Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Sfinţilor lui Dumnezeu ca unii care sunt fraţii noştri mai mari în Domnul

Sfinţilor lui Dumnezeu ca unii care sunt fraţii noştri mai mari în Domnul

Sfinţilor lui Dumnezeu ca unii care sunt fraţii noştri mai mari în Domnul

Ioan CAPĂTĂ

Pe lângă „privirea la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre adică la Iisus“ (Evrei 12, 2), suntem îndemnaţi prin cuvântul lui Dumnezeu să ne „aducem aminte de mai marii noştri care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; să ne uităm cu băgare de seama la sfârşitul felului lor de vieţuire şi să le urmăm credinţa“ (Evrei 13, 7).

Sfinţilor lui Dumnezeu ca unii care sânt fraţii noştri mai mari în Domnul şi care ne-au fost o pildă prin viaţa şi moartea lor, le datorăm dragoste şi respect datori fiind să călcăm pe urmele lor, întrucât şi ei au călcat pe urmele lui Hristos (I Cor. 11, 1).

„Ce-aţi învăţat, ce-aţi primit şi auzit de-la mine şi ce-aţi văzut în mine faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi“ – spune Sf. Apostol Pavel în Filipeni 4, 9.

„Urmaţi-mă pe mine fraţilor – şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pildă pe care o aveţi în noi“.

Tocmai în vederea aceasta, spre a ne opri din când în când şi a privi în chip mai deosebit şi stăruitor, cu adâncă înviorare la pilda cutremurătoare a vieţii lor, Biserica o rânduit zilele de amintire, sărbătorile diferiţilor sfinţi , sărbători care, din nefericire, nu mai sunt înţelese potrivit cu sfântul lor rost de către cei mai mulţi din creştinii noştri, cari tocmai în aceste zile sub pretextul sărbătoririi zilei lor onomastice se dedau la tot felul de lucruri neîngăduite, ca: chefuri, jocuri, beţii, prin care necinstesc în felul cel mai necreşţinesc aceste zile.

Sufletelor cu adevărat evlavioase din Biserica noastră le revine datoria frăţească de dragoste de a fi pentru cei nepăsători în privinţa aceasta, o pildă care să mustre făţărnicia şi nepăsarea lor.

Credem că e de prisos să mai amintim că cinstea pe care o dăm sfinţilor nu trebuie să se transforme nicidecum în adorare, ceea ce ar fi un mare păcat. Noi îi cinstim pe sfinţi ca pe oamenii lui Dumnezeu şi ca pe fraţii şi părinţii noştri mai mari în Domnul, de care El s-a folosit pentru a ne aduce la El , a ne creşte şi a ne călăuzi în adevărul Lui. Chiar închinăciunile care se aduc în faţa icoanelor lor, nu trebuie să fie altceva decât nişte semne de dragoste şi respect care se dau unor oameni vrednici de o astfel de dragoste şi cinste.

Se înţelege că dragostea faţă de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, trebuie să întreacă nespus mai mult dragostea faţă de sfinţii Săi. Dragostea faţă de sfinţii lui Dumnezeu trebuie să se contopească în oceanul dragostei faţă de El, începutul şi desăvârşirea mântuirii noastre.

„Chemăm mijlocirea sfinţilor către Dumnezeu ca să se roage pentru noi; îi chemăm nu ca pe Dumnezeu ci ca pe prieteni ai Lui, Căruia Îi slujesc şi pe Care Îl măresc şi Îl adoră. Avem trebuinţă de ajutorul lor, nu în înţelesul că ne-ar ajuta ei cu propria lor putere, ci pentru că ei cer pentru noi harul lui Dumnezeu în rugăciunile lor“.[1]

„Văzând aceasta, Biserica lui Hristos, din vechime până astăzi, îi invocă. Face aceasta necerând altceva de la ei, decât să roage pe Dumnezeu, Care toate le poate, pentru noi care neîncetat suntem înconjuraţi de multe necazuri şi tulburări ale vieţii, ca să ne dea milostivul Dumnezeu răbdare în necazuri şi scăpare de ele, în grabă. Căci nicidecum nu zicem către vreun sfânt: sfinte, scapă-mă sau mântuieşte-mă, sau ai grijă de mine, dăruieşte-mi binele, sau altceva asemănător, căci acestea sunt cu putinţă numai lui Dumnezeu şi nimănui altuia – ci zicem: sfinte, roagă-te pentru noi. Apoi nu numim pe sfinţi mijlocitori: căci unul este mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, omul Iisus Hristos Care singur, în chip direct, poate să mijlocească între Tatăl şi noi“.[2]

Ei – sfinţii – nu sunt nicidecum mijlocitorii mântuirii noastre, ci ei numai se roagă Domnului pentru noi (Apoc. 5, 8) în felul în care s-au rugat şi cât au trăit pe pământ (Col. 1, 9) şi cum avem cu toţii sfânta datorie de a ne ruga unii pentru alţii (Efes. 6, 18).

Dăm aici – pentru frumuseţea lor – câteva strofe dintr-un „imn al celor răscumpăraţi“, adică al sfinţilor trecuţi biruitori la Domnul, imn scris de un credincios din Franţa:

„Fără număr se pierde în zare Marea gloată de răscumpăraţi De-al lor cântec chiar cerul tresare Ţin finic şi-n alb sunt îmbrăcaţi. Tot se strânge mereu ne-ntreruptă O armată de robi izbăviţi Biruind în a lumii grea luptă, Sunt ca regi de Iisus proslăviţi. Risipiţi printre orice popoare Totdeauna au fost credincioşi Nori de martori tinzând înspre Soare Şi prin El sunt în cer luminoşi. Legiuni îngereşti cântă-n coruri Ca în ziua dintâi sunt uimiţi De mulţimea cea nouă din ceruri Cu Iisus pe vecie uniţi. Fiecare din marea mulţime Lângă tronul răsplăţi-i chemat Rodul muncii făcută-n suspine Înmiit este-atunci secerat…“

Ioan CAPĂTĂ, din “Biserica – Trupul lui Hristos”

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!