Salvarea mea, salvarea ta, salvarea Bisericii şi a neamului nostru, precum şi a lumii întregi este Iisus Hristos cel Răstignit

La data de 1 ianuarie 1923, a sunat mobilizarea. Sub steagul Oastea s‑au înrolat până la sfârşitul anului 1926 peste cinci mii de suflete. La data de 1 ianuarie 1927, prin cartea „Intraţi în Oastea Domnului», s-a declarat în scris război contra diavolului.

Pe faţă, în văzul lumii întregi şi în auzul tuturor, Părintele Iosif apare în public cu această „declaraţie de război“ contra diavolului, contra celui mai mare duşman al neamului omenesc şi al viitorului acestui neam. Sunt puţini în lume cei care au avut inspiraţia, lumina şi acest sfânt curaj să facă o astfel de declaraţie împotriva celui mai cumplit vrăjmaş şi tiran al omenirii.

De mii de ani, în enorme lagăre, deţine şi tiranizează milioane de oameni a căror libertate a subjugat-o prin păcat şi se joacă cu ei ca pisica cu şoarecele sau ca păianjenul cu musculiţa prinsă în pânzele lui, până ce îi suge toată vlaga.

Cu scopul precis de a ajuta eliberarea semenilor din această robie, demascându-l şi declarându-i război diavolului, Părintele Iosif îi cheamă sub steagul Crucii lui Iisus cel Răstignit pe toţi cei care în mod voluntar doresc a se înrola în Oastea Domnului, spre a ajuta apoi şi la eliberarea altora. Părintele Iosif a fost cel dintâi ostaş care a pus mâna cu mult curaj pe steag şi l-a ridicat pe redută la luptă hotărâtă şi la război deschis, chemând cu glas desluşit, de trâmbiţă cerească, un neam întreg la lupta sfântă. Războiul a început şi continuă sub steagul Crucii, rând pe rând înrolându-se mii de suflete, astfel că astăzi chemarea lui a cuprins o ţară şi despre izbânzile Oastei vorbeşte o lume.

Din această criză sufletească şi din acest punct mort în care a ajuns omenirea, mai există o singură salvare: Iisus Hristos. Dacă cei vizaţi şi răspunzători de viitorul omenirii vor înţelege avertismentul şi vor asculta sfatul, izbăvirea o vor putea afla la Cruce şi rezolvarea, prin Jertfa de pe ea. Dacă nu – dezastrul e inevitabil şi pentru individul izolat ca şi pentru societatea omenească în general, acesta apropiindu-se cu paşi grăbiţi şi siguri ca apele potopului de pământ şi ca flăcările de Sodoma.

Salvarea mea, salvarea ta, salvarea Bisericii şi a neamului nostru, precum şi a lumii întregi este Iisus Hristos cel Răstignit, vestit de Părintele Iosif, sub al cărui steag ne invită prin declaraţia de război lansată în cartea „Intraţi în Oastea Domnului» scrisă la sfârşitul anului 1926 şi publicată la Anul Nou 1927.

Oastea Domnului a luat un mare avânt

 

În timpul din urmă, Oastea Domnului a luat un mare avânt. Zi de zi primim înştiinţări de la cei care se hotărăsc contra păcatelor şi intră în fronturile ei. Oastea Domnului a ajuns să fie cunoscută în toată ţara. Steagurile ei se ivesc mereu şi ici, şi colo, cuprinzând pe încetul toată ţara. Domnul are grijă de lucrul Lui.

Pentru propaganda ce o face «Lumina Satelor» cu Oastea Domnului, au avut cuvinte de caldă apreciere sinoadele eparhiale din Sibiu şi de la Cluj.

De când a ieşit cartea cu Oastea Domnului, mişcarea s-a făcut cunoscută şi în lumea cărturarilor. Prin reviste şi ziare s-au scris aprecieri frumoase despre Oastea Domnului. În special însă Oastea Domnului a aflat un mare prieten şi sprijinitor în persoana I.P. Cuvioşiei Sale Arhimandritul Iuliu Scriban de la Bucureşti, unul dintre cei mai învăţaţi bărbaţi ai Bisericii Ortodoxe. Pe lângă recomandarea ce ne-a făcut-o în conferinţa de la Cluj – despre care am scris în nr. 11 – părintele arhimandrit ne-a făcut în scris o preafrumoasă şi caldă apreciere şi recomandare. În revista Sf. Sinod «Biserica Ortodoxă», păr. arhimandrit Iuliu Scriban a scris cele mai călduroase rânduri despre Oastea Domnului şi despre avântul ce trebuie să ia această Mişcare.

Spicuim mai jos câteva rânduri din aprecierile părintelui arhimandrit Scriban:

„De mult scrie păr. Iosif Trifa din Sibiu. De mult preţuiesc scrierile sale, toate croite pe dâra practică a vieţii, îndrumătoare pentru bunul trai al omului – dar niciodată nu mi s-a părut munca Sa mai bună şi mai preţioasă ca prin cartea aceasta care se numeşte «Intraţi în Oastea Domnului Isus».

De cum am pus mâna pe această carte, mi s-a părut ca un dar din cer.

Cartea «Intraţi în Oastea Domnului Isus» e o adevărată descoperire. E o minune de ce poate face omul care se apucă de lucrul cel ceresc.

Auzi! De când e atâta stăruinţă în ţara aceasta pentru a se stăvili beţia şi nu s-a putut dobândi nimic! Au fost discuţiuni, s-au ţinut şedinţe, congrese, comunicări, s-au scris cărţi foarte însemnate, dar nici un beţiv nu s-a lăsat de beţie pentru aceasta. Părintele Trifa însă a avut un duh atât de născător, încât a izvodit singur o întocmire care înseamnă, pentru stăvilirea beţiei, mai mult decât au făcut toţi medicii din ţara aceasta. E o mare dovadă de ce poate face Biserica; şi păr. Trifa ridică cinstea noastră şi drepturile noastre prin înjghebarea sa.

Cititorii să afle că păr. Trifa a înfiinţat o mare tovărăşie, numită «Oas­tea Domnului», în care, până acum, au intrat foarte mulţi oameni. În fiecare judeţ se găsesc părtaşi de ai ei. Aceştia sunt oamenii care s-au legat să nu mai suduie (înjure), să nu mai fumeze, să nu mai bea.

Cartea aceasta este în a doua parte a ei tocmai o dare de seamă despre ce s-a putut face în ţara românească cu această Oastea a Domnului. Este o mare şi plină de nădejde întocmire de luptă împotriva beţiei şi cu bune urmări pe care până acum n-a putut-o face nici un medic, n-au putut-o face ministerele, dar a putut-o face un preot.

În carte se găsesc scrisori de ale oamenilor care s-au lăsat de beţie, mărturisiri mişcătoare, hotărâri vitejeşti de a face altfel pe viitor şi nu numai vorbite, ci şi împlinite. Vezi pe oameni că li s-a limpezit mintea, că au pus şi ei mâna pe condei, i-a prins iubirea de oameni, dorul de-a lucra pentru alţii, i-a năpădit simţul jertfei, plăcerea de a scăpa şi pe alţii de nenorocirea beţiei în care zăcuseră ei. Vezi trecându-ţi pe dinainte chipuri de oameni care, dacă au scăpat de afumătura beţiei, mintea lor lucrează mai sprinten şi mai voios. Punând mâna pe condei, nu sunt în stare numai să scrie păr. Trifa cuvinte de mulţumire pentru izbăvirea la care au ajuns, ci şi a-şi revărsa bucuria lor în stihuri bine alcătuite, prin care propovăduiesc şi pentru alţii această Oaste a Domnului. Guşti ca o minune aceasta, cum mintea omului se înalţă în cugetări vrednice, cum se face în stare a cuprinde problemele măreţe numai prin faptul acesta, căci a fost curăţită prin pătrunderea aerului creştinesc.

O mare binefacere a săvârşit părintele Trifa cu această carte. Ea este venită foarte la timp şi e un strigăt foarte viu în urechile preoţilor să se folosească de ea.

Preoţii, aflând de această carte, să ştie că n-au mai bună unealtă de a‑şi apropia lumea de biserică, de a înfrânge pe mincinoşii de sectanţi şi de a stăvili beţia. Când noi suntem chemaţi să lucrăm pe cât se poate mai mult în ramurile acestea, iată o armă de mâna întâi, pe care trebuie să o întrebuinţăm în cea mai mare întindere. Nu se poate ca prin ea să nu se simtă în curând urmarea ei firească în poporul nostru…“

Am reprodus aceste rânduri, să vadă şi cei din Oastea Domnului cum e privită mişcarea noastră în lumea cărturarilor. Păr. arhimandrit I. Scriban, trebuie să-i datorăm toată recunoştinţa şi mulţumirea pentru călduroasa vestire ce a făcut-o mişcării noastre. Prin conferinţa de la Cluj, prin scrisul din «Biserica Ortodoxă», prin greutatea ce o are scrisul şi cuvintele I.P. Cuvioşiei Sale ne-a trimis un ajutor pentru care îi aducem toată recunoştinţa şi mulţumirea noastră.

Şi pe lângă aceasta, iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului, prin râvna şi purtările noastre, să ne facem vrednici de atenţiunea ce ni se dă. O ţară întreagă se uită cu nădejde la noi.

Să nu slăbim cu râvna şi cu lupta.

«Lumina Satelor» nr. 23 din 1927

Chiar dacă pe parcursul istorisirii aţi aflat că Părintele Iosif Trifa s-a identificat întru totul cu voia lui Dumnezeu şi a acceptat tăcut şi liniştit toate necazurile, suferinţele şi bolile ce i-au măcinat slăbuţul lui trupuşor, totuşi, în general, putem afirma că Dumnezeu nu a făcut nici suferinţa, nici boala, nici moartea.

De aceea nu greşim spunând că încercarea venită chiar în anul 1927, prin boala de la intestinul gros, este o primă rănire în lupta sfântă, o primă săgeată otrăvită trasă de vrăjmaşul lui Dumnezeu împotriva celui ce s-a ridicat din mulţimea unui neam de peste 16 milioane de oameni şi din numărul a opt mii de preoţi, cu un deosebit curaj, singur şi hotărât – ca altă dată David – în numele Domnului, să lupte cu goliatul vremii.

Nu te miră că-i auzi pe neştiutori vorbind de „popa Trifa“, dar cu durere auzi preoţi rostindu-i cu dispreţ numele şi te cutremuri de inexplicabila comparaţie ce o fac între „ei“ şi rătăcitul „popa Trifa“!

Cei ce aţi trecut peste paginile acestor trei volume, ce aţi aflat greşit în el? Cu ce a greşit în faţa lui Dumnezeu? Cu ce în faţa Bisericii? Şi cu ce în faţa oamenilor?

Ce a făcut el pentru Dumnezeu, ce pentru Biserică, ce pentru oameni? Şi ce aţi făcut voi? Răspundeţi, ce?

Deşi Părintele Iosif spune că e a treia săgeată operaţia din 1927, despre primele două, spre ruşinea mea, nu ştiu nimic.

Profetul vremilor noastre / Moise Velescu.

– Sibiu:      Oastea Domnului, 1998- vol. 3

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *