Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SFINTELE, SFINȚILOR…

SFINTELE, SFINȚILOR…

SFINTELE, SFINȚILOR…

M-am întrebat adesea ce resorturi, ce forţe divine s-au declanşat în sufletele fraţilor noştri în vremurile acelea de cruntă prigoană, de au reuşit să îşi asume, cu atâta seninătate şi responsabilitate, surghiunul în cumplitele închisori comuniste. Lăsând în urmă familii îndurerate, prunci care abia îşi căutau drumul spre viaţă, părinţi sfâşiaţi sub povara bătrâneţilor şi neputinţelor de a-şi vedea, poate, pentru ultima oară, copiii, suflete dragi pentru care ei, fraţii noştri, erau, de cele mai multe ori, factorul de stabilitate al vieţii de zi cu zi. Fratele Cornel Silaghi este luat de acasă de către securişti cu armele în mână, în prezenţa fetiţelor sale, în ceas de seară, înainte de culcare. Sora Lucia Andronic e arestată tocmai când ajunge acasă de la cununia civilă. Fratele Zaharia Trifan e săltat de Securitate şi dus prin faţa grădiniţei fetiţei sale, la momentul în care copila îl aştepta să o ia spre casă, şi lăsat să o privească doar din maşină, ca ultimă sfâşietoare imagine cu care va rămâne să îl chinuiască infernal în fiecare clipă a anilor grei ce vor urma. Şi astfel de exemple, din păcate, pot continua la nesfârşit. Câtă durere, câtă suferinţă şi câtă jertfă a putut aduce, în toţi aceşti ani, Lucrarea Oastei Domnului, ca noi, acum, să putem să ne bucurăm de atâta libertate şi preaplin de har! Şi câtă iubire revărsată până la ultima tresărire, până în cel mai sfânt fior al sufletului nostru, de către fraţii aceştia, care au îmblânzit inima lui Dumnezeu pentru noi!

Recitind zilele acestea rândurile aşternute în urma unui interviu cu fratele Cornel Silaghi, un pasaj mi-a reţinut atenţia în mod special. „A făcut Dumnezeu minunea în Delta Dunării – spunea fratele pe atunci – că s-a sădit vie şi în doi-trei ani a crescut butucul de vie ca piciorul la scaun. Şi o făcut struguri. Cinci kilograme avea un ciorchine de strugure! Dar nu-i lăsa pe deţinuţi la vie. Dar brigadierii – minune dumnezeiască! – puneau struguri în stufăriş, şi noi ne înfruptam. Ne tot frământam cum să ducem şi la fraţii noştri de la dormitor struguri, că dacă te prindea, te băga în arest. Şi nu te aresta doar pe tine, ci şi pe brigadierii civili care te-au favorizat. Şi-apoi ni s-a luminat mintea. Desfăceam boabă cu boabă şi umpleam sânul cu struguri. Şi-i duceam la ceilalţi din dormitoare. Şi cum găseam câte o sticlă, păstram cu grijă sticla şi storceam boabă cu boabă în ea strugurii şi o ascundeam în nisip. Iar duminica, un preot de lângă Lugoj, care păstrase la el Sf. Antimis – minune, că doar te căuta până şi în cusăturile hainelor –, săvârşea Sf. Liturghie. Şi fratele Cornel Rusu organiza corul, lin şi vioi. Şi eu cu încă un frate stăteam de planton la uşă. Dar aşa cum zice acolo: De nu va păzi Domnul cetatea în zadar se vor osteni cei ce o păzesc. Aşa a lucrat Domnul, că niciodată nu ne-au prins săvârşind Sf. Liturghie. Preotul, cu lacrimi, corul cu lacrimi, oameni de la peste 70 de paturi… Nici până atunci, nici de atunci încoace, n-am mai întâlnit astfel de stări. Mă lupt şi nu pot trăi stările acelea simţite în Sf. Liturghie. Era o mare binecuvântare! Feliuţa aceea de pâine, singura pe care o primeai pe zi, o păstrai şi o dăruiai pentru Liturghie. Dacă aici sunt rari cei care se împărtăşesc măcar în cele două posturi pe an, acolo aproape în fiecare zi ne mărturiseam şi ne împărtăşeam. Au fost stări cereşti…“

Chiar dacă uneori avem senzaţia că rugăciunea nu ni se împlineşte, cu siguranţă însă, de fiecare dată, ea ne împlineşte. Or, taina aceasta au deprins-o, cred, fericiţii noştri înaintaşi, în fiecare încercare pe care au ales să o ducă, până la capăt. Despre săvârşirea Sfintei Liturghii în spaţiul carceral şi participarea activă a fraţilor noştri la săvârşirea ei ni s-au păstrat multe mărturii. Aş aminti aici doar spusele Părintelui Mina Dobzeu despre fratele Traian Dorz, pe care l-a considerat întotdeauna un adevărat slujitor al lui Dumnezeu, şi prin împărtăşirea sa permanentă câtă vreme i-a fost în preajmă. Ar merita, cândva, o analiză temeinică a acestui subiect, dătător de seamă pentru mersul sănătos al Lucrării în acele vremuri.

Cert e însă faptul că, şi în cazul fraţilor noştri, se împlineşte fericit spusa Părintelui Arsenie Boca: „Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine, pe scara Sfintei Liturghii”. Nouă nu ne rămâne decât… să luăm aminte!

Romeo PETRAŞCIUC

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *