Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Se apropie săptămâna cea cutremurătoare

Se apropie săptămâna cea cutremurătoare

Se apropie săptămâna cea cutremurătoare

…O, fraţilor, este Postul Paştilor! Se apropie săptămâna cea cutremurătoare a sfintelor pătimiri, a răstignirii şi morţii pe cruce a Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos, Fiul adevărat şi Dumnezeul adevărat, una şi unul cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut şi prin Sângele Căruia am fost răscumpăraţi noi din osânda cea veşnică şi prin voia Căruia s-a făcut această Lucrare sfântă, această familie duhovnicească în care suntem. El a dat, prin Duhul Său, şi învăţătura, şi credinţa pe care ne-au mărturisit-o înaintaşii noştri, la care am venit şi noi şi-n care-am pus legământ că vom asculta şi vom umbla în smerenie şi evlavie, împreună cu fraţii noştri, până la sfârşit.

E vremea când, mai cu osebire ca oricând, s-ar cere ca, prin post şi prin mărturisire, să ne apropiem cu toţii, cu adevărată şi cu sinceră pocăinţă, de împărtăşirea iertătoare cu Trupul şi cu Sângele Mântuitorului nostru, spre iertarea păcatelor noastre şi spre viaţa de veci, aşa cum au făcut înaintaşii şi părinţii noştri credincioşi totdeauna.

Dar – pe când în orice suflet de frate sau de soră, cercetarea aceasta de sine din vremea acestui post a adus o frământare şi-o îndreptare mai mică sau mai mare, după măsura temerii noastre de Dumnezeu, a fiecăruia, şi după măsura credinţei pe care am avut-o fiecare dintre noi în inima noastră – în inimile unora din aceşti lucrători ai dezbinării şi-ai neascultării n-a adus nici un semn, cât de mic, de îndreptare, nici acum, ca nici până acum, nici postul, nici pocăinţa. (…)

Noi toţi, iubiţi fraţi şi surori, să preţuim mai presus ca orice unitatea frăţească, fiindcă toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt făgăduite celor iubitori şi uniţi. Dar toate pedepsele lui Dumnezeu sunt aruncate asupra acelora ce sunt tulburători, îngâmfaţi, nesupuşi şi stricători ai Lucrării lui Dumnezeu, atât în viaţa aceasta, cât şi-n viaţa veşnică. Să ţinem bine minte acest lucru cutremurător!

Ferice de cine ascultă şi împlineşte cu evlavie şi smerenie cuvântul înştiinţării lui Dumnezeu. Şi vai de oricine va nesocoti aceste înştiinţări ale Lui.

„Şi pacea lui Hristos la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească în inimile noastre, ale tuturor, şi fiţi recunoscători.” Amin.

Slăvit să fie Domnul!

 

În Săptămâna Patimilor, 1978

Fratele Traian Dorz

112. SCRISOARE CĂTRE FRAŢII DIN COMĂNEŞTI
O scrisoare a fratelui Traian Dorz adresată fraţilor din zona Comăneşti – aprilie 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, 3 vol.

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!