Deci cei ce zic că sfinţii ajunşi la vederea lui Dumnezeu nu se văd şi nu se cunosc unii pe alţii umblă ei înşişi în întuneric şi n-au ajuns la împărtăşirea şi la vederea şi la cunoaşterea lui Dumnezeu şi vorbesc şi dau mărturie de lucruri pe care nu le cunosc, nici nu le-au văzut vreodată. Socoteşte, deci, lumea aceasta întreagă ca fiind cu adevărat o închisoare atotîntunecoasă şi neluminată, iar lumina soarelui gîndeşte-o ca lumina unui sfeşnic. Lumina întreit ipostatică, de negrăit, nespusă, neapropiată, mai presus de toată înţelegerea, de tot cuvîntul şi de toată lumina este în afară de acestea. Iar în lumina aceia sînt lucruri nevăzute şi necunoscute, de negrăit şi de netălmăcit celor aflaţi în această închisoare, măcar că unii le înţeleg şi le văd oarecum prin Scripturi. Cei mai mulţi, însă, nu ştiu nici măcar dacă există ceva în afară de acestea. Să căutăm, deci, cu toată sîrguinţa, cu toată credinţa şi cu tot dorul, nu să vedem lumina din afară a acestei închisori sau lucrurile din acea lumină şi lume ; căci nici unul dintre cei ce le caută nu s-a învrednicit să le vadă, nici nu se va învrednici vreodată să le privească. Ci să păzim în primul rînd poruncile lui Dumnezeu, să ne pocăim, să plîngem, să ne smerim şi celelalte cîte le-am spus înainte.
*Selecție de idei principale
