Când a ajuns la întâlnire, Iacob s-a aruncat cu faţa la pă­mânt de şapte ori, cerând iertare fratelui său, iar „Isav a alergat înaintea lui şi, îmbrăţi­şându-l, l-a sărutat şi au plâns amândoi“ de bucuria întâlnirii şi împăcării lor. (Citiţi pe larg în Biblie la Facere, cap. 31, 32 şi 33.)

Frumoasă şi înduioşătoare a fost împăcarea lui Isav cu Iacob. Dumnezeu l-a trimis pe Iacob să se împace cu fratele său şi Iacob a ascultat porunca Domnului şi a plecat spre căutarea păcii chiar cu primejdia vieţii sale. Şi pe noi ne trimite Dumnezeu să căutăm pacea şi să ne împăcăm cu aproapele nostru. Toate Scripturile sunt pline de porunca Domnului de a trăi în pace şi iubire, ca nişte fii ai lui Dumnezeu. Mai ales Scripturile Noului Testament, adică Evanghelia Mântuitorului, predică pacea şi iubirea de oameni. Vechiul Testament încă nu este pacea şi iubirea deplină. Găsim, nu-i vorbă, şi acolo pilde frumoase despre pacea şi dragostea dintre oameni – cum este şi cea reprezentată mai sus – dar aceste pilde sunt încă numai zorile Evangheliei Mântuitorului.

Testamentul Vechi este încă plin de războaie, de ură între neamuri şi între oameni. Însuşi Dumnezeu era în Vechiul Testament mai mult un Dumnezeu pedepsitor, un Dumnezeu de Care omenirea avea mai mult frică decât iubire. Oare de ce? Pentru că oamenii de atunci nu erau încă împăcaţi cu Dumnezeu; erau în starea de osândă şi de pedeapsă adusă de păcatul lui Adam. Iisus Mântuitorul a venit şi ne-a împăcat cu Dumnezeu. „Sub mânia lui Dumnezeu fiind, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său“ (Rom. 5, 10).

Citiri şi tâlcuiri din Biblie : adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi / preot Iosif Trifa. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003