Inainte de a veni Domnul Iisus si a primi noi nadejdea iertarii si ajutorul mantuirii Lui, – ceea ce ne-a zdrobit cel mai greu si cel mai adesea inima erau nadejdile noastre inselate.
Cate nadejdi ne pusesem in oameni, in imprejurari, in bunuri lumesti, – toate ne fusesera inselate si inselatoare.
Ne-au inselat prietenii prin nesinceritatea lor.
Ne-au inselat vecinii, colegii, rudele, – fiecare urmand un scop cu noi sau de la noi…
Numai nadejdea in Hristos nu a inselat niciodata pe nimeni.
Ne-au inselat, poate sotul, sotia, fratele…
Ne-au inselat ispitele, promitandu-ne fericirea in schimbul pacatului.
Ne-au inselat banii si avutiile, promitandu-ne multumirea in schimbul luptelor, alergarilor, zbuciumului pentru a le dobandi cu orice pret, in orice fel, pe orice cai…
Iar cand am ajuns sa le avem, am aflat ce gust amar si ce chin apasator aduc aceste desertaciuni.
O, ce bine ca L-am aflat pe Hristos si nadejdea Lui fericita !
Satui si deznadajduiti de lume cum eram – am cazut la picioarele Crucii Lui Iisus…
Si ce minune s-a produs cu noi…Ce schimbare s-a facut in toata fiinta noastra si ce innoire dumnezeiasca am simtit, dintr-o data atunci !
O nadejde luminoasa a alungat din inima noastra toate amarele noastre nadejdi inselate. Ca o matura cereasca aceasta nadejde fericita a aruncat afara din noi toate cioburile si ramasitele iluziilor lumesti sparte si ravasite.
In locul tutror nadejdilor inselatoare, – casa inimii noastre curatita si vindecata de toate aceste dureroase lovituri, s-a umplut cu soarele puternic si calm al unei nadejdi sigure, luminoase si vesnice.
Dragostea Lui Dumnezeu se turna in inima noastra ca un fluviu puternic si imbelsugat, prin Duhul Sfant.
Ce siguranta ne-a adus nadejdea Lui Hristos in toata fiinta noastra !
Ce bucurie si ce despagubire nemasurata !
Ce imbelsugata este revarsarea ei peste toate campiile noastre atat de insetate si uscate pana atunci.
Nici un mijloc prin care ne-am putea arata bucuria dobandirii acestei stari, nu-l socotim indeajuns !
Nici un cuvant nu-l simtim atat de cuprinzator.
Nici o rugaciune indeajuns de intreaga.
Nici o cantare, indeajuns de frumoasa.
Nici o multumire, indeajuns de indatorata.
Bucuria dobandirii unei astfel de nadejdi este nespus mai mare si mai recunoscatoare decat toate mijloacele noastre prin care ne-am putea arata aceasta fata de Dumnezeul nostru care ne-a daruit aceasta nadejde.
Iata, in bucuria asta sta taina ravnei noastre pentru Hristos – si toata osteneala noastra in a-L vesti pe El si altor semeni ai nostri.
Fericirea adevarata nu se simte niciodata bine singura. Ea doreste mereu ca toti sa se impartaseasca din ea.
Credinciosul fericit care a aflat nadejdea Lui Hristos nu are alta dorinta decat sa-i faca si pe ceilalti semeni ai sai sa afle si ei aceasta stare de har.
O pasarica nu sta sa manance singura atunci cand a aflat o gramada de graunte – ci se duce cu graba si cu bucurie sa le cheme si pe celelalte sa manance si ele.
Numai atunci poate manca si ea fericita cand se bucura toate semenele ei…
O albina cand da de un camp de flori incarcate de polen, nu ramane sa se indoape singura, – ci mai intai se duce si da de stire si stupului ei pentru ca si celelalte surori ale sale sa vina la masa bucuriei imbelsugate.
Asa este si sufletul credincos care a aflat nadejdea ce nu insala
CACI VAI DE TRANTORUL CARE S-AR INDOPA NUMAI EL SINGUR…
O, Doamne Iisuse, ajuta-ne pe toti sa avem in noi din plin, nadejdea slavei Tale
Amin !
Fragment din capitolul SAMANTA SI RODUL, al cartii ALERGAREA STARUITOARE de TRAIAN DORZ
