Cântarea Fiului – Facere 1, 3
Când, după o iarnă friguroasă şi îndelungată, apare prima zi de primăvară – ce cântec de lumină intonează primele raze strălucite ale unui soare cald peste câmpia care îmbie, peste pădurile care se trezesc, peste izvoarele care se bucură…
Când, după o noapte întunecoasă, plină de spaime şi de presimţiri rele şi după o îndelungată beznă apăsătoare, izbucneşte cântecul unui răsărit de soare strălucitor – ce dumnezeiască veselie, ce fericită despovărare, ce luminoasă fericire cuprinde dintr-o dată totul!
Dar cine poate descrie oare şi cine poate măsura într-adevăr puterea minunii, şi frumuseţea strălucirii, şi intensitatea bucuriei pe care le cuprinde o astfel de transformare unică şi dumnezeiască?
Numai pustiul care zăcuse de o veşnicie în întuneric şi în gheaţă – când l-a inundat deodată lumina şi căldura, viaţa şi bucuria – şi-a putut da seama de nemărginirea dumnezeieştii minuni a Luminii care îl învia.
Numai golul – care de o veşnicie se înspăimântase de singurătatea şi de frigul său – când l-a umplut dintr-o dată dragostea imensă a lui Dumnezeu cu strălucirea negrăită a unei îmbrăţişări, într-o cântare atât de plină de frumuseţi şi într-o frumuseţe atât de plină de cântare, şi-a putut da seama ce transfigurare trăia datorită Luminii care îl umplea.
Aşa a fost venirea lui Hristos pe lume.
Aşa este intrarea mântuirii lui Hristos într-un suflet.
Aşa este naşterea din nou într-o viaţă omenească.
Şi aşa va fi a doua Lui venire, în Împărăţia Sa cea nouă.
La venirea Mântuitorului în lume, s-a risipit o noapte a veacurilor de păgânism şi de necunoştinţă… Cântările îngereşti deschideau şi însoţeau această nemaivăzută misiune prin care Dumnezeu Se făcea Rob pentru răscumpărarea şi eliberarea celor ce se vânduseră robi, singuri şi pe totdeauna, dar care nu se mai puteau răscumpăra şi elibera singuri niciodată.
Slavă veşnică Ţie, Lumină-Hristos şi Hristos-Lumină, Izvorul şi Oceanul tuturor, Izvorul din care ies şi Oceanul în care intră toate, Tu, Robul şi Împăratul nostru, Mântuitorul şi Preţul mântuirii sufletelor noastre, Iubitorul şi Iubitul nostru, Cel care ne dai şi Cel care ne ceri toată dragostea şi toată inima noastră!
În Tine doreşti să ne cuprinzi în întregime şi în noi doreşti să fii cuprins, fiindcă singurătatea noastră suspină după Tine.
O, slavă veşnică Celui ce Te-a născut pe Tine pentru noi şi pe noi pentru Tine!
Dăruieşte-ne această veşnică şi deplină nuntă şi împreunare în strălucire şi dragoste.
Amin.
TRAIAN DORZ
Hristos – Pâinea noastrã zilnicã
