Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfântul Ioan Damaschinul, apãrãtorul dreptei credințe

Sfântul Ioan Damaschinul, apãrãtorul dreptei credințe

Sfântul Ioan Damaschinul, apãrãtorul dreptei credințe

Este cunoscut faptul că Biserica a purtat lungi şi grele lupte împotriva diferitelor erezii. Nimeni nu va putea să vorbească despre biruinţele pe care Ortodoxia le-a purtat împotriva acestor erezii, fără să amintească de Sfântul Ioan Damaschinul. În tot demersul său apologetic, Sfântul Ioan făcea apel la Sfânta Scriptură, dar şi la viaţa Bisericii, la practicile prezente în vieţile Sfinţilor de până la el. În acest sens, el spunea: „Legiuirea bisericească ni s-a predat nu numai în scris, ci şi prin unele Tradiţii nescrise. Dumnezeiescul Vasile spune: «Unele din dogmele şi propovăduirile păstrate de Biserică le avem din învăţătura scrisă; altele însă le-am primit în chip tainic, fiindu-ne transmise prin Predania Apostolilor. Amândouă au aceeaşi putere pentru credinţă… Căci dacă am încerca să depărtăm datinile care nu sunt păstrate în scris, ca unele ce nu au mare valoare, am omite prin aceasta cele ce sunt de folos, păgubind Evanghelia»”. Apoi, spre exemplificare, Sfântul continuă: „De unde cunoaştem locul Sfânt al Căpăţânii? De unde Mormântul Vieţii? Nu au primit-o copiii în chip nescris de la părinţi? Că Domnul a fost răstignit la Locul Căpăţânii şi a fost îngropat în locul săpat de Iosif în piatră este scris, dar că acelea sunt acestea la care ne închinăm noi acum, din Tradiţia nescrisă o ştim. Şi sunt încă foarte multe de felul acesta. De unde cufundarea de trei ori la Botez? De unde închinarea spre răsărit? De unde Tradiţia despre Taine?…” (Tratatul I contra iconoclaştilor, cap. 23).

Este de notat faptul că Sfântul Ioan Damaschinul nu nesocoteşte nici „lucrul cel mai mic” în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă. El spune în acest sens: „Căci dacă vom începe să dărâmăm clădirea bisericii, chiar în lucrul cel mai mic, atunci încetul cu încetul se va distruge toată” (Tratatul I contra iconoclaştilor, cap. 12). Nu de mult timp, un credincios îmi spunea despre o rudă că are îndoieli cu privire la invocarea Maicii Domnului şi a Sfinţilor în rugăciune. Acela spunea: „Eu mă rog lui Dumnezeu şi cred că nu mă va scoate din rai dacă nu mă rog la sfinţi”. Eu nu ştiu să spun precis dacă Dumnezeu te va scoate din rai pentru această lipsă, dar tu te lipseşti de un mare ajutor pe care Însuşi Dumnezeu l-a rânduit; această atitudine poate să fie o fisură cu care poate să înceapă „dărâmarea bisericii”, ca să folosim limbajul Sfântului Ioan Damaschinul.

O, fraţii mei, dacă Sfântul Apostol Pavel, care a primit mandat dumnezeiesc şi a fost asigurat de Însuşi Hristos că va fi biruitor în lucrarea sa misionară, cere cu stăruinţă credincioşilor simpli să se roage pentru el (Ef. 6, 19), oare noi, sărmanii, vom pregeta să-i chemăm şi pe sfinţi ca să ne ajute în neputinţele noastre? Dacă scoatem din cărţile de slujbă cuvintele de laudă şi de invocare a sfinţilor în rugăciune, va trebui să desfiinţăm cultul sfinţilor, va trebui să desfiinţăm toate sărbătorile închinate Maicii Domnului şi sfinţilor, care au drept conţinut comuniunea cu sfinţii prin invocarea lor în rugăciuni.

Sf. Apostol Pavel spune: „Ajutându-ne şi voi cu rugăciunea pentru noi, aşa încât darul acesta făcut nouă prin rugăciunea multora să ne fie prilej de mulţumire adusă de către mulţi pentru noi” (II Cor. 1, 11). Aşadar, mulţumirea este şi mai vrednică de Dumnezeu când are ca temei „rugăciunea multora”.

Sf. Ioan Damaschinul, vorbind despre venerarea Sfinţilor, învaţă: „Trebuie să-i cinstim, ridicând biserici lui Dumnezeu în numele lor, aducând roade, prăznuind pomenirile lor, bucurându-ne de aceste zile de prăznuire în chip duhovnicesc, pentru ca să fie bucuria potrivită cu aceia care ne-au adunat la prăznuire, pentru ca nu cumva, încercând să-i cinstim, din contră, să-i supărăm […]. Să-i cinstim în Psalmi, în imne şi cântări duhovniceşti, în umilinţă şi în milostenie faţă de cei lipsiţi […], căci prin acestea mai ales Se cinsteşte Dumnezeu. Să le ridicăm icoane văzute şi noi înşine să ne facem, prin imitarea virtuţilor lor, icoane văzute ale lor” (Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica, cartea a IV-a, cap. 16, EIBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 212). Minunate cuvinte! Dacă în cultul de obşte este atât de prezentă invocarea sfinţilor în rugăciune, oare în cultul particular, care este, de fapt, o extensiune a celui dintâi, nu vom păstra aceleaşi particularităţi? Oare ne vom lipsi de mijlocirile Maicii Domnului şi de cele ale Sfinţilor? Sfântul Ioan Damaschinul, care a fost un mare atlet al lui Hristos, nu s-a lipsit de acest minunat ajutor.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *