Aşadar, să curăţăm nunta prin cuvânt. Răbdaţi puţin, fiindcă şi cel ce se bagă în mocirla suferă răul miros. Vreau să dovedesc că nu trebuie să vă ruşinaţi de aceste lucruri, ci de cele pe care le faceţi. Iar tu, lăsând ruşinea pentru acelea [pentru păcatele făcute], te ruşinezi de acestea36. Deci nu osândi pe Dumnezeu Cel Ce a rânduit aşa.
Dar să spun cum şi taină a Bisericii este [nunta]37. Hristos a venit către Biserică şi S-a născut din Ea şi a intrat laolaltă cu Ea într-o împreună vieţuire duhovnicească [sinusia pneumatike]. „Căci v-am logodit”, zice, „unui singur bărbat fecioară curată” (II Corinteni 11,2). Iar că dintru El suntem, ascultă cum zice: „Din mădularele Lui şi din carnea Lui suntem toţi”. Cugetând toate acestea acestea [ennuntes] 38, să nu ne ruşinăm de o astfel de taină.
Simbol al venirii lui Hristos este nunta, iar tu te îmbeţi?
Spune-mi, dacă ai vedea chipul împăratului, oare te-ai ruşina de el [de chip]? Nicidecum. Pricepe că nu sunt diferite cele ce se întâmplă în cazul nunţii, ci este pricină de mari rele. Căci toate [la nuntă] sunt pline de fărădelege39. „Cuvânt de ruşine şi vorbe nebuneşti şi glume să nu iasă din gura voastră”, Zice [apostolul] (Efeseni 5,4; 4,29). Şi [la nuntă] sunt toate acelea: cuvântul de ruşine şi vorbe nebuneşti şi glume, şi nu doar aşa pur şi simplu [în treacăt], ci se fac mult şi bine. Căci artă a devenit [acest] lucru şi laudă mare pentru cei ce se dedau ei. Păcatele au devenit o artă. Şi nu le urmăm pur şi simplu, ci cu sârguinţă şi cu ştiinţă40. Şi mai departe diavolul îşi conduce cetele lui. Căci unde e beţie, e neînfrânare. Unde e vorbă de ruşine, diavolul este de faţă, introducând cele ale sale. Spune-mi, cum săvârşeşti taina lui Hristos când tu întemeiezi [nunta] pe acestea şi chemi pe diavolul?
Poate socotiţi că sunt cam împovărător, însă şi aceasta ţine de multa pervertire [a lucrurilor]41; fiindcă şi cel ce ceartă, sever fiind, nu îngăduie râsul. Nu auziţi pe Pavel cum zice: „Tot ce faceţi, fie mâncaţi, fie beţi, fie altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (l Corinteni l0, 31)? Iar voi le faceţi spre ocară şi necinste. Nu auziţi pe proorocul care zice: „Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” (Psalmi 2, 9). Iar voi vă deşănţaţi. Nu este cu putinţă şi să-ţi faci plăcerile şi să-ţi fie bine. Vrei să auzi de bunătăţile viitoare? Dar mai bine zis nu trebuia să auzi [de cele viitoare]42, însă fie, mă plec dacă vrei. Nu asculta cele satanice, ci cele duhovniceşti. Vrei să vezi pe cei ce sunt în cor? Priveşte corul îngerilor!
– „Şi cum este cu putinţă să-1 văd?”, ar zice [careva],
– Dacă alungi acestea [lumeşti], va veni şi Hristos la aceste nunţi. Iar dacă Hristos este de faţă, şi corul îngerilor este de faţă. Dacă vrei, şi acum va face minuni ca şi atunci (cf. loan 2, 1). Va face şi acum apa vin. Şi în chip mult mai minunat va întoarce împrăştierea curgătoare şi pofta rece, şi o va schimba în duhovnicească43. Aceasta înseamnă să facă din apă vin. Unde sunt flautişti nu e nicidecum Hristos. Însă dacă intră, mai întâi îi scoate afară pe aceştia şi atunci va face minuni.
Ce este mai lipsit de plăcere decât alaiul satanic [pompe satanike] unde toate sunt fără rânduială, toate necuviincioase? Dar şi dacă ar fi ceva cu rânduială44, iarăşi toate sunt de ruşine, toate lipsite de plăcere. Nimic nu este mai plăcut decât virtutea, nimic mai dulce decât cuviinţa, nimic mai dorit decât nobleţea.
Să facă cineva nuntă cum spun eu şi va vedea plăcere. Ce fel de nuntă? Luaţi aminte! Mai întâi, să caute pentru fecioară un bărbat care să fie cu adevărat bărbat şi purtător de grijă al ei, ca unul care va fi pus cap peste trup. Că nu vreo slugă, ci pe fiica sa i-o va da. Dacă vrea ca fiica lui să vieţuiască cu plăcere, să nu caute [la acel bărbat] bani, nici strălucirea neamului, nici faima patriei, că toate sunt de prisos- ci evlavia sufletului, blândeţea, adevărata înţelepciune, frica lui Dumnezeu.
Căci de vei căuta unul mai bogat, nu numai că nu vei folosi pe fiica ta, dar o vei şi vătăma, lăsând-o roabă în loc de liberă. Căci nu odrăsleşte atâta plăcere din aur, câtă neplăcere din robie.
Însă nu căuta acestea, ci, mai cu seamă, pe unul de aceeaşi cinste45. Iar dacă nu e cu putinţă, mai degrabă să fie mai sărac decât mai bogat, numai dacă nu cumva vrei să-ţi dai fiica nu unui bărbat, ci unui stăpân. Iar când cercetezi cu deamănuntul virtutea bărbatului şi ai de gând să i-o dai, roagă pe Hristos să fie de faţă, căci nu Se va ruşina. Este taina venirii Lui46. Deci, mai cu seamă atunci roagă-L ca să-ţi dea un astfel de peţitor.
Nu fi mai rău decât sluga lui Avraam care, fiind trimis în aşa călătorie [depărtată], ştia unde trebuie să scape. De aceea a şi avut parte de toate. Când te ostenţi şi cauţi un bărbat [pentru fiica ta], roagă-te. Spune-I lui Dumnezeu: „Pe care vrei Tu rânduieşte-l”. Încredinţează-I Lui lucrul şi, fiind [El] cinstit cu aceasta cinste din partea ta, îţi va răsplăti47. Două lucruri trebuie să faci: să-i încredinţezi Lui [problema] şi să cauţi un astfel de bărbat în felul în care El vrea: cuviincios şi întreg la minte.
Deci, când faci nuntă, nu înconjura casele nici nu te folosi de oglinzi şi haine. Căci nu spre fală este evenimentul, nici nu o duci pe fiica ta în alai [pompe] [păgânesc]. Ci, luminându-ţi casa cu lucruri simple, cheamă pe vecini şi pe prieteni, şi pe rudenii. Şi câţi ştii că sunt blânzi, pe aceştia cheamă-i şi îndeamnă-i să se îndestuleze cu cele ce sunt48. Nimeni din cei de pe scenă [orchestra]49 să nu fie prezent. Căci acolo [la teatru] e cheltuială de prisos şi necuviincioasă. Cheamă pe Hristos mai întâi de toţi ceilalţi. Ştii prin cine îl chemi? „Cel care face unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-a făcut” (Matei 25, 40). Nu socoti că e lucru nepotrivit să chemi pe săraci pentru Hristos. Nepotrivit este să chemi desfrânate50. Căci a chema pe săraci, aceasta este pricină de îmbogăţire, pe când aceea, de răsturnare [a caselor]. Împodobeşte pe mireasă nu cu aceste podoabe de aur, ci cu blândeţea şi cu sfiala, şi cu haine obişnuite, iar în loc de orice podoabă de aur şi împletituri ale părului, atârnă-i ruşinarea şi sfielnicia, şi a nu le căuta pe acelea.
Să nu fie nici o agitaţie, nici o tulburare. Să fie chemat mirele, să fie primită fecioara. Masa de prânz şi cina să nu fie pline de beţie, ci de desfătare duhovnicească. Căci mii vor fi bunătăţile de pe urma unei astfel de nunţi şi cele ce ţin de viaţa [aceasta] vor fi în siguranţă. Pe când din nunţile ce se fac acum (pe care nu nunţi, ci alaiuri [pompe] [păgâneşti] trebuie să le numim), ia aminte câte rele! Se termină petrecerea de nuntă şi îndată [apar] grija şi frica: nu cumva s-au pierdut ceva din cele folosite51; şi întristarea nesuferită urmează plăcerii, însă această supărare ţine de părinţi. Dar, mai degrabă, nici mireasa nu este scutită de aceasta. Ci toate [necazurile] de după acestea sunt ale miresei. Căci a vedea că toate s-au terminat este pricină de întristare, iar a vedea casa pustie este prilej de tristeţe. Acolo Hristos, aici Satana. Acolo bucurie, aici griji. Acolo plăcere, aici tristeţe. Acolo cheltuială, aici nimic de acest fel. Acolo simplitate [lipsă de podoabă], aici împodobire. Acolo invidie, aici nici urmă de invidie. Acolo beţie, aici trezvie, aici mântuire, aici întreagă înţelepciune.
Cugetând toate acestea, să oprim răul la nuntă ca să plăcem lui Dumnezeu şi să ne învrednicim a ne împărtăşi de bunătăţile făgăduite celor ce îl iubesc pe El, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
36De partea sexuală a nunţii.
37 în sensul că nunta indică, în chip simbolic, taina lui Hristos şi a Bisericii pe care sf\ntul o explică în continuare.
38 Ennoeo înseamnă etimologic a lua în minte. Numai mintea luminată de har, în chip simţit, poate prinde tainele adânci ale actelor săvârşite în Biserică. E uşor să ştim că nunta este simbol şi taină a Bisericii, dar pentru noi acest lucru nu are nici o urmare, pentru că mintea nu este curăţită. Când mintea se curăţă, primeşte în sine puterea tainei simbolizată prin nuntă şi care îi dă omului tăria să vieţuiască conform exigenţei acelei taine duhovniceşti întrezărită pin simbol, încât un astfel de om face viu simbolul şi îl ridică în planul realităţii simbolizate. Dacă înţeleg întru simţire că nunta este taina Bisericii, atunci o voi şi trăi, zi de zi, ca proiecţie a realităţii veşnice a Bisericii în temporal, cu toate exigenţele ce decurg de aici, exigenţe ce sunt însă crucifiante şi imposibile în ochii veacului acestuia. În continuare se arată cum ar trebui nunta trăită ca simbol al Bisericii.
39 Părinţii Sinodului VII, urmând cunoscutei formulări a Sfântului Vasile cel Mare, au legat cinstea sau necinstea dată icoanei de prototipul pe care îl reprezintă. Caracterul tainelor în Biserică este iconic: realităţile văzute sunt simboluri vii ale unor realităţi nevăzute. Acest lucru nu-l înţelege în chip simţit decât omul ce şi-a curăţit mintea de patimi. O astfel de minte „captează” raţiunile lucrurilor, în timp ce simţurile se împărtăşesc de realităţile văzute. Credinciosul cu mintea curăţită trăieşte plenar şi deodată amândouă aceste realităţi: simbol şi simbolizat. Batjocorirea tainei nunţii, prin manifestări desfrânate şi pătimaşe, necinsteşte însăşi taina Bisericii şi întruparea Mântuitorului.
40Punem toate cunoştinţele şi râvna în slujba aflării a noi moduri de făptuire a păcatului, moduri din ce în ce mai rafinate şi subtile şi din ce în ce mai greu de catalogat cu păcat.
41 Impresia că părea rigorist în ochii credincioşilor se datora faptului că păcatul devenise obicei.
42 Păcatul este dezaprobat prin sine; nu are nevoie să fie lepădat cu ajutorul celor bune. El este dezgustător prin sine.
43 Prin taina nunţii, omul poate preface pofta trupească în dragoste pentru cele duhovniceşti. Chiar dacă pofta trupească e uneori punctul de pornire într-o relaţie, prin harul dumnezeiesc ea poate deveni duhovnicească. Unirea trupească a soţilor, încet-încet, se sublimează şi cei doi devin un duh. Soţii trebuie să devină treptat de un cuget şi de o simţire. Capătul nunţii este tot fecioria, şi locuirea celor doi împreună în împărăţie. Dar unele cupluri ajung mai repede, altele mai târziu la această cunoştinţă, un rol în aceasta jucându-l nu doar harul, ci şi dispoziţia lor lăuntrică şi datul genetic de la care pleacă.
44 De pildă, dansurile şi cântecele pot avea o armonie desăvârşită după regulile artei, dar duhul lor este tot desfrâul.
45 De aceeaşi condiţie şi rang social.
46 Nunta este simbol al tainei întrupării Mântuitorului. Deci, după cum nu S-a ruşinat să Se întrupeze, nu Se va ruşina să ne ajute în acel lucru, care este simbolul pogorârii Lui Iubitoare la noi oamenii. La fel trebuie chemată în ajutor Maica Domului care a participat direct la taina întrupării Lui. Se şi spune în acatistul Acoperământului: „Bucură-te, liniştea preadorită a căsătoriţilor celor credincioşi” (Icos 11).
47 Dumnezeu Se simte cinstit, dacă îl lăsăm să ne ajute. E ca un părinte care are bucuria că îl ajută pe copil, chiar dacă folosul este al copilului.
48 Să nu ne fie ruşine că facem masă simplă la nuntă. De cele mai multe ori, mesele se fac de ochii oamenilor şi aduc multă vătămare, căci adăpăm patimile celor invitaţi.
49Orchestra era de fapt in spaţiu între scenă şi public.
50 Azi o nuntă este cu atât mai vestită, cu cât cheltuim bani pe cântăreţi mai faimoşi şi pe garderobă şi masă mai sofisticată.
51 în general, vesela şi garderoba şi aranjamentele ambientale nu erau ale familiei ci erau ale celor care se ocupau de organizarea evenimentului. Părinţii erau cei care se ocupau de împrumutarea lor.
Sf. Ioan Gură de Aur / Cuvântari despre viața de familie
Traducere: Pr. Marcel Hanches
Prefata: PS Lucian Lugojanu
Editura “Invierea”, 2005
