[…] Dar, ca sămânța cuvântului biblic să poată rodi, are lipsă de pământ, iar acest pământ este inima oamenilor. Despre acest „pământ” Domnul Iisus a zis că e mai mult rău decât bun. O parte din sămânță cade în cale bătută, adică acei oameni care „aud cuvântul, dar vine diavolul, vin ‹‹păsările›› lui, ispitele, și îl fură din inima lor”. O altă sămânță cade în pietre, adică acei oameni „care cu bucurie primesc cuvântul, dar n-au rădăcină și, la vreme de ispită, se leapădă”. O altă sămânță cade între spini, adică acei oameni care cu drag ascultă cuvântul, dar se îneacă în grijile, în bogățiile și în dulcețile acestei vieți. Și numai a patra sămânță cade în pământ bun și aduce roadă bogată.
Dragă cititorule! Eu te întreb: În care din aceste patru stări te afli tu? În care din aceste patru clase de pământ se găsește pământul inimii tale? Eu te întreb: Cum stai tu față de Cuvântul lui Dumnezeu? Cum stai tu cu pământul inimii tale față de sămânța cuvântului biblic? Ia seama, iubitul meu, căci nu sămânța e de vină, ci pământul. Căci sămânța cuvântului biblic are aceeași putere pe care a avut-o totdeauna. Dar această sămânța nu poate rodi, pentru că pământul inimii tale este rău. L-ai lăsat să se usuce în vântul fărădelegilor; l-ai lăsat să se umple de bolovanii patimilor și ai năravurilor cele rele; l-ai lăsat să-l înece spinii grijilor și ai dulceților acestei lumi.
Nu-i de vină sămânța, ci ogoarele inimii noastre. Trebuie desțelenite ogoarele inimii noastre. „Al lui Dumnezeu pământ de arat suntem noi” – zice Apostolul Pavel (I Corinteni 3, 9). „Arați pământul cel înțelenit al inimii voastre și nu semănați între spini! Desțeleniți-vă un ogor nou” (Ieremia 4, 3; Osea 10, 12). Să udăm pământul cel pustiu și fără de apă al inimilor noastre cu lacrimi de căință și cu rugăciuni, pentru ca, astfel înmuindu-se, să poată primi cu folos sămânța cuvântului și roduri de viață veșnică să facem.
Pr. Iosif Trifa, în „Biblia – Cartea Vieții”, Editura ‹‹Oastea Domnului››, Sibiu, 2000, Ediția a II-a, pg. 63-64
