„Ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, când oamenii mâncau, beau, cumpărau… Şi pe urmă a plouat foc şi pucioasă din cer…, tot aşa va fi în ziua când se va arăta Fiul Omului“ (Luca 17, 28-30).
Despre cum s-a întâmplat prăpădul cetăţilor Sodoma şi Gomora, Biblia nu ne spune amănunte mai pe larg. Ne spune numai atât:
„Şi Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi Gomora pucioasă şi foc din cer“ (Fac. 19, 24). Judecata şi pieirea cetăţilor au venit repede şi pe neaşteptate. Cei doi îngeri călători au vestit prăpădul seara, iar dimineaţa, în revărsatul zorilor, a şi sosit.
Ştiut-au oamenii despre acest prăpăd? Au ştiut, pentru că Lot a spus şi ginerilor săi vestirea adusă de îngeri, iar ginerii, de bună seamă, vor fi spus şi ei mai departe această veste. Îşi aveau legăturile lor de rudenie şi cunoscuţi. Se poate spune la sigur că locuitorii cetăţilor auziseră despre vestea prăpădului. Ar fi avut timp şi să scape. Într-o noapte întreagă puteau fugi cu toţii din cetate.
De ce n-au făcut acest lucru? Pentru că nu credeau în vestirea Domnului. Ginerii lui Lot au râs de socrul lor când i-a chemat: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, căci Domnul vrea să piardă cetatea“. Li se părea o „glumă“ această chemare; au luat în râs vestirea Domnului. Tot aşa vor fi făcut şi ceilalţi oameni: „Auzi, vecine, cică va ploua la noapte foc şi pucioasă… cine a mai auzit astfel de minuni?… trebuie că Lot bătrânul a slăbit de minte…“.
Vor fi râs oamenii, dar, vai, dimineaţa a venit peste ei prăpădul. În locul soarelui se ridicară pe cer nori negri şi spăimântători. Poate că oamenii dormeau. Un bubuit prelung îi trezi din somn. Din văzduhul încărcat începu să cadă pucioasă şi flăcări de foc. Într-o clipă, cetăţile fură înecate în valurile focului. Strigăte disperate de oameni şi animale răsunau în toate părţile. Toţi alergau să scape, dar totul era în zadar. Iată-i şi pe ginerii lui Lot! Ei strigă pe socrul lor, dar acum e prea târziu. Înainte cu câteva ceasuri ar fi putut scăpa, dacă ascultau chemarea lui, dar acum e prea târziu, e prea târziu.
Prăpădul Sodomei şi al Gomorei închipuie sfârşitul şi pedeapsa păcătoşilor…, închipuie ziua cea groaznică şi neaşteptată când „Dom-nul va veni pe norii cerului să judece lumea“ (Matei 24, 30). „Ceea ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, când oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma a plouat foc şi pucioasă din cer şi pe toţi i-a pierdut – tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul Omului“ (Luca 17, 28- 30). Ca pe timpul lui Noe şi ca pe timpul lui Lot, exact aşa va fi şi în ziua când Domnul va veni să judece lumea.
Beau oamenii, chefuiesc, păcătuiesc, cum-pără, vând, clădesc, înşală, mint… până în ceasul când va veni Fiul Omului. „Ziua aceea“ îi va afla păcătuind. O spaimă mare îi va cuprinde atunci. Ca pe timpul lui Noe, şi pe timpul lui Lot, o spaimă mare îi va cuprinde în ziua aceea pe cei ce vor fi în mormânt şi pe cei ce se vor afla pe pământ.
Cei credincioşi se vor bucura strigând: „Vine Domnul!“, dar cei păcătoşi se vor cutremura, văzând focul cel veşnic ce-i aşteaptă. „Apoi am văzut un scaun de domnie şi pe Cel Ce şedea pe el… şi râu mare de foc curgea dinaintea Lui. Şi am văzut pe morţi stând în faţa scaunului şi oricine n-a fost scris în cartea Vieţii, a fost aruncat în marea cea de foc“ (Apoc. 20, 11-12; Daniel 7, 10).
Ah, ce groază şi ce spaimă îi vor cuprinde pe cei păcătoşi în „ziua aceea“! Dar atunci spaima nu le va mai fi de nici un ajutor. Timpul mântuirii lor a trecut. Acum e timpul judecăţii.
Un teatru s-a aprins, mai anii trecuţi, în Germania. Se juca tocmai un o piesă comică. Dar afară, într-o parte, teatrul luase foc. Atunci unul din actori a început a striga: „Foc, foc!“. Dar lumea credea că aceste vorbe ţin şi ele de glumele teatrului; credea că actorul vrea să facă o glumă mare să râdă apoi de spaima publicului. A strigat şi directorul că „arde teatrul“, dar lumea râdea înainte.
Abia când s-au ivit flăcările, lumea a început a fugi îngrozită. Dar atunci era prea târziu. S-au prăpădit cu toţii.
Aşa se întâmplă şi azi. Te râd păcătoşii şi te batjocoresc când le spui să iasă din focul răutăţilor, din focul pieirii sufleteşti. Pentru cei mai mulţi oameni, viaţa aceasta este un teatru de râs şi de petreceri. Te iau în râs oamenii când le spui să iasă din focul pieirii sufleteşti. Du-te în uşa unei crâşme şi strigă: „Oameni buni, ieşiţi din Sodoma şi Gomora aceasta, ieşiţi din focul acesta!“. Vei fi întâmpinat cu râsete, batjocuri şi ameninţări. Abia pe urmă, pe patul morţii, vor vedea păcătoşii focul pierzării, dar atunci va fi prea târziu.
Fratele meu! Sodoma şi Gomora închipuie nu numai viaţa lumii şi a oamenilor, ci închipuie, mai ales, viaţa ta şi a mea. Şi viaţa ta cea sufletească este o cetate. Nu cumva s-a strecurat stricăciunea şi în „cetatea“ ta? Nu cumva este şi „cetatea“ ta o mică Sodomă şi Gomoră osândite la pieire? O mică Gomoră ce stă gata să ia foc? Ia seama că aceasta este! Primeşte-L îndată pe Iisus Mântuitorul şi Mijlocitorul ca să mijlocească El iertarea şi scăparea ta.
Fratele meu! Fiecare viaţă se termină cu un potop de pierzare sau cu o corabie de mântuire. Fiecare viaţă sfârşeşte cu o Sodomă şi o Gomoră sau cu un Lot scos de îngerii Domnului din focul pierzării.
În care din aceste două este viaţa ta? În care vei şi fi tu?
Duhule Sfinte! Trezeşte-mă din somnul pierzării prin „vântul“ Tău şi prin suflarea Ta, trezeşte-mă, să scap înainte de a sosi focul şi noaptea „când nimeni nu mai poate lucra nimic“ (Ioan 9, 4).
Părintele Iosif Trifa
din volumul “Sodoma şi Gomora”
