Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SFÂNTUL APOSTOL PAVEL & PĂRINTELE IOSIF TRIFA

SFÂNTUL APOSTOL PAVEL & PĂRINTELE IOSIF TRIFA

SFÂNTUL APOSTOL PAVEL & PĂRINTELE IOSIF TRIFA

În rândurile ce urmează doresc să medităm împreună la doi slujitori ai lui Dumnezeu, privind la modul în care El lucrează prin cei care se doresc să se dedice Lui din toată inima.

Ce fel de om a fost Sfântul Pavel? Cu siguranţă unul înzestrat cu nişte daruri – lucru pe care îl descoperim în epistolele sale, iar unii teologi afirmă chiar faptul că el a fost mintea cea mai strălucită, nu doar a bisericii, ci şi a întregii lumi. Aceasta pentru că avea o putere de argumentare şi de prezentare care uimea auditoriul sau destinatarul epistolei sale.

Dar cum îl pregătea Dumnezeu pentru sarcina ce urma să-i revină? În toată această pregătire – naşterea, creşterea şi educaţia sa, aveau să joace un rol important. Aflăm că prin naştere era cetăţean roman (Fapte 22,29), ceea ce era o mare onoare şi avusese privilegiul să stea la picioarele lui Gamaliel, cel mai mare învăţător dintre farisei şi să devină el însuşi un expert în legea ebraică, aşa după cum ei o predau şi o interpretau.

Apoi, Sfântul Pavel a fost un om care cunoştea foarte bine cultura vremii sale, în special pentru faptul că a fost crescut în oraşul Tars (Fapte 21,39). Acesta, alături de Atena şi Alexandria, erau centrele principale ale culturii greceşti. Tocmai de aceea el cunoştea şi putea cita operele poeţilor greci (Fapte 17,28).

            Ce fel de om a fost părintele Iosif Trifa? Cu siguranţă putem spune acelaşi lucru, unul înzestrat cu nişte daruri – lucru pe care istoria ni-l arată. Scria intens şi colabora cu ziarele şi revistele vremii, iar tot ce spunea el în cuvântul său, scris sau vorbit, era „plin de adevăr, de putere şi de inspiraţie”[1].

            Dar în toată această vreme, Dumnezeu îl pregătea pentru sarcina ce avea să-i revină – la temelia pământească a Oastei Domnului. Încă de tânăr se confundase în durerea mamei pricinuită de taurul ce o lovise mortal, iar mai apoi, doi ani de zile luptându-se cu o boală destul de gravă ce se localizase la gât, care l-a ţinut mobilizat la pat. Dar suferinţa intrase în viaţa sa. Peste ani, gripa spaniolă avea să-i secere pe cei dragi, soţia şi fetiţa, după ce anterior îi muriseră alţi doi copii …

            Astfel, nu întâmplător, Mitropolitul Bălan avea să-şi îndrepte gândurile asupra unuia dintre cei mai buni studenţi ai săi, pentru postul de duhovnic al Academiei Teologice de unde mai apoi, va deveni redactor şi gornist la Lumina Satelor.

            De ce mă întind cu aceste descrieri? Ei bine, pentru a putea vedea şi înţelege că aceşti mari oameni au fost ridicaţi de Dumnezeu pentru a face două lucrări deosebite în istoria creştinismului. Deşi, la trup, ei păreau firavi, dar erau uriaşi la suflet.

            Aşa sunt oamenii pe care-i foloseşte Dumnezeu. El pregăteşte pe fiecare înainte de-a trasa o sarcină specifică, iar fără aceasta nici părintele Iosif nu putea fi omul potrivit… Pentru că „fără şcoala suferinţei, nimeni n-a putut pătrunde nici în inima lui Dumnezeu, nici în inimile oamenilor”[2].

            Dragi cititori, în toate acestea există ceva ce trebuie să vedem şi să învăţăm. Să nu credem că tot ceea ce am primit ca daruri naturale în viaţa noastră sunt nefolositoare sau fără de valoare, că suferinţa prin care am trecut şi tot ceea ce am îndurat nu a fost fără de nici un preţ.

            Toţi avem daruri, abilităţi, talente, o personalitate unică – haideţi să I le dăm Lui şi să le punem în slujba Lui, ca El să Se poată folosi de noi – în casa şi familia noastră, în anturajul în care suntem zi de zi, în Biserica şi adunarea locală din care facem parte fiecare.

            Apostol Pavel a fost omul sfânt de care era nevoie ca să pună temelia, să păzească adevărul împotriva iudaismului şi să vestească Evanghelia Neamurilor, iar părintele Iosif Trifa la fel, omul sfânt care să pună temelia unei mişcări duhovniceşti de renaştere la o viaţă profund creştinească. Dar în acelaşi timp, El mai are nevoie de tine şi de mine, pentru un timp şi pentru o vreme …

            Un cuvânt drag mie, al Arhiepiscopului Atanasie al Albaniei, ne îndeamnă ca un val năvalnic să ieşim din zona noastră de confort în care ne simţim cel mai bine: „Ca slujitori ai singurului Domn al acestei lumi, noi trebuie să căutăm în mod constant să descoperim în ce loc şi în ce mod, concrect, putem să-L slujim mai bine”[3].

            Adică, Dumnezeu ne cheamă nu în mod simplu spre cei care au nevoie de noi, ci spre cei care au nevoie mai mare de noi. Şi, aşa consider că e cel mai potrivit pentru însăşi Lucrarea Sa, Oastea Sa, în manifestarea ei – de la fiecare ostaş până la mine, cel din urmă.

            Oare de părintele Iosif Trifa nu era nevoie în Vidra? Mai ales că se lupta cu autorităţile pentru sătenii nedreptăţiţi şi săraci, fiind acolo pentru ei sprijin cu toate ale sale. Dar vedeţi, noi am avut mai mare nevoie de el precum tot poporul român a avut nevoie de strigătul şi jertfa sa. Şi la fel, Neamurile aveau cea mai mare nevoie de Sfântul Pavel …

            Dragul meu cititor, unde este cel mai mult nevoie de tine? Roagă-te şi apoi căută omul acela, situaţia aceea şi locul acela, căutând să împlineşti cu smerenie voia lui Dumnezeu prin viaţa ta.

            Slăvit să fie Domnul!

[1] Traian Dorz, Istoria unei jertfe, Vol. I, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1998,  p. 39.

[2] Idem,  p. 29.

[3] Arh. Atanasie, Misiune pe urmele lui Hristos,Editura Andreiana, Sibiu, 2013, p. 54.

Florin MIHOLCA

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!