Titlul de mai sus aparţine unei cărţi de mare valoare pentru noi, scrisă de Maica Alexandra (Principesa Ileana a României) şi care a apărut în Editura Anastasia în anul 1992. Cuvântul autoarei, din Prefaţă, rezumă întreaga operă: „…Sfinţii Îngeri există, aşa cum se arată în Simbolul Credinţei: «Creatorul celor văzute şi nevăzute». Sfintele Scripturi sunt pline de ei: sunt menţionaţi de peste 230 de ori. Liturghia şi rugăciunile noastre îi includ în cele mai solemne momente. Avem rugăciuni speciale, canoane şi acatiste adresate îngerilor lui Dumnezeu. Totuşi, în general, credincioşii ştiu prea puţin despre ei. Îi ignoră, sau, ceea ce este mai trist, nu cred în realitatea lor, încât, procedând astfel, se lipsesc de mângâierea şi de bucuria de a simţi vitală prezenţa lor şi astfel nu reuşesc să participe la Liturghia îngerească, ce laudă veşnic pe Domnul Dumnezeu: «Toată făptura cea cuvântătoare şi înţelegătoare întărită fiind, Ţie slujeşte şi Ţie pururea Îţi înalţă cântare de slăvire, că toate împreună slujesc Ţie. Că pe Tine Te laudă Îngerii, Arhanghelii, Scaunele, Domniile, Începătoriile, Stăpâniile, Puterile şi Heruvimii cei cu ochi mulţi; Ţie Îţi stau împrejur Serafimii cei cu câte şase aripi… cântare de biruinţă cântând, strigând, glas înălţând şi grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot» (Rugăciune şi cântare de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare).
Descoperirea că Sfinţii Îngeri şi demonii au o origine comună e şocantă. Într-adevăr, ei au fost făcuţi deopotrivă creaturi libere de o infinită frumuseţe şi înzestraţi cu o voinţă liberă, absolută, perfectă. Felul însă în care au folosit această libertate a dus la uimitoarea despărţire între îngeri şi diavoli: creaturi diferite cu destine atât de îndepărtate unele de altele, ca şi răsăritul de apus, ca şi cerul de iad…“ (pg 27-28).
Cartea se împarte în trei părţi: Îngerii în timpul Vechiului Testament, Îngerii în Noul Testament şi Îngerii în Biserica creştină.
În partea a treia, unul din subcapitole este rezervat gândirii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii asupra Sfinţilor Îngeri. Pe locul al optulea este trecut Sfântul Dionisie Areopagitul: „Dionisie a văzut Inteligenţele cereşti ca pe trei triade, formând cu totul o nouă ordine sau ierarhii, al căror nume reprezintă atributele divine. Corurile reflectă succesiv şi canalizează perfecţiunea ce se revarsă din dumnezeire. Ordinele cereşti îşi împărtăşesc Sfânta Lumină unul altuia, până când ajunge la noi şi ne iluminează potrivit diverselor noastre înzestrări. S-ar putea asemăna corurile cu o întreită cădere de apă, ce cade în trei cascade succesive, aducând apă limpede de munte câmpiei însetate. În acelaşi timp, ar putea fi asemănate cu o scară ce urcă, prin care putem ajunge mereu mai sus, chiar până la «îndumnezeire». Fiinţele angelice au o interrelaţie directă cu fiecare suflet omenesc. Prin slujirea lor, spiritul omului este eliberat de robia materiei. Cu cât sufletul devine mai luminat de adevărata sa raţiune de a fi, cu atât e mai aproape de a dobândi ultima şi deplina Asemănare Dumnezeiască“ (pg 247-248).
Cu această notă asupra gândirii angelice a Areopagitului, Maica Alexandra ne trimite la Ierarhiile cereşti ale lui Dionisie.
Cartea este apărută mai recent, la Institutul European din Iaşi, în 1994, şi se numeşte: Ierarhia Cerească şi Ierarhia Bisericească. Autorul, Dionisie pseudo Areopagitul, te pune la încurcătură dacă-i citeşti opera fără să ai o minte curată de orice tulburări şi o cunoaştere plăcută a Sfintei Scripturi. În viziunea autorului, îngerilor li s-a descoperit mai înainte decât nouă oamenilor harul mântuirii: „…Îngerii au fost mai întâi iniţiaţi în misterul divin al Întrupării lui Iisus; pe urmă, harul cunoaşterii a ajuns la noi printr-înşii. Aşa prea divinul acela Gavriil a iniţiat pe preotul Zaharia (Lc 1, 5) şi i-a dezvăluit cum copilul care se va naşte dintr-însul, prin harul divin, împotriva aşteptărilor sale, va fi profet al lucrării umane şi divine a lui Iisus, spre binele şi mântuirea lumii; iar pe Maria că în ea se va săvârşi acel mister divin al negrăitei Întrupări (Lc 1, 26). Un altul dintre îngeri a învăţat pe Iosif că se vor îndeplini cu adevărat cele ce s-au făgăduit în chip divin strămoşului David (Mt 1, 19). Alt înger a adus vestea cea bună păstorilor ce erau purificaţi printr-o viaţă retrasă şi liniştită, departe de cei mulţi, şi cu aceasta o întreagă armată cerească i-a făcut pe oameni să asculte pe pământ acel prea slăvit cântec de laudă (Lc 2, 8)“ (pg 39- 40). Dar, potrivit cu proorocia Isaiei în care Mesia este „Înger de mare sfat“ (Is 9, 15), Dionisie Îl vede pe Însuşi Iisus mesager angelic al Tatălui: „Dar să privim în sus spre tâlcurile sublime ale Scripturilor. Căci eu văd că Însuşi Iisus, cauza cea mai presus de ceruri, coborându-Se până la firea noastră, fără vreo schimbare, nu S-a abătut de la rânduirea cea frumoasă ce se cuvenea omenirii Sale, (rânduire) ce fusese hotărâtă şi aleasă de El Însuşi, ci S-a supus ascultător hotărârilor lui Dumnezeu şi Tatăl, care au fost mijlocite prin îngeri. Prin mijlocirea lor a fost anunţată lui Iosif fuga Fiului în Egipt, cea poruncită de către Tatăl, ca şi reîntoarcerea din Egipt în Iudeea (Mt 2, 13). Prin îngeri văd eu pe Iisus Însuşi supunându-Se poruncilor Tatălui Său; nu-ţi mai pomenesc ţie, care cunoşti descoperirile ce se găsesc în tradiţiile noastre sacerdotale despre îngerul care a întărit pe Iisus (Lc22, 43), sau că Iisus Însuşi a fost numit înger de mare sfat (Is 9, 15), în legătură cu lucrarea Sa mântuitoare asupra noastră după ce a pornit în misiunea Sa. Căci după cum El Însuşi spune, în cuvinte ce se potrivesc pentru un înger, ne-a vestit nouă toate câte le-a auzit de la Tatăl Său (In 15, 15)“ (pg 40-41).
Despre ce înseamnă fiecare ceată îngerească, începând cu Serafimii – cei ce aprind sau cei ce încălzesc, Heruvimii – mulţimea cunoştinţei sau revărsarea de înţelepciune, şi aşa mai departe, după cum sunt enumerate, în sens invers, în cadrul Anaforalei liturgice a Sfântului Vasile cel Mare, după cum am citat primul text al Maicii Alexandra, şi cum reflectă fiecare atributele dumnezeirii, găsim mai pe larg şi, pe măsura zborului nostru îngeresc, destul de limpede, ca să ne cucerească inima, în cartea mai sus pomenită, a lui Dionisie pseudo Areopagitul.
Despre misiunea îngerilor, o gândire teologică mai profundă, potrivită înţelegerii noastre şi necesară pentru chemarea de mărturisitori ai dreptei credinţe pe care o avem în Biserică şi pe care ne-am asumat-o cu legământ prin Oastea Domnului, o găsim în Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, a Părintelui Dumitru Stăniloae, carte apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, în anul 1996. De la pagina 287 până la 318 autorul ne poartă în lumea duhurilor netrupeşti. Iată un fragment care să ne trezească gelozia pentru cunoaşterea întregului capitol angelic: „Superioritatea ce o au îngerii, dintr-un anumit punct de vedere, nu e contrazisă de misiunea lor de slujitori ai omului în vederea mântuirii. Cel mai mare slujeşte adeseori celui mai mic, mai ales când îşi vădeşte, în misiunea importantă pe care o împlineşte prin aceasta, mărirea sa. Altfel slujesc cuiva cele inferioare şi altfel, cele superioare. Cele inferioare slujesc pentru a se împărtăşi de superioritatea celor superioare, sau dintr-o necesitate de ascultare, sau dintr-o dependenţă implicată în minusul existenţei lor. Cele superioare slujesc din conştiinţa unei răspunderi, a unei datorii de a ajuta pe cele inferioare, de a le face parte acelora de surplusul lor de existenţă sau de dar.
Însuşi Fiul lui Dumnezeu Se face slujitorul oamenilor. Omul e slujit de cele mai mici decât el şi de cele mai mari. De aceea, intră ultimul în creaţie. El intră ca un stăpân, vietăţile inferioare având să slujească trebuinţelor lui vitale, iar îngerii, superiori, mântuirii lui“ (pg 292-293).
Pe 8 noiembrie Biserica noastră cinsteşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Credinţa ne învaţă că îngerii mijlocesc adesea pentru noi şi că este un frumos obicei a-i chema în ajutor. Să zicem, aşadar, împreună, Condacul al 13-lea al Acatistului Sfinţilor Voievozi: „O, dumnezeieştilor căpetenii ale îngerilor, Mihaile şi Gavriile, care staţi aproape de Scaunul lui Dumnezeu, laudele acestea ale noastre, ca pe banul văduvei primindu-le, de gheenă ne izbăviţi pe noi, ca împreună cu voi să cântăm: Aliluia!“
Slăvit să fie Domnul!
Preot Petru RONCEA
