Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Şi la 90 ani de Oaste: aceeaşi rugăciune

Şi la 90 ani de Oaste: aceeaşi rugăciune

Şi la 90 ani de Oaste: aceeaşi rugăciune

Vom reda, pe cât se poate, momentul jubileului de atunci, de la primii zece ani de Oaste.
Despre el ni s-au păstrat câteva dovezi luminoase în foaia «Oastea Domnului» nr.1, din 1 ianuarie 1933, număr festiv, la aniversarea a zece ani.
Le spicuim la rând.
Citiţi-le pe îndelete şi luaţi bine aminte la ele, ca să vedeţi fiecare unde sunteţi acum faţă de atunci.
La urmă, îmi voi spune şi eu mărturia mea şi cuvântul meu!…
Să-l ascultăm acum numai pe trimisul lui Dumnezeu, pe cel care a primit solia Oastei direct din Mâinile lui Dumnezeu.
Ce spune el despre aceasta, după trecerea a zece ani?
Iată-le, la rând:

„La zece ani de Oaste: o rugăciune
Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor! Un suflet umil şi păcătos se apleacă în faţa Crucii Tale… un vas mic şi slab pe care l-ai folosit într-o lucrare atât de mare.
Sunt zece ani, Iisuse Doamne, de când foloseşti acest vas netrebnic. Ce aş putea spune la acest hotar, decât să mă aplec plângând la picioarele Crucii Tale. Ce-aş putea spune, decât să-mi plâng cu lacrimi păcatele mele şi nevrednicia mea. Ce-aş putea face, decât să mă rog cu lacrimi fierbinţi, pentru păcatele mele, să nu părăseşti Lucrarea Ta.
Plângând mă aplec în faţa Crucii Tale şi, cu lacrimi fierbinţi, Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să Te aflu pe Tine. Tot ce s-a făcut în aceşti zece ani aceasta este: că m-ai ajutat să Te aflu pe Tine… m-ai învrednicit să gust din dragostea şi viaţa Crucii Tale şi m-ai trimis prin lume să chem şi pe alţii la «ospăţul» acesta.
La zece ani de Oaste, toţi ostaşii Tăi din ţara aceasta stăm strânşi în jurul Crucii Tale. Stăm aplecaţi la picioarele Crucii Tale în rugăciune de mulţămită că nu ne-ai lăsat să intrăm în pământ mai înainte de a Te afla şi de a Te cunoaşte cu adevărat pe Tine, Mântuitorul nostru. Ne aplecăm la picioarele Crucii Tale cu rugăciunea fierbinte şi stăruitoare să ne ţii până la sfârşit în acest loc sfânt… să picure peste noi neîncetat Sângele iertării… ca să murim cu totul faţă de lume şi să trăim cu totul numai pentru Tine.

Ne aplecăm în faţa Crucii cu rugăciune de mulţămită pentru toate câte ne-a făcut nouă Domnul:
Aşa să zicem toţi cei răscumpăraţi de Domnul… cei pe care ne-a adunat El de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi.

Prin pustie fără apă rătăceam, flămânzi şi setoşi eram… sufletul nostru lâncezea şi nu găseam nici o cetate unde să putem locui… Sufletul nostru se dezgustase de orice hrană şi era lângă porţile morţii… Atunci, în strâmtorarea noastră, strigarăm către Domnul şi El a auzit strigarea noastră şi ne conduse pe calea dreaptă, ca să ajungem la cetate de locuit… Scosu-ne-a din întuneric şi din umbra morţii şi rupt-a lanţurile noastre… El a prefăcut pustiul nostru în iaz şi pământul uscat, în izvoare de apă… Să mulţumim Domnului pentru bunătatea Lui, pentru minunile ce le-a făcut cu noi (cf. Ps. 106).

Îţi mulţumim, Preabunule Doamne, pentru toate câte ne-ai făcut nouă, păcătoşilor. Noi în lume eram şi Tu din lume ne-ai scos. Morţi eram şi, prin Jertfa Ta cea Sfântă, ne-ai înviat. Pierduţi eram şi ne-ai aflat. Muţi eram şi azi grăim. Orbi eram şi azi vedem. Ologi eram şi azi umblăm. Surzi eram şi azi auzim. Slăbănogi eram şi azi facem «armată» în Oastea Ta.
Îţi mulţumim, Preascumpul nostru Mântuitor că prin noi, nevrednicii şi păcătoşii, se arată în lume puterea Evangheliei Tale şi minunile pe care le face şi azi credinţa în Tine, Fiul lui Dumnezeu. Fă din noi, Iisuse Doamne, nişte îndărătnici nebuni pentru Tine. Fă-ne nişte mărturisitori ai Tăi şi ajută-ne să Te vestim şi altora prin vorbele noastre, prin faptele noastre, prin purtările noastre, prin toată viaţa noastră.
Îţi mulţumim, Iisuse Doamne, că prin noi, nişte vase slabe şi nevrednice, ai pornit în lume războiul cel sfânt. În mâna noastră cea slabă ai pus steag, în gura noastră cea păcătoasă ai pus trâmbiţă şi mijlocul nostru cel şubred, cu sabie l-ai încins, învrednicindu-ne să luptăm pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
A Ta este, Doamne, Oştirea aceasta – du-ne la biruinţă! Tu eşti Regele nostru şi noi suntem ostaşii Tăi. Ai Tăi suntem, nu ne părăsi, căci fără de Tine nu putem face nimic. Fă Tu, Doamne, să simţim clipă de clipă Prezenţa Ta în fronturile cele dinăuntrul nostru şi în cele din afară de noi.
Iisuse Doamne, suntem în drum spre Canaan… prin pustie… prin «ţara lupte-lor». Dă-ne neîncetat «apă din stâncă», «mană din cer» şi biruinţă asupra lui «Amalec» (firea cea veche). Condu-ne cu «stâlp de foc» şi «nor luminos», ca să păşim înainte cântând, luptând şi biruind – până vom ajunge să trecem Iordanul şi vom intra în «Canaanul» ce ni l-ai pregătit, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor. Amin.
Duhule Sfinte, de viaţă Făcătorule! Tu ne-ai strâns de prin văile acestei lumi, într-o «Oaste mare foarte». Din nişte «oase goale», Tu ne-ai făcut nişte fiinţe vii (Ezechil 37). Din suflarea Ta, Preabinecuvântat Vânt Ceresc, a ieşit Oastea aceasta. Din suflarea Ta trăieşte şi prin suflarea Ta biruie.
Duhule Sfinte! Suflă din cele patru vânturi peste noi, ca să fim cu adevărat o Oaste de biruitori!“
„La zece ani de Oaste – o mărturisire
«Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Iisus cel Răstignit» (I Cor. 2, 2).

Traian Dorz,  din “Istoria unei Jertfe”, Vol. I, pag. 369 -370

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *