Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool

Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool

Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool

Biblia ne spune că oarecând şarpele diavol a înşelat pe strămoşii noştri cu un măr şi cu acest măr i-a atras în moarte trupească şi sufletească. Azi se pare că şarpele diavol a aflat un altfel de «măr» cu care înşeală pe oameni şi-i atrage la moarte şi pieire. Acest «măr» e sticla de băutură. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului ca un măr mic, ca un păhărel de băutură. Patima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar şi se gată cu pieire trupească şi sufletească. Mărul cu care a ispitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.

Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool.

Mărul cel din rai a fost un izvor de nesfârşite răutăţi trupeşti şi sufleteşti pentru neamul omenesc. Aşa-i şi sticla cu băutură, un izvor de răutăţi: sudălmi, bătăi, omoruri, desfrânări etc., etc… Mărul cel din rai li s-a părut lui Adam şi Eva frumos la vedere şi dulce la gustare, dar pe urmă amare au fost roadele lui. Aşa-i şi băutura, precum zice Sfânta Scriptură: „Nu te uita la băutură când face spume în pahar; alunecă uşor, dar pe urmă muşcă, ca un şarpe, şi înţeapă ca o viperă. Ochii tăi se vor uita după muiere străină şi gura ta va grăi prostii. Şi vei ca un om culcat în mijlocul mării şi ca un cârmaci ce doarme la cârmă…“ (Pilde 23, 31-34).

Din sticla de alcool, şarpele diavol muşcă de moarte trupul şi sufletul omului. Cu ajutorul alcoolului şarpele diavol bea vlaga cea trupească şi sufletească a omului.

Fugiţi de alcool ca de şarpele ce muşcă de moarte.

Fratele meu! Te-a muşcat şarpele-alcool? Scapă îndată la Domnul Iisus căci El singur te poate tămădui şi scăpa.

Părintele Iosif Trifa, din  “Alcoolul duhul diavolului”

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *