Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SECERIŞUL OASTEI DOMNULUI

SECERIŞUL OASTEI DOMNULUI

SECERIŞUL OASTEI DOMNULUI

Arhim. Scriban

„Orbii văd şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii se scoală şi săracilor bine se vesteşte” (Mt 11, 5).

 

Orice om de bine, doritor de sporul şi curăţirea poporului nostru, a trebuit să primească cu vie tresăltare vestea fericită că Oastea Domnului a ajuns azi deplin stă­până pe tipografia ei.

Îşi avea ea tipografie, dar dacă era datoare pentru ea, se cheamă că nu era în totul a ei. Azi însă, când foaia «Oastea Domnului» din 28 mai a.c. îmi aduce dulcea veste că aşezământul Oastea Dom­nului a scăpat de toate datoriile ei cu tipografia, mare îmi este bucuria, fiindcă este o dovadă că lucrarea ei prinde rădăcini tot mai puternice şi merge înainte.

Ca Oastea Domnului să aibă acum o tipografie care a costat 1.850.000 de lei, o, este o mare dobândă, care este spre cinste şi aşezământului în sine, şi eparhiei în care asemenea înfloriri creştineşti se petrec, şi, la urma urmei, şi ţării întregi. Căci din toate acestea va ploua cu mană asupra ţării şi ea va dobândi, prin Oastea Domnului, sănătatea sufletească şi curăţia tru­pească pe care nici pe departe nu le poate dobândi prin toate mijloa­cele mireneşti pe care se silesc să le aducă alţii, din taberele mirenilor.

Nu sunt mijloace mântuitoare pentru ţara noastră decât mijloacele bisericeşti şi trebuie privit ca o fe­ricire că avem acum Oastea Dom­nului, organ nou, venit la vreme, pentru ca să slujească Bisericii, prin dovada că ea poate face mai mult pentru ţară decât pot face mirenii, cu toate ale lor.

Se înţelege, noi nu dispreţuim mijloacele mirenilor, căci şi ei se pot osteni pentru răspândirea ştiinţei de carte, clădirea de şcoli, cine­matografe întrebuinţate cuminte; dar toate acestea, este dovedit că nu dau roade dacă nu lucrează ajutate de mişcările noastre creştineşti.

Cititorii vor fi aflat din ziare că anul acesta s-au ţinut în Bucu­reşti un şir de cuvântări pentru slujirea credinţei, la noul aşezământ «Dalles», care este al Academiei Române. Au vorbit acolo cu graiuri temeinice, pentru slujirea credinţei, bărbaţi ca profesorul şi fostul mi­nistru Petrovici, Octavian Goga, Nichifor Crainic, fostul ministru Manoilescu, tot profesor şi fost mi­nistru, Păr. Lupaş şi alţii. Am vorbit şi eu. Dar n-am tăcut despre Oastea Domnului. Am slăvit-o ca unealtă de răspândire a ştiinţei de carte în popor mai presus de mijloacele statului. Acesta are mijloace şi unelte, dar nu are puterea unui aşezământ creştinesc.

Acum însă, când Oastea Domnului sporeşte în mijloacele ei de a lucra prin tiparul creştinesc, se în­ţelege că puterea ei se va simţi mai mult şi toată va fi în folosul Bise­ricii şi al ţării noastre. De aceea se cuvine să cinstim şi să ridicăm în toate slăvile pe cei ce s-au ostenit întru aceasta, pe cei ce au dat pu­ternică mână de ajutor pentru ca să avem în ţara noastră o mare tipo­grafie creştinească.

Cred că este întâia oară când ne putem lăuda cu aşa ceva. Dacă am avut tipografii care şi-au zis bisericeşti, [ele] au fost tipografii ale ocârmuirii bisericeşti: ale unei mi­tropolii, episcopii sau mănăstiri (avem şi acum, de pildă, buna tipo­grafie de la Mănăstirea Neamţului, din care curg volume după volume ale vlădicăi Nicodem, vrednicul stareţ al ei). Dar o tipografie care este a unei obşti creştineşti şi încă a unei obşti alcătuită tot din oameni săraci, cum sunt cei mai mulţi ostaşi, acesta este rar şi mare lucru. Cum am spus, e întâiul în ţara românească şi nu s-a putut face fără puternice încordări şi mult foc al credinţei creştineşti. (…)

