Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuri­tor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, cuvioase părinte Dimitrie, duhul tău.

(troparul sfântului, glasul al 8‑lea)

Troparul sfântului pe care îl prăznuim astăzi şi în general al sfinţilor cuvioşi este de foarte mare folos duhovnicesc, prin el descoperim cine au fost aceşti oameni care s‑au afierosit total lui Dumnezeu.

Am să vă rostesc prima frază, la care aş vrea să medităm împreună în aceste momente. „Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip, căci luând crucea, ai urmat lui Hristos”. Aceasta este prima parte a troparului şi după aceea ni se spun toate nevoinţele pe care le‑a făcut monahul respectiv şi pentru care Dumnezeu l‑a slăvit şi în virtutea acestei slăviri, noi ne rugăm şi spunem: „Sfinte părinte Dimitrie, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!”.

Întrebarea care se ridică ne priveşte pe fiecare. „Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip…”. Cine este cel după chip? Cel după chipul lui Dumnezeu, bineînţeles! Adică în Sfântul Dimitrie Basarabov, pe care îl prăznuim noi astăzi, s‑a mântuit omul plăsmuit după chipul lui Dumnezeu. S‑a mântuit omul întreg, cel dintâi om pe care l‑a zidit Dumnezeu după chipul Său. Dar s‑a mântuit şi persoana pe care noi o cinstim astăzi şi anume Sfântul Cuvios Dimitrie. „Întru tine, părinte, s‑a mântuit cel după chip”, adică tu, părinte, eşti expresia omului mântuit! În felul acesta trebuie să arate un om mântuit; așa se desăvârşeşte și se mântuieşte omul; în felul acesta ajunge omul să fie plăcut lui Dumnezeu! Deci omul plămădit după chipul lui Dumnezeu trebuie să îşi conducă viaţa aşa cum au făcut‑o sfinţii pe care noi îi prăznuim şi care sunt înscrişi în calendarul nostru şi, cu deosebire, iată, ne spune troparul de astăzi să urmăm celor care au reuşit să trăiască după voia lui Dumnezeu în chip desăvârşit. Este adevărat că nu toţi suntem chemaţi să ducem o viaţă călugărească, monahală, dar, aşa cum prea bine ştiţi, ceea ce se cere monahului, în realitate, se cere tuturor creştinilor. Poruncile lui Dumnezeu și sfaturile evanghelice sunt valabile nu numai pentru monahi, ci pentru întreg adamul, pentru întreaga creştinătate, pentru tot omul plămădit după chipul lui Dumnezeu.

Iisus Hristos ne‑a învăţat cum trebuie să ne mântuim. Troparul ne spune, de altfel, că s‑a mântuit cel după chip datorită faptului că şi‑a luat crucea şi a urmat lui Hristos, cuvânt pe care îl auzim în zilele Sfintei Cruci, dar şi la tunderea în monahism: „cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea sa şi să‑Mi urmeze Mie”. Este interesant şi important de reţinut, din începutul acestui tropar, că noi suntem plămădiţi după chipul lui Dumnezeu şi în felul sfinţilor trebuie să ne mântuim, dar, în acelaşi timp, că în fiecare dintre noi se poate recapitula întreg adamul, întreaga umanitate. În ceea ce‑i priveşte pe monahi, se spune că ei îşi mântuiesc neamul, până la al şaptelea sau al nouălea neam, dacă, într‑adevăr, devin desăvârşiţi, monahi adevăraţi. Dar acest lucru este valabil pentru tot omul mântuit! Omul mântuit trage după el neamuri întregi, dacă vreţi, întreg neamul omenesc. Dovada acestui lucru este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos care prin Jertfa de pe cruce a mântuit întregul neam omenesc din robia păcatului şi a morţii. Această lucrare a Domnului trebuie să fie şi lucrarea noastră. Mântuirea este şi subiectivă, dar este şi obiectivă. Mântuirea înseamnă că trebuie să lucrăm permanent la desăvârşirea noastră, dar, în acelaşi timp, să nu fim indiferenţi la mântuirea celor de lângă noi şi să întrupăm în fiinţa noastră sau să fim responsabili şi să ne asumăm întreaga făptură.

De pildă, Sfântul Dimitrie nu numai că şi‑a asumat făptura omenească, şi‑a asumat chiar orice creatură pe care Dumnezeu a lăsat‑o să trăiască pe pământ. Se spune că, din greşeală, a călcat peste un cuib de păsări şi a zdrobit ouăle care erau gata să scoată pui. Şi s‑a pedepsit pe sine şi toată viaţa lui a umblat desculţ, ca să nu‑şi mai îngăduie să pricinuiască suferinţă unei făpturi zidite de Dumnezeu. Vă daţi seama la câtă delicateţe a ajuns Sfântul Dimitrie, încât s‑a străduit să nu pricinuiască suferinţă nici măcar unor animale foarte neînsemnate! Cu siguranţă că această delicateţe se regăseşte în viaţa sfântului şi în ceea ce‑i priveşte pe oameni. Şi aş putea să dau mărturie pentru aceasta. Dacă veţi citi viaţa sfântului cu atenţie, imediat după ce a fost găsit în râu şi a fost scos afară, mulţi au râvnit la moaştele lui. Încă de la început, domnitorii Ţării Româneşti au dorit să‑l dobândească pe acest sfânt pentru ţara lor şi să‑l cumpere cu bani foarte mulţi. Şi ne spune istoria acestui sfânt că a fost vândut domnitorilor Ţării Româneşti, dar atunci când convoiul a trebuit să plece din Bulgaria către Ţara Românească, carul care ducea sicriul sfântului s‑a oprit la casa lui părintească şi n‑a vrut să meargă mai departe; n‑a mai putut nimeni să‑l clintească de acolo. Şi atunci, domnitorul şi mitropolitul Ţării Româneşti, au construit, pe cheltuiala lor, o biserică pe locul casei părinteşti a Sfântului Dimitrie Basarabov. Deci, iată că din acest lucru putem să ne dăm seama că el îşi asumase această responsabilitate de a‑şi mântui neamul din care s‑a tras şi sentimentele filiale care le avea faţă de părinţii lui au rămas şi după ce s‑a slăvit. Sigur, dacă veţi citi viaţa sfântului, veţi afla în ce condiţii a ajuns totuşi să fie adus la Bucureşti, în perioada în care ţările balcanice erau ocupate de turbanul turcesc şi care căutau cu orice preţ să distrugă creştinătatea.

Iubiţii mei, acesta este mesajul pe care Sfântul Dimitrie Basarabov vrea să ni‑l transmită astăzi şi să ni‑l pună la suflet: să lucrăm la mântuirea noastră, indiferent că suntem monahi sau creştini mireni, poporul lui Dumnezeu, că viaţa noastră trebuie trăită în conformitate cu poruncile lui Dumnezeu şi cu sfaturile evanghelice, că mântuirea noastră este foarte importantă, dar în aceeaşi măsură este importantă şi mântuirea neamului din care ne tragem şi a întregului neam omenesc, şi că suntem responsabili, în aceeaşi măsură, şi de mântuirea noastră şi de mântuirea celuilalt!

Şi închei prin a vă spune că astăzi Biserica noastră îl mai prăznuieşte pe un alt mare sfânt, Sfântul Mucenic Nestor, ucenic al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, pe care l‑am prăznuit ieri. Şi acest sfânt ne‑a lăsat ca testament o rugăciune. Şi ar fi bine să o reţinem, este foarte scurtă, dar cu mare efect. Sfântul Nestor, atunci când s‑a hotărât să lupte cu Lie, cu cel care îi omora pe creştini, înainte de a‑l doborî, a strigat către cer şi a zis: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută‑mi!”. Amin!


[1] Predică rostită de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în Catedrala Mitropolitană, Cluj‑Napoca, 27.10.2012.

 

 Arhim. Dumitru Cobzaru, Predici vol. II, Renaşterea, Cluj-Napoca, 2013, p. 286-290.

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!