Indiferent de statutul pe care îl deţii, dacă ai Cuvântul lui Dumnezeu în mâna şi în gura ta, trebuie să-i dai voie să ardă, în primul rând, toate păcatele şi viciile din propria viaţă, pentru că tu deţii „focul divin“ şi dacă nu arde tot ceea ce e rău în tine, atunci nu va reuşi să ardă răul din aproapele la care eşti trimis. Să nu ne purtăm uşuratic cu acest foc sfânt, pentru că veşnice vor rămâne pe faţa vieţii şi mântuirii noastre urmele şi cicatricele lui.
Iată unele îndemnuri pentru cei care şi-au luat responsabilitatea de a sta în fruntea mulţimilor şi de a le fi acestora îndrumători:
- Nu întoarce de la izvor tot cu vasul gol!
- Nu sta în faţa focului fără să-i simţi căldura!
- Nu aprinde lumina doar pentru alţii, dacă tu nu te bucuri de binefacerea ei!
- Nu arunca sămânţa în brazdă, dacă nu nădăjduieşti să culegi roadă!
- Nu vorbi altora despre virtuţi, când ele lipsesc din viaţa ta!
- Nu cânta, cât încă nu a fost atinsă coarda inimii tale!
- Nu învăţa pe alţii, dacă tu nu asculţi de Învăţător!
- Nu te ruga încă, dacă lacrimile nu ţi-au inundat fiinţa!
- Nu fă nimic fără de Dumnezeu, că orice ai încerca să arăţi, imitând, nimic nu va da roadă; sămânţa ce o semeni e seacă!…
Aceste îndemnuri şi gânduri vin din îndepărtata Italie, unde ne confruntăm cu astfel de responsabilităţi faţă de cei din jurul nostru care au trebuinţă ca cineva să li-L vestească aşa pe Dumnezeu.
În fiecare dimineaţă, de nouă luni de zile, văd doi mahomedani care, la oră fixă, cad în genunchi şi, timp de şase-opt minute, cheamă, cu mâinile ridicate, numele adorat de ei al lui Alah şi Mahomed, să-i binecuvânteze.
La rândul lor, doi chinezi se opresc din lucrul lor, timp de zece minute, rugându-se, nemişcaţi, ca nişte statui, lui Budha şi împlorându-l să le asculte rugăciunea. Când am întrebat ce simt ei în timpul acestei rugăciuni, mi s-a spus că aşa îşi manifestă mulţumirea şi răspunsul faţă de toate binefacerile primite din partea „dumnezeului“ lor.
Dar noi, care avem pe Mântuitorul nostru Scump şi Preaiubit, Cel Care ni S-a adus Jertfă pentru iertarea păcatelor, ca să ne împace cu Tatăl Ceresc, Care a fost Răstignit, a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră din păcate – cât ar trebui să-I fim de credincioşi, de neobosiţi, de jertfitori, de atenţi la tot ceea ce facem, pentru a-I dovedi că aşa înţelegem să ne manifestăm mulţumirea şi recunoştinţa faţă de aceste nepreţuite şi neegalate daruri!? Căci nici Budha, nici Mahomed, nici nimeni altcineva nu s-a jertfit pentru salvarea oamenilor din osânda veşnică, cum a făcut Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru Care se cere să lucrăm neobosiţi, în smerenie şi curăţie de inimă, vestindu-L astfel, acum când venirea Lui este mai aproape ca oricând.
Slăvit să fie Domnul!
Samuel POPA – Florenţa, Italia
