Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Săptămâna Crăciunului 1947

Săptămâna Crăciunului 1947

Săptămâna Crăciunului 1947

Duminică, înainte de Crăciun, cei din jurul Beiuşului am ţinut o adunare de pregătire în comuna Sudrigiu, unde am pus la punct, cu toţi fraţii şi surorile, felul cum noi vom face serbarea de Crăciun la penitenciar şi la spital:

Vom strânge tot felul de alimente la Beiuş. Acolo se vor pregăti câteva cazane cu două feluri de hrană caldă, iar cei de pe la sate vor aduce tot felul de alimente, astfel ca să fie într-o cantitate cât mai mare pentru fiecare necăjit din spital şi din penitenciar.

Vom lua legătura cu direcţiunea acestor instituţii, spre a primi autorizaţia necesară pentru ţinerea programului religios ce se va desfăşura. Şi pentru a se împărţi daruri de mâncare şi de cărţi la toţi cei închişi sau bolnavi.

În ziua hotărâtă ne vom aduna întâi în localul Şcolii primare din Beiuş, iar după o rugăciune împreună, ne vom împărţi în două: unii la penitenciar, alţii la spital. Care vom termina primii vom merge la ceilalţi.

Aşa am şi făcut. Cei mai mulţi ne-am dus la penitenciar. Acolo era şi nevoie mai mare.

Direcţiunea ne-a primit cu o mare bucurie.

Au fost adunaţi îndată toţi deţinuţii şi toţi gardienii într-o sală mare. Ei într-o parte, noi în alta. A urmat un program duhov­nicesc plin de o mare putere şi cu un conţinut minunat de vor­biri, cântări, declamări de poezii. Aveam cu noi şi doi preoţi. Totul a fost atât de înălţător încât toate feţele erau scăldate în lacrimi.

Între timp se vestise în tot oraşul că Oastea Domnului dă serbare cu daruri pentru deţinuţi şi atunci au început să vină cea mai mare parte dintre doamnele din oraş, aducând coşuri cu diferite daruri, încât curtea închisorii era plină de popor care nu mai încăpea în sală.

Veniră apoi şi cei de la spital, astfel că, la terminarea serbării şi la aşezarea mesei, eram acolo o mare mulţime de oame­ni.

Afară era soare şi călduţ. În curtea închisorii erau nişte mese de vară, lungi şi largi. Cu câte daruri se aduseseră, se umplură toate mesele şi au mai rămas încă pe atâta.

Pe lângă hrană adusesem şi tot felul de cărţi. S-au făcut porţii de hrană pentru fiecare deţinut şi gardian… Au mai rămas şi pentru zilele următoare. De asemenea au rămas şi din cărţile şi din Bibliile aduse.

Directorul era nespus de mulţumit. A rostit un cald cuvânt recunoscător pentru Oastea Domnului, „singura care s-a gândit la durerea şi suferinţa acestor suflete pierdute…“

A mulţumit pentru tot ajutorul, mai întâi sufletesc, apoi şi pentru celălalt, material, atât de îmbelşugat şi dăruit cu atâta generozitate sufletească…

„Domnilor, a încheiat el, uşile noastre vă vor fi totdeauna deschise, pentru un astfel de scop… Vă mulţumim!…“

Când am plecat înapoi era seară. Mulţimea care ieşea era atât de mare încât se umpluse strada şi pe margini şi pe mijloc şi mergeam ca de la o manifestaţie… Eram sute de oameni.

Cineva ne-a văzut… Şi undeva s-au luat nişte hotărâri.

Noi mergeam liniştiţi şi bucuroşi cu toţii, vorbind fericiţi despre felul minunat în care se desfăşurase totul, fără să nici bănuim că aceasta va fi considerată manifestaţie politică şi că, în curând, vom avea să le plătim pe toate. Începând cu asta de astăzi, apoi şi pe cele din urmă, tot mai din urmă, până se va ajunge şi la marea „vină“ pe care am săvârşit-o în ziua când ne-am hotărât pentru Domnul şi ne-am despărţit de lume şi de păcat.

Asta mai ales nu ni se va mai putea apoi ierta niciodată…

Dar despre asta, în ziua aceea nu ştiam nimic. Nici a doua zi. Până într-a treia!…

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. II

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!