Dar văzând toate acestea, mulţumirea mea este mare şi din alte puncte de vedere. Un an întreg a trebuit să ne luptăm cu nemernicii care stau împotriva Oştii Domnului, cum şi împotriva oricărei lucrări de împrospătare a lucrului Bisericii. Ticăloşi şi nepricepuţi, ei îşi fac o cinste din a terfeli orice silinţă pentru a înzdrăveni lucrul Bisericii noastre. Fiind numai negustori de vorbe şi trăind din aţâţarea împotriva celor ce lucrează, odată îi vezi năpustindu-se asupra oricărei încercări de a înnoi chipurile de lucru în sânul Bisericii noastre.

Aşa s-au pornit şi împotriva Oştii Domnului, cum s-au pornit şi împotriva altor lucrări şi cum se vor mai porni şi împotriva altora. Dar iată-i pedepsiţi! Din zarva lor nu iese nimic. După zece ani de lătrare a unora, nu au îndărătul lor decât pustia. Au vărsat venin şi atât.

În faţa tuturor netrebnicilor acestora însă, cu paragina de jur împrejurul lor, iată, Oastea Dom­nului se înalţă falnică, cu dovada vie că n-a trăit degeaba, că an după an clădeşte ceva. Cine priveşte vede că numărul părtaşilor ei sporeşte, că lume aleasă (profesori de uni­versitate, ingineri, ofiţeri de treaptă înaltă) se adăposteşte sufleteşte sub aripile ei. Cărţi după cărţi răsar din teascurile ei. Ca oricare librărie mare şi veche, Oastea Domnului are un catalog al cărţilor din libră­ria ei. E pe 24 de pagini. Mă uit la el şi mă mângâi. Nu degeaba am sărit eu în apărarea acestui aşe­zământ. Merită şi prea merită. El face dovada, prin secerişul lui, că a fost vrednic de toată buna îm­brăţişare pe care i-am arătat-o.

Iar acum când privesc în chipul din ziar frumuseţea de maşină tipo­grafică, mă simt atât de încântat şi pentru mine că n-am greşit ce-am făcut, şi pentru Biserica mea, că are pentru slujba ei un asemenea aşezământ. Mă cuprinde şi hazul, când mă gândesc la vrăjmaşii Oştii când vor privi acestea. Au să scrâş­nească din dinţi, văzând că urgisita de Oaste înfloreşte, iar scuipăturile lor de zece ani nu au adus decât pădureţi şi scaieţi.

Aşa li se cuvine! Este soarta tot celui ce zbiară împotriva celor ce muncesc, pe când îndărătul zbierătelor lor nu rămâne decât praful şi pustia.

Întreabă-i şi pe ei ce-au lăsat – şi au să caşte gura, şi au să icnească, fiindcă doar pentru buzunarele lor de-au putut face ceva, dar pentru Biserică nu se vede un dram de urmă.

Pe când Oastea Domnului, în­trebată, ar putea răspunde ca Domnul Hristos către trimişii lui Ioan Bote­zătorul: „Orbii văd… surzii aud…”. Da, Oastea Domnului a ridicat aşezăminte care dovedesc rodnicia ei şi răsunetul pe care-l are în su­flete. Căci toată această mare chel­tuială nu se putea face fără caldele bătăi de inimă ale atâtor ostaşi care au ajutat cu banul lor.

Iată ce a însemnat Preotul Iosif Trifa pentru Biserica Româ­nească. Fie-i aceasta mângâiere întru suferinţele sale şi leac pentru a se vindeca de ele. A lăsat aşezământ curat pentru Biserica Românească – şi aceasta va trăi şi va rodi peste bârfelile celor neputincioşi şi râioşi.

La un lucru însă mă mai aştept: încă puţini ani de lucru şi spor al Oştii Domnului şi, când vor vedea păşirea ei tot înainte, înşişi vrăj­maşii vor muia nasul şi vor veni să se arate drept buni bucuroşi că avem o Oaste a Domnului.

La lucru înainte şi vom vedea şi aceasta!

Arhim. Scriban

«Oastea Domnului» nr. 23 / 4 iunie 1933, p. 1

Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului /  Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!