7. Pe măsura ascultării eşti ascultat şi de către Dumnezeu, şi de către oameni.
Dacă asculţi cu plăcere, eşti ascultat cu plăcere.
Dacă faci cu bucurie, ţi se va face cu bucurie.
Dacă-i faci mulţumiţi pe alţii, şi alţii te vor face mulţumit pe tine.
Dacă nu faci nimănui nimic, chiar şi ceea ce ţi se face indirect este un nemerit al tău.
8. Dacă vei umbla să-i fericeşti pe alţii, atunci şi Dumnezeu va îngriji să fie şi pentru tine alţii care să ţi caute ţie fericirea…
Bineînţeles, cu prigoniri pe pământ. Dar prigonirile sunt numai pe pământ – şi trec, pe când fericirea ta rămâne (Mc 10, 28).
9. Ceasul proslăvirii începe din Ghetsimani.
Seara slavei începe de la Golgota.
Şi cununa vieţii veşnice începe de la cununa cea de spini.
De aceea Mântuitorul nostru Îşi vede sosit ceasul proslăvirii chiar din ceasul celor mai grele pătimiri.
Aşa se petrec lucrurile şi cu noi.
10. Domnul Iisus ştia că ceasul patimilor va sfârşi în Veşnicia Învierii şi a Slavei.
Că scara Calvarului are celălalt capăt în Strălucirea Fericirii Veşnice,
iar cununa de spini se va preface în cunună de aur şi va căpăta o strălucire nemaiîntunecată niciodată.
Şi tot aşa va fi şi pentru noi.
11. Iată, aşa trebuie privită suferinţa: ca un mijloc al Slavei.
Aşa trebuie întâmpinat calvarul: ca o scară spre Cunună.
Aşa trebuie purtată cununa de spini: ca o coroană împărătească.
Nimic nu sfârşeşte aici şi nimic nu se încheie acum.
Totul are urmare. Totul se continuă.
Totul are o răsplată şi pentru noi, ca şi pentru Căpetenia noastră, Iisus.
Păşunile dulci / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
