Meditaţii

Și neamul nostru s-a ridicat împreună cu Hristos.

Îngropați și umiliți am stat si noi românii până mai ieri, alaltăieri. Neamuri tari și mari prăvăliseră piatra grea peste ușa mormântului Învierii noastre naționale. Dar noi Românii am fost un neam cu credință tare. Credința noastră în Dumnezeu a prăvălit piatra de pe ușa mormântului nostru și ne-a înviat. Să nu uităm niciodată că credința și purtările noastre cele bune ne-au înviat și ne-au strâns într-o singură țară și tot numai ele ne vor putea apăra învierea de ceea ce zice psalmistul: «În mormânt vor întra toate popoarele care uită pe Dumezeu».

Românilor! În vremea străinilor, noi aveam o credință mai tare și eram mai țiitori la biserică decât alte neamuri. Acum însă de o vreme încoace, lucrurile parcă s-au schimbat: străinii întră în biserică și noi am început a ieși din biserică. De vom merge pe calea asta, amin zic vouă, că vom fi mai slabi astăzi «înviați» decât ieri când stăteam îngropați cu Hristos în biserica și credința noastră.

Este ceva care tulbură praznicul învierii neamului nostru: sunt certurile, împerecherile, zavistuirile care ne urmăresc pe noi românii ca un blestem de veacuri. «Să iertăm toate» pentru darul și bucuria învierii noastre și unii pe alți îmbrățișându-ne să ne zicem fraților. Să ne iertăm micile scăderi și greșeli ce le avem si unii și alții. Să le iertam pe toate pentru Golgotele și suferințele prin care a trecut neamul nostru.

«Să ne zicem fraților…» căci politica și nesocotințele ei cearcă să ridice iarăși Carpați sufletești între «cei de dincoace» și «de dincolo».

«Să ne zicem fraților»… pentru că neamuri zavistuitoare ne pândesc și străjuiesc la toate hotarele să prăvălească iar piatra peste Învierea noastră.

«Să iertam toate » și să lăsăm toate pentru jertfa și Golgota celor opt sute de mii de români pe care răsboiul i-a coborât în groapa din care a ieșit învierea neamului nostru. Să luăm aminte! Praznicul învierii noastre naționale nu este numai al nostru, ci și a celor care s-au coborât pentru el în mormânt. După greșelile și certurile noastre de azi strigă și morții din morminte.

I.T.

din foaia Lumina Satelor, anul II, nr. 13, din 8 aprilie 1923