Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sf. Ap. Toma – un întăritor al credinței

Sf. Ap. Toma – un întăritor al credinței

Sf. Ap. Toma – un întăritor al credinței

– Predică la Duminica a 2-a după Paști – (A Sf. Ap. Toma)

„O, bună necredinţă a Tomei, că inimile credincioşilor la cunoştinţă le-a adus!” (Vecernia Mare, stih 4).

În această zi de sărbătoare, Biserica noastră rânduieşte să se citească Evanghelia despre Sf. Apostol Toma. Într-una din zile, acest ucenic al Domnului aude chemarea lui Iisus Hristos: „Vino cu Mine!”, iar Toma a lăsat toate şi L-a urmat. Trei ani de zile a ascultat cuvintele Lui şi a luat parte la minunile săvârşite de El. Dar când, în noaptea Marii Joi, a văzut că-L prind pe Hristos, că-L leagă, ca să-L ducă la Ana şi Caiafa, că-L scuipă şi-L pălmuiesc în Pretoriu, iar în cele din urmă Îl duc spre Golgota şi-L răstignesc, apostolul Toma se arată nedumerit. Lasă toate şi pleacă din nou la treburile sale, fiind preocupat de cele petrecute. Totuşi, acest apostol iubea pe Domnul din tot sufletul şi era gata pentru jertfă, îndemându-i şi pe ceilalţi, zicând: „Să mergem şi să murim împreună cu El!”, atunci când Iisus le-a prevestit suferinţele ce aveau să vină.

Necredinţa bună – necredinţa care întăreşte credinţa

Din cântarea Penticostarului, desprindem că necredinţa lui Toma n-a însemnat o totală neîncredere în cele auzite despre învierea lui Hristos, ci necredinţa care porneşte la cercetarea lucrurilor, pentru a le cunoaşte, spre a-şi clădi convingerea pe temelie de nezdruncinat, ceea ce se întăreşte în continuarea stihirei, că: „Inimile necredincioşilor la cunoştinţă le-a adus”. Deci o necredinţă care întăreşte credinţa prin experienţa a trei simţuri: văz, auz şi pipăit, formând şi precizând cunoştinţa. El stă departe de ceilalţi ucenici, spune I.P.S. Augustin Mitropolitul, o săptămână, în care Toma se luptă între credinţă şi necredinţă. Atotbunul Dumnezeu nu a întârziat să-i dea iubitului său ucenic dovada pe care acesta o aştepta: „Adu degetul încoace şi vezi mîinile Mele şi adu mâna şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Prin aceste cuvinte, Toma primeşte o încredinţare care se întemeiază pe mărturia simţurilor trupeşti, şi Domnul i-a fericit şi-i fericeşte pe toţi credincioşii de pe tot pământul şi din toate timpurile care vor crede şi vor mărturisi Învierea având ca temei mărturia simţurilor sufleteşti. Ce trebuie deci să înţelegem noi din întâmplarea cu Sfântul Apostol Toma? În primul rând, că a fost o orânduire dumnezeiască ce a devenit temelia credinţei noastre creştine, iar pe de altă parte că necredinţa lui Toma a servit la întărirea credinţei noastre în evanghelia Sa, în mărturisirile Sfinţilor Apostoli şi în Biserica Sa. De atunci, Toma nu L-a mai ascuns pe Cel în Care a crezut, aşa cum o facem, din păcate, noi, ajungând să-L propovăduiască pe Hristos până în India, unde s-a învrednicit de moarte mucenicească.

Înţelesul adânc al Evangheliei de astăzi priveşte drama lăuntrică a sufletului omenesc. Cine vrea ca Domnul Cel Înviat să Se arate, prin Duhul lui Dumnezeu, în sufletul său, trebuie să-şi închidă şi să-şi încuie cămara inimii sale, s-o apere de năvala lumii din afară. La fel s-au închis şi apostolii dinaintea iudeilor. Unui asemenea suflet păzit cu zel, închis şi ferecat, Domnul i Se va înfăţişa în slavă.

Iar când apare Domnul, frica de lume se risipeşte şi sufletul se umple de pace. Şi nu numnai de pace, căci Domnul aduce cu Sine multe şi felurite daruri! Dar, dacă există o urmă de îndoială în vreun ungher al sufletului nostru, asemenea lui Toma „necredinciosul”, acesta trebuie să fie luminat şi încălzit cu harul lui Hristos. Trebuie să stăruim în rugăciune şi să aşteptăm cu nerăbdare prezenţa-I plină de har. Şi doar atunci ne vom putea numi şi noi fii ai lui Dumnezeu prin har. Strigătul de biruinţă al credinţei asupra îndoielii, ce l-a avut Toma, trebuie să se petreacă şi cu noi, strigând împreună cu el şi căzând la picioarele lui Iisus cu vorbele: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, Căruia fie slava şi lauda împreună cu Tatăl şi Sfântul Duh, Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Pr. Paraschiv BANCIU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *