1. Adevărul este adânc: trebuie să te apleci ca să l vezi.
Dacă nu poţi să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
2. Frumuseţea unui izvor adânc,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci
nu o vei putea vedea decât din genunchi.
Dintr o smerenie adâncă.
Dintr o credinţă adâncă.
Dintr-o adoraţie adâncă.
Dintr o compătimire adâncă.
Dintr un duh aplecat adânc.
3. Cel ce are duhul lumii nu se apleacă.
Nu se smereşte.
Nu poate îngenunchea.
Nici cel ce are duhul mândriei.
Acela nu şi poate cere iertare.
Nu şi poate recunoaşte vina.
Nu poate plânge cu pocăinţă,
nu se poate supune hotărârii fraţilor, nici ascultării Cuvântului Sfânt.
De aceea nici nu poate vedea adevărul lăuntric, frumuseţea lăuntrică, tainele ascunse
– căci acestea sunt un har descoperit numai celor smeriţi.
Pe acestea le poate vedea numai acela care se a-pleacă în faţa Domnului, a fraţilor, a ascultării şi a dato-riei.
Dar aceluia care se apleacă cel mai adânc i se arată cel mai frumos.
4. Şi tu poate că ai însoţit vreodată pe cineva până la mormânt.
Ajuns acolo, poate şi tu ai fost nerăbdător să te apleci şi să te uiţi înăuntrul acestui mormânt.
Dar eu aş vrea acum să te întreb dacă tu ai văzut acolo ceva atunci când te ai uitat.
– N am văzut nimic, îmi vei răspunde tu, căci mormântul era încă gol.
– Dar după aceea te ai mai dus tu la mormântul acela?
Poate te ai mai dus, dar niciodată apoi nu te ai mai aplecat să te uiţi ce ai mai putea vedea în el!
5. Cântarea funebră spune: „M am uitat în mormânt şi am văzut oase goale şi am zis: «Unde este bogatul sau săracul, împăratul sau soldatul, robul sau slobodul?»”…
În fiecare zi se sapă alte morminte, în care se uită mereu alţi privitori.
Până ce îi vine fiecărui privitor rândul să fie acoperit şi el în câte unul din mormintele care se tot sapă.
Curând va veni cineva să se uite şi în mormântul meu şi în mormântul tău!
Ce se va putea vedea oare în el atunci?
Deşertăciune şi alergări zadarnice?
Sau sfârşitul fericit al unei alergări mântuitoare?
Tu vrei sau nici nu vrei să gândeşti la asta?
6. Se spune că mormântul este „casa noastră de veci”.
Nu i adevărat!
Nu vom sta pe veci nici în pământ, cum nu stăm pe veci nici pe el.
Din viaţa celor de deasupra pământului vom trece în viaţa celor din pământ.
Dar în Ziua Marii Învieri vom trece în viaţa cea de dincolo de acestea două.
7. Drag însoţitorul meu, eu te sfătuiesc cu lacrimi, vino cu mine, apleacă te şi tu şi uită te în mormântul tău.
El este abia la un pas de calea ta, de ziua ta de azi.
Înainte de a ajunge în el, vino şi tu la Iisus cel Înviat, ca să ţi dea iertarea şi mântuirea Lui.
Primeşte şi tu acum Duhul lui Iisus, ca să fii al Lui (Rom 8, 9).
Acest Duh al lui Iisus pe Care Îl vei primi în fiinţa ta va fi sămânţa de viaţă care nu va putrezi o dată cu trupul tău,
ci te va învia cum învie sămânţa de viaţă din bobul de grâu putrezit
când iese în forma cea mai nouă şi tânără din mormântul gliei lor.
8. În Marea Zi a Învierii, când Glasul lui Hristos, ca şi trâmbiţa unui arhanghel, ne va striga fiecăruia pe nume:
„Ieşiţi afară!”, vom ieşi cu toţii.
Ne vom trezi ca dintr un somn adânc…
Unii ca să vedem Chipul cel Scump al Dulcelui nostru Mântuitor.
Alţii ca să vedem cu spaimă chipul cel cumplit al iadului în care vom locui veşnic.
Drag însoţitorul meu, iarăşi te chem: vino acum şi primeşte L pe Iisus, ca să trăieşti cu El.
Ca să mori cu El.
Ca să înviezi cu El.
Şi ca să împărăţeşti apoi cu El în vecii vecilor.
10. Oricât de încet poate merge cineva, dacă merge cât este puterea lui, Dumnezeu îi ajută să ajungă şi el odată acolo unde doreşte.
Oricât de bătrân este cineva
şi oricât de târziu ar fi pornit pe calea Domnului,
dacă nu descurajează, cu ajutorul Domnului, va ajunge şi el la Iisus.
11. Oricât de înapoi să fi rămas cel slab, cel neputincios, cel nevoiaş, cel amărât, cel vinovat, cel temător şi ruşinos,
– să nu se lase,
să nu se oprească,
să nu se teamă,
să se ridice, să se îmbărbăteze,
să se căiască după toată puterea pe care o are, bizuindu se pe mila Domnului,
pe bunătatea şi pe puterea Lui,
pe dragostea şi pe Jertfa Lui,
– căci dacă nu se lasă, va dobândi odată sigur ceea ce nădăjduieşte.
12. Oricui bate i se deschide. Dacă tot bate până ce i se deschide.
Oricui cere i se dă. Dacă tot cere până i se va da.
Oricine caută găseşte. Dacă tot caută până ce va găsi.
Şi oricine porneşte va ajunge. Dacă tot merge până ce ajunge.
13. De aceea este spre binele fiecăruia dintre noi să învăţăm că oricât de tare am fi alergat până acum,
cât încă n am ajuns până la capăt, nu trebuie să pri-vim înapoi.
Nici să stăm jos.
Că oricât de mult am fi lucrat până astăzi, cât încă n am sfârşit lucrul, nu trebuie să ne aşezăm la odihnă.
Şi oricât ni se pare nouă că am fi înaintea altora, să nu ne mândrim nici chiar în inima noastră; fiindcă acela care se crede pe sine că este cel mai din urmă ne a şi luat o înainte (Lc 18, 14).
14. Suflete al meu, suflet obosit şi bătrân acum, suflet singuratic şi încercat! Încă puţină cale, încă puţină vreme, încă puţină stăruinţă!
Nu te opri şi nu te lăsa nici tu!
Priveşte cât de mulţi sunt cei care ţi au luat o înainte, mai harnici, mai râvnitori, mai înflăcăraţi de dragostea pentru Iisus decât tine.
Şi cât de departe sunt ei înaintea ta.
15. Nu mi rămâne în urmă, suflete al meu,
nu te uita înapoi,
nu te aşeza nici să te odihneşti.
Mai aleargă, mai îmbărbătează te!
Strânge ţi centura pe mijloc şi coiful pe cap,
strânge ţi bine scutul
şi ţine ţi mai strâns sabia în mâna obosită;
şi, dacă porţi un steag, înalţă l şi mai sus;
şi, dacă duci o solie, apăr o şi mai cu îndrăzneală.
Nu te opri până le vei depune la picioarele Domnului, Acolo Sus, la El.
16. O, sufletul meu, obositule biruitor: nu te opri nici tu cât n ai ajuns încă.
Îţi vezi înaintea ta crucea? O, nu e o cruce aceasta, ci este slava ta!
Îţi vezi o cunună de spini? O, nu este din spini aceasta, ci este din raze.
Îţi vezi mormântul? O, nu este în el moartea, ci este învierea ta.
17. Suflete al meu, sărman alergător obosit, singuratic şi bătrân, îmbărbătează te!
Iată: cei care au pornit o dată cu tine în ostăşia Domnului tău ţi au luat o înainte şi au ajuns de mult la mormânt,
– adică la slava veşnică, biruitori.
Iar tu încă alergi.
Uneori îţi simţi atât de grea oboseala şi slăbia muncii,
oboseala amintirilor,
oboseala singurătăţii,
oboseala dorului după ajungerea cu ai tăi lângă Iisus.
Dar nu te lăsa doborât! Te apropii şi tu – şi curând, foarte curând vei ajunge.
18. Acolo te aşteaptă pe tine şi acei care ţi au luat o înainte; ei nu vor intra în bucuria Învierii Domnului tău fără tine.
Împreună cu ei ai pornit,
în aceeaşi alergare v aţi obosit,
spre aceeaşi ţintă v aţi urcat,
în aceeaşi luptă aţi suferit,
în slujba aceleiaşi solii v aţi primejduit viaţa,
în aceeaşi învăţătură şi credinţă dintâi aţi rămas,
în aceeaşi Oaste aţi fost înscrişi,
pentru aceeaşi biruinţă v aţi jertfit,
– aceeaşi cunună vă aşteaptă,
în acelaşi loc veţi ajunge,
aceeaşi lumină o să vă facă străluciţi.
19. Scumpii noştri ajunşi la Iisus înaintea noastră, rugaţi vă Domnului ca şi noi să ne sfârşim cu bine alergarea care ne stă înainte
şi munca pe care o mai avem de făcut.
Şi să ajungem cu bine şi noi Acolo unde voi acuma odihniţi în aşteptarea Învierii şi Răsplătirii lui Hristos.
20. Rugaţi vă împreună cu noi să nu cădem,
să nu descurajăm,
să nu ne abatem din drumul slăvit nici unul, niciodată,
nici din învăţătura şi credinţa în care ne aţi lăsat când v aţi dus.
Ci cu atât mai mult cu cât vedem că şi ziua noastră se apropie, să dăm la o parte orice ne înfăşoară şi pe noi ca pe mulţi
şi să fim aflaţi aici unde ne aţi ştiut.
O, Doamne Duhule Sfinte, Apărătorul nostru şi Călăuza noastră dulce şi puternică, ajută ne.
Amin.
Răsplata ascultării / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
