ˇ Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mântuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sârgui sa nu faci voile tale, petrecând cu trezvie si cunoscând pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca însa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetând la relele ce ti se vor întâmpla dupa moarte. (Antonie cel Mare)
ˇ Ochiul priveste cele vazute, iar mintea întelege cele nevazute caci mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa si vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare)
ˇ Cel care are minte se stie pe sine ca este om stricacios iar cel ce se stie pe sine pe toate le stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu si s-au facut pentru mântuirea omului. Caci sta în puterea omului sa înteleaga toate si sa creada drept. Iar un asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte dobândesc de la Dumnezeu odihna vesnica. (Antonie cel Mare)
ˇ Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare)
ˇ Sufletul se afla în lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care întelege lumea si vrea sa se mântuiasca în fiecare ceas are o lege pe care nu o calca. El cugeta întru sine ca acum e vreme lunga si de cercetare si nu asteapta sa o faca aceasta judecatorul. El stie ca-si poate pierde mântuirea primind cea mai mica placere urâta. (Antonie cel Mare)
sursa: ganduridinortodoxieweb.wordpress.com
