunteţi prietenii Mei, a spus Domnul Iisus, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc”. Da, noi vrem să fim mai mult decât prieteni. Noi vrem să fim copiii lui Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul!
Vorbirea fratelui Opriş Ioan de la adunarea de Rusalii de la Sibiu – 2 iunie 198
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, vol. 4
