Meditaţii

Sfinţii Mari Împărați şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Hristos a înviat!

            [Adevărat a înviat!]

            O fericită rânduială dumnezeiască face să îi sărbătorim pe Sfinţii de Dumnezeu încununaţi şi întocmai cu Apostolii, Împăraţii Constantin şi mama sa, Elena, în lumina Învierii. În această perioadă, s-a rânduit de Biserică să ne amintim de toţi martorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta Scriptură ne spune că au fost în jur de cinci sute de oameni, martori oculari, cei ce L-au văzut pe Iisus Hristos înviat din morţi. Biserica îi aminteşte rând pe rând, întâi pe Apostoli, apoi pe Sfântul Apostol Toma, pe Luca şi Cleopa, doi dintre ucenici, şi iată, duminica trecută, pe Sfintele femei mironosiţe, care, cu toţii, pe rând sau laolaltă, dar cel mai adesea laolaltă, L-au văzut pe Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Acum, cred că, în rândul acestor martori, trebuie amintiţi şi, respectiv, prăznuiţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Argumentul îl constituie chiar viaţa lor!

Două lucruri vreau să vă spun, în această seară, despre Sfântul Împărat Constantin. El avea conştiinţa că orice stăpânire este de la Dumnezeu. Şi, dacă orice stăpânire este de la Dumnezeu, stăpânitorul trebuie să relaţioneze permanent cu El. Adică, mai bine zis, Sfântul Împărat Constantin ştia să stea de vorbă cu Dumnezeu. În aşa fel a ştiut Sfântul Împărat să stea de vorbă cu Dumnezeu, încât Dumnezeu i-a trimis semn, pe înaltul cerului, Sfânta şi dumnezeiasca Cruce, dar şi cuvânt mântuitor: „în acest semn vei învinge”. Şi a şi învins, la Podul Vulturului, când, după ce şi-a pus semnul crucii pe steagurile oştirii, a reuşit să îi zdrobească pe vrăjmaşi. A doua calitate a Sfântului Constantin a fost că avea conştiinţa permanentă că monarhul trebuie să fie şi monah. În ce sens? În sensul că un conducător, un monarh, după ce a devenit unsul lui Dumnezeu, nu-şi mai aparţine, ci aparţine lumii pe care o ocârmuieşte. Această conştiinţă o avea Sfântul Împărat Constantin şi istoria dovedeşte că, într-adevăr, el s-a dăruit total Imperiului, adică oamenilor pe care îi stăpânea şi pe care îi conducea. Legile, pe care le avem până astăzi de la el, cu privire, de pildă, la divorţ, la lepădarea copiilor, la ajutorarea săracilor şi la alte aspecte, au fost interpretate şi preluate în duh creştin şi demonstrează că acest mare Împărat, aşa l-a numit istoria, Constantin cel Mare, nu şi-a mai aparţinut sieşi, iar, în acest sens, s-a dovedit a fi monah. Poate că de-aceea voievozii noştri, pe patul morţii, ca să arate şi să demonstreze faptul că ei s-au dăruit total lui Dumnezeu şi oamenilor, se călugăreau.

            În ceea ce o priveşte pe maica sa, Elena, aceasta era o femeie de o condiţie modestă, care nu avea sânge albastru, dar care a ajuns să fie denumită augustă, adică împărăteasă, pentru că a ştiut să fie om, cu adevărat. Această calitate i-a fost recunoscută de întreg Imperiul, dar, în primul rând, de fiul ei, de Împăratul Constantin, care a proclamat-o augustă. La această demnitate a ajutat, desigur, credinţa ei, care a îndemnat-o să poruncească săpături arheologice de amploare, la Ierusalim, şi să găsească lemnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Cu ajutorul fiului ei, care a susţinut-o, a construit biserica, numită a Învierii Domnului.

Aşadar, iată că ei, şi unul şi celălalt, Sfântul Împărat Constantin, prin semnul Crucii de pe cer, şi Împărăteasa Elena, prin lemnul Sfintei Cruci, au ajuns să Îi zidească lui Dumnezeu o casă pe pământ şi să o numească Biserica Învierii Domnului, devenind, astfel, martori ai acestei minuni. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, care sunt şi nu sunt consemnate în istorie, Biserica i-a canonizat, i-a aşezat în rândul sfinţilor, în Ierusalimul cel Ceresc, şi i-a numit „de Dumnezeu încununaţi”. Pe Sfântul Împărat Constantin, Dumnezeu l-a ajutat să biruiască în luptă şi să unească Apusul cu Răsăritul, sub aceeaşi coroană. Pe mama sa, Elena, Dumnezeu a ajutat-o să ajungă augustă împărăteasă. De-aceea Biserica îi numeşte „de Dumnezeu încununaţi”! Îi mai numeşte şi „întocmai cu Apostolii”, fiindcă Împărăteasa Elena a fost apostol pentru fiul ei, Împăratul Constantin. Cred că primul apostol, care a reuşit să ajungă la inima Împăratului Constantin, a fost mama lui, Elena, apoi, probabil, Eusebiu de Cezareea. Iar Constantin s-a purtat ca unul dintre Apostoli! S-a şi numit aşa, căci, la Sinodul Întâi ecumenic, pe care el l-a convocat şi l-a patronat, s-a autoproclamat „episcop al treburilor din afara Bisericii”, adică, să zicem, îngrijindu-se partea Martei, în sensul că el a sprijinit deplin dezvoltarea Bisericii, construirea sau reconstruirea locaşurilor de cult şi alte acţiuni de acest tip. S-a dovedit apostol şi prin faptul că a ştiut să ocârmuiască o lume întreagă, printr-o politică înţeleaptă şi, în acelaşi timp, să îşi dea seama că religia creştină este un liant pentru păstrarea unităţii şi o realitate de care trebuie să ţină seama, dacă vrea cu adevărat să stăpânească un Imperiu. Numai Dumnezeu poate să stăpânească o lume întreagă, un om, niciodată, fără ajutorul Lui. De aceea, Dumnezeu i-a încununat şi Biserica i-a numit „întocmai cu Apostolii”!

            Pentru rugăciunile lor, ale Sfinţilor Împăraţi, de Dumnezeu încununaţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, Dumnezeu să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi. Amin!

[1] Predică rostită la pomenirea Sfinţilor Mari Împăraţi și întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, la Sfânta Mânăstire „Sfântul Evanghelist Luca”, Dobric, jud. Bistriţa-Năsăud, la data de 21 mai 2013.

Părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru

sursa:http://parinteledumitrucobzaru.blogspot.com