Mărturii Meditaţii

Sărbătoarea întâlnirii

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului încheie ciclul celor 40 dezile care au trecut de laSărbătoarea Naşterii Domnului unde am cântat cu toţii: „Hristos Se naşte,slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul. Lăuaţi-L popoare, că S-a preaslăvit” (Catavasie laNaşterea Domnului). În sărbătoarea aceasta, nu mai vedem un Prunc în iesle, vedem însă un Prunc purtat din braţele Sfintei Fecioare Maria şi ale lui Iosif, care „L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului” (Luca 2, 22), în braţele Sfântului şi Dreptului Simeon şi ale Prorociţei Ana. Ce frumoasă icoană, ce frumoasă întâlnire!… Este întâlnirea dintre Dumnezeu-Prunc, care aduce tinereţe, noutate, aduce viaţa veşnică şi omenirea îmbătrânită în aşteptarea mântuirii, reprezentată prin cei doi: Dreptul Simeon care, potrivit tradiţiei Bisericii Ortodoxe, a fost unul dintre cei 70 de traducători din Septuaginta şi, fiindcă a ezitat în traducerea pasajului din Cartea Isaia, dorind să scrie în loc de cuvântul „Fecioară”, cuvântul „tânără” (vezi Isaia: 7,14), i-a apărut un înger, spunându-i că nu v-a muri până când nu va vedea pe Mesia născut din Fecioară. În ziua când s-au împlinit cele spuse de înger, Simeon Bătrânul avea 300 de ani. Prorociţa Ana era văduvă „în vârstă de optzeci şi patru de ani şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post în şi rugăciuni.” (Luca 2, 37).

O, de câte ori privesc această sfântă icoană a Întâmpinării Domnului, mă regăsesc şi eu în ea şi pe mama, pe tata, care, însoţiţi de naşii mei, au rânduit şi pentru mine o astfel de sărbătoare de punere înaintea Domnului, prin Taina Sfântului Botez. A trebuit să treacă însă 20 de ani de la acea binecuvântată sărbătoare ca, într-o zi, într-o gară, într-un moment de răscruce maximă, să-mi iasă în întâmpinare un om, un adevărat dar ceresc, pe care nu îl mai văzusem niciodată şi să-mi spună: „Vino cu mine!” Şi am mers atunci la prima mea adunare a Oastei Domnului din Braşov. Am înţeles atunci, la acea adunare, din cuvintele P.S. Serafim, pe atunci episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, cu titlul de „Făgărăşanul”, că Dumnezeu zilnic, prin Domnul Iisus, prin Sfinţii Săi, prin trimişii Săi, vine la întâlnire cu noi, pe stradă (în gară, cum a fost cazul meu), dar mai ales în Biserica Sa, la Sfânta Liturghie şi la Împărtăşanie. Un timp frumos până la plecarea în armată, Dumnezeu îmi găsise un cuib binecuvântat între tinerii din Braşov,
dintre care aş vrea să-l amintesc acum doar pe fratele Vasilică Teiu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, un om care s-a dăruit continuu spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea semenilor. Pentru mine, întâlnirea aceea a fost începutul multor schimbări, ea mi-a adus mai apoi şi gândul cel bun de întoarcere la Dumnezeu. Ce aş fi fost fără o astfel de sărbătoare a întâlnirii?! Spuneam că, de câte ori privesc icoana Întâmpinării Domnului, mă gândesc la părinţi, la naşi, la bunici, în general la bătrâni, la bătrânii din
biserică şi din adunare. Vedem, în relatarea din Sf. Scriptură, că cei doi care vin cu Pruncul Iisus la templu, tac şi ascultă de bătrânii: Simeon şi  Ana, care vin acolo în faţa lor şi le vorbesc despre viitor. Cât de importantă este o astfel de tăcere, o astfel de ascultare în viaţa tinerilor care îşi fac fel şi fel de planuri de viitor! Să-i căutăm pe bătrânii adunării, să păstrăm cuvintele lor în inimile noastre pentru că, de cele mai multe ori cheile la uşile închise care ne stau în faţă sunt la ei, în cuvântul lor, în pilda lor de viaţă şi în sfârşitul lor creştinesc. Să facem din orice părtăşie cu bătrânii noştri adevărate sărbători ale întâlnirii, conştienţi că orice pom nu poate creşte fără rădăcini sănătoase şi că bătrânii, prin înţelepciunea şi experienţa lor, sunt legătura noastră cu trecutul dar mai ales cu viitorul. Când îi avem pe bătrânii purtători de Hristos de partea noastră, nu putem decât să-L întâmpinăm pe Hristos, înălţându-ne cu mintea şi sufletul la cer, la Dumnezeu, în rugăciunile noastre de mulţumire din fiecare zi.

Aşadar, să ne bucurăm de întâlnirea cu Domnul Iisus în această binecuvântată zi de întâmpinare! Să-I mulţumim că ne-a dat această posibilitate să-L întâmpinăm şi să ne întâmpine, să mergem spre El şi El să vină spre noi şi aceasta se întâmplă ori de câte ori Îl chemăm în rugăciunile noastre, în cântările noastre, în părtăşiile cu fraţii în biserică la Sfintele Slujbe sau la binecuvântatele noastre adunări. Cuvintele „Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!” să ne fie un îndemn sfânt de a ne apropia de Cel ce a venit la noi să ne despovăreze şi să ne odihnească la pieptul Său, sufletele noastre. Să ne fie un îndemn de lepădare de sine, de egoism şi mândrie. Să ne fie un îndemn de părtăşie, unitate şi înălţare, conform cu îndemnul Sf. Ap. Pavel, din Romani 12, 1-2: „Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine-plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”.

Slăvit să fie Domnul!

Sorin MICUŢIU

Lasă un răspuns