Viaţa noastră spirituală trebuie să ducă la împlinirea misiunii noastre pe acest pământ, adică la aflarea, primirea şi vestirea lui Hristos Cel care a murit pe Cruce pentru păcatele noastre şi CARE ne-a întâlnit pe lumea aceasta de folos spre mântuire. Viaţa spirituală nu trebuie să credem că este un cumul, un bagaj de cunoştinţe extraordinar, cu care noi ne prezentăm în faţa lumii sau a sinelui nostru. Nu! Viaţa spirituală trebuie să fie o stare de sfinţenie, de cuminţenie în Hristos şi în Biserică. Această stare de spirit poate fi afectată când urechile noastre aud cuvinte care nu vin din CER şi care nu aduc, nu creează pacea dată nouă de Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre. Cuvintele pe care le aud sau le rostesc rămân în mintea noastră o vreme şi ne încurcă, ne bulversează dacă nu sunt transmise din inimă şi în numele iubirii care pe toate le suferă. Lucrarea sfântă şi îndumnezeitoare a Oastei Domnului a adus în lumea noastră, prin Profetul vremurilor noastre, Părintele Iosif Trifa, dimpreună toţi cei împreună-lucrători ai ei, un adevărat univers al vieţii spirituale. Prin post, rugăciune şi jertfire, Oastea Domnului a readus, a redeschis izvoarele Cincizecimii în Biserica şi Neamul nostru românesc. Lucrarea Oastei Domnului s-a identificat, dintru începuturi şi până astăzi, ca făuritoare de Popor Ales care a condus şi va conduce către Ţara Făgăduinţei pe toţi cei care vor şi aleg, de îndată, să iasă din „Egipt”, din robia în care a peregrinat până la aflarea lui Hristos cel Răstignit şi vestit atât de frumos prin Lucrarea Oastei Domnului ca în niciun alt loc de pe faţa pământului. NU! Nu se cuvine ca cei care au fost odată „ostaşi”, acum, pe diferite argumente venite din raţionamentul minţii lor, să aducă tulburarea.
NU despre binele mântuitor este vorba în aceste atitudini, ci despre sinele răzvrătitor care iese cu aplomb şi răneşte pe cei care stau cuminţi în sihăstria şi bucuria Lucrării sfinte a Oastei Domnului. Omul duhovnicesc are şi trebuie să aibă proprietatea cuvintelor şi, implicit, a duhului cuvintelor rostite, scrise sau gândite. Unde este smerenia celui care vrea să mărturisească? Un om credincios care trăieşte ADEVARUL nu se tulbură dintr-o dată şi nici nu exercită o presiune asupra celorlalţi. Situaţia frământărilor pe care le petrecem aduc direct sau indirect atingere vieţii noastre spirituale. De aceea consider că ACUM este mai folositor a tăcea decât a scrie şi a trâmbiţa. Aceasta, deoarece NU se poate întrevedea Cuvântul Domnului prin aceste zgomote ale omului.
Într-adevăr, un întuneric apăsător şi sumbru s-a aşternut peste vremurile noastre. Pofta de ceartă şi dispută ne face să nu mai constatăm acest pericol, pentru că dăm mai multă importanţă nemulţumirii personale decât faptului că se poate crea o situaţie mult mai dramatică decât cea reclamată. Ca un îndrăgostit la prima vedere – de fapt spionare, în data de 12 Februarie 1989, la mormântul sfânt din cimitirul Dumbravei Sibiului – de Lucrarea Oastei Domnului, îmi permit să strig din toată fiinţa mea către cei care nu se roagă şi nu meditează înainte de a „predica din amvonul lor”: Fraţilor, ACUM este momentul să fim uniţi! ACUM este momentul să avem credinţa cea dintâi! ACUM, nu mai târziu: Să stăm bine! Să stăm cu frică! Să luăm aminte!
Pr. Constantin ONU
articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului, ”Iisus Biruitorul”
Anul XXIX, nr. 11 (1144) 12-18 MARTIE 2018
