Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sã ținem la specificul Oastei

Sã ținem la specificul Oastei

Sã ținem la specificul Oastei

Într-o frază din „Moţiunea care s-a luat în Primul Sfat Restrâns al Oastei Domnului, ţinut la Sibiu, în 12 septembrie 1937”, se spune aşa: „Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia, cieste o familie restrânsă, o comuniune, o frăţietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii”.

Se observă, parcă tot mai des, făcându-se uz numai de prima parte a frazei de mai sus: „Oastea Domnului nu este ceva mai multdecât Ortodoxia…”, fără a mai completa ce se spune în continuare: „…este o familie restrânsă, o comuniune, o frăţietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii…” (s.n.).

În acest editorial, am hotărât să mă axez pe specificul Oastei Domnului, deoarece, în ultima vreme, primim tot mai multe semnale de nedumerire, de pe fronturile Oastei, precum că s-ar simţi parcă o încercare de a minimaliza importanţa Oastei Domnului cu specificul ei de la început. Se fac unele aluzii cum că „Legământul de la Oaste este ceva suplimentar, nu este atât de important…” Sau, uneori, chemarea la Legământ se face parcă „cu jumătate de gură”, doar să zicem că am făcut chemare… Apoi se vede parcă din ce în ce totmai mult o renunţare la programul ostăşesc de Adunare şi de rugăciune din Noaptea de Revelion. Or, Noaptea de Revelion este Noaptea în care s-a născut Oastea Domnului, din acea rugăciune plină de pocăinţă a Părintelui Iosif. Îmi aduc aminte de Nopţile de Anul Nou cum le petreceam în vremurile de prigoană, cu păturile-n geam. Erau Nopţi petrecute în Adunarea din sat mai mult în lacrimi. „În această Noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei Hotărâri care s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923 al foii «Lumina Satelor». (…) Din acest început a ieşit pe urmă Mişcarea «Oastea Domnului»” (Părintele Iosif Trifa, „Ce este Oastea Domnului”).

Or, dacă „Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia” – adică nu este mai mult decât dreapta credinţă – asta nu înseamnă că noi, ostaşii Domnului, trebuie să diminuăm din specificul Oastei cu Adunările ei, cu cântările ei, cu rugăciunea liberă, cu legământul şi hotărârea de a-I sluji Domnului în această Lucrare Sfântă din Biserica noastră. Numai cine a simţit dulceaţa acestei sfinte Lucrări (preot sau mirean), acela nu mai poate renunţa la specificul ei!… Cât despre mine, o spun acum, cu mâna pe inimă şi pe conştiinţă, că nu voi renunţa la specificul nostru ostăşesc, chiar de va trebui plătit cu preţul vieţii…

„Ostaşii Domnului trebuie să înveţe a se ruga nu numai din cărţile de rugăciuni, ci şi cu vorbele lor proprii. Rugăciunea cu cuvintele proprii este un semn al lucrării Duhului Sfânt. La o astfel de rugăciune lucrează şi Duhul Sfânt şi lucrează şi mintea omului” (Părintele Iosif Trifa, „Ce este Oastea Domnului”).

„Învăţaţi-vă să vă strângeţi la un loc în numele Domnului, să vă rugaţi cu foc, să cântaţi cu foc, să plângeţi cu foc! Învăţaţi-vă a vă încrede mai mult în Domnul decât în om! Căci omul este schimbător şi trecător; azi vine, mâine se duce; azi iubeşte Oastea, mâine o părăseşte (s.n.) – dar Domnul rămâne în veac” (Idem).

De la început şi până azi, Oastea Domnului a avut şi are de luptat atât cu „ursul sectarist”, cât şi cu „leul formalist”. Amândouă aceste duhuri sunt vrăjmaşe specificului nostru ostăşesc.

Să vedem totuşi ce spune şi fratele Traian legat de specificul Oastei Domnului:

„Putem renunţa la tot ce am renunţat, dar la adunările noastre nu putem! Pentru noi, adunarea este aerul pe care îl respirăm, apa cu care ne adăpăm, suflul de viaţă prin care trăim. Cuvântul lui Dumnezeu liber, rugăciunea liberă, cântarea liberă sunt pentru noi modul nostru de viaţă. Fără asta nu putem trăi! Noi, prin astea, am venit la Dumnezeu. Noi, prin asta, trăim. Noi, prin asta, suntem gata de orice… În Biserică, ne-am făcut datoria poate că mai mult şi de zeci de ori decât mulţi dintre cei care se laudă. Darla adunările noastre, la Cuvântul Domnului, la cântările noastre, la rugăciunea noastră liberă, la întâlnirea noastră cu fraţii, noi nu putem renunţa. (…) N-am renunţat, nu vom renunţa niciodată la adunările noastre!.

Unde mai găsim noi bucuria adunării?… Unde mai putem găsi puterea şi bucuria, şi binecuvântarea lui Dumnezeu ca în mijlocul fraţilor? Noi am rămas fără adunări… ani şi ani îndelungaţi am trăit [aşa]. Abia acolo ne-am dat seama ce mare bucurie şi binecuvântare e adunarea. Nu-ţi dai seama, decât atunci când n-o mai ai” («Strângeţi fărâmiturile», vol. 5).

Costel ROTARU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!