Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „ŞI S-A SCULAT POPORUL SĂ JOACE“…

„ŞI S-A SCULAT POPORUL SĂ JOACE“…

„ŞI S-A SCULAT POPORUL SĂ JOACE“…

Ceea ce este reprezentat mai sus, cred că ştiţi cu toţii: este Moise când, coborându-se de pe muntele Sinai, a spart tablele legii, de mânie că poporul îşi făcuse idol-viţel de aur şi juca în jurul lui.

„Iar a treia zi dimineaţa au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe muntele Sinai; trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul era cuprins de spaimă… Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea din nor cu glas tare… tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei; vedea flăcările şi era cuprins de spaimă şi stătea în depărtare”… (Citiţi pe larg în cartea Ieşire, cap. 19 şi 20.)

Dar nu mult a ţinut spaima poporului. În vreme ce Dumnezeu vorbea cu Moise sus pe munte şi îi dădea tablele legii, jos, poporul şi-a făcut un idol, viţel de aur. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut, şi s-a sculat să joace“ în jurul viţelului. Când s-a pogorât Moise, de departe a auzit „glasul unor oameni care cântau (adică erau beţi) şi când s-a apropiat a văzut viţelul şi jocurile şi s-a aprins de mânie şi, aruncând tablele, le-a sfărâmat“… (Ieşire cap. 32)

 Eu de câte ori citesc această istorie şi văd chipul ei mă gândesc ce mult seamănă cu oamenii şi cu vremile de azi. Ca odinioară de pe muntele Sinai, Domnul grăieşte şi azi de sus din cer cu popoarele Sale. Vorbeşte şi azi prin fulgere şi tunete de arătări, de semne, de fel de fel de greutăţi, de necazuri şi de pedepse cereşti. De ani de zile, din înălţimea cerului de sus, răsună tot mai tare tunetele şi fulgerele mâniei lui Dumnezeu şi chemările lui Dumnezeu să ne întoarcem din căile răutăţilor. Dar oamenii ce fac aici pe pământ? Fac ceea ce au făcut odinioară israeliţii: Îl părăsesc pe Dumnezeu şi se închină la idolii patimilor şi ai păcatelor. Israeliţii s-au spăimântat foarte de arătarea de pe muntele Sinai, dar nu s-au îndreptat, ci în loc de îndreptare s-au pus pe mâncate şi băute şi „s-au sculat să joace“. Aşa şi oamenii de azi, aud tunetele şi fulgerele vremilor, le văd, se spăimântă de ele, dar nu se îndreaptă, ci în loc de îndreptare tot mai mult Îl părăsesc pe Dumnezeu şi se închină la idolii patimilor şi ai plăcerilor lumeşti.

Viaţa oamenilor de azi, viaţa omenirii de azi s-a umplut de idoli între care mai ales se ridică idolul viţelului de aur cu jocurile dimprejurul lui: adică lăcomia de bani, de câştiguri fără muncă şi de plăceri lumeşti. Viţelul de aur – banii şi plăcerile lumeşti – este parcă azi dumnezeul veacului acestuia la care se închină oamenii şi popoarele. O lăcomie nebună de a face câştiguri cu orice preţ şi pe orice căi, afară de muncă, i-a cuprins ca un beteşug greu pe oamenii de azi. La sate ca şi la oraşe, între cei învăţaţi ca şi între cei neînvăţaţi, bântuie acest beteşug. Îşi vând oamenii sufletul numai să poată face „în­vârteli“ şi câştiguri mari, pentru ca apoi din aceste câştiguri să-şi facă pofte şi plăceri lumeşti. Toată lumea umblă să câştige cât mai mult, pentru ca să-şi poată petrece cât mai bine şi să-şi poată face cât mai multe plăceri lumeşti.

Biblia ne spune că altă dată israeliţii şi-au strâns auriturile şi au împodobit cu ele „cortul cel sfânt“ (Ie­şire cap. 36). Aurul şi banii se pot pune şi în slujba Domnului, şi în slujba diavolului. Lăcomia de bani şi de „afaceri“ din ziua de azi nu pune banii în slujba Domnului, ci îi pune în slujba dracilor: în beţii, chefuri, desfătări şi destrăbălări. Câte biserici, câte spitale, câte orfelinate au deschis îmbogăţiţii de război?

O, ce idol spurcat este viţelul de aur şi în vremile noastre! Bine a zis Apostolul Pavel că „rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint“. Pricina cea dintâi şi cea mai mare a vremilor tulburi de azi este tocmai acest idol ce stăpâneşte popoarele. Una din pricinile pentru care şi stările din ţara noastră cea nouă nu sunt aşa cum ar trebui să fie e tocmai acest viţel de aur: lăcomia de bani şi de câştiguri (şi de mituiri) care-i cuprinde mereu ca un beteşug lipicios şi pe cei mai buni fii ce-i are poporul nostru. Biblia ne spune că Moise, după ce a trântit tablele legii, s-a apucat şi a făcut praf şi pulbere idolul, viţelul de aur. Ţările şi neamurile nu vor putea înainta spre Canaanul păcii şi uşurării până când cineva nu va zdrobi „viţelul de aur“ din zilele noastre. Dar pe acest idol spurcat nimeni nu-l va putea zdrobi decât Evanghelia Mântuitorului.

O, ce nebunie mare au făcut odinioară israeliţii! În clipele cele mai însemnate şi mai hotărâtoare din viaţa lor „s-au sculat să joace” şi şi-au făcut idol dintr-un dobitoc. Vremuri de mare cumpănă trăim şi noi. Trăim vremuri biblice, când de sus din cer „Domnul Se judecă cu popoarele Sale“. Trăim vremuri când Dumnezeu vorbeşte cu noi prin fel de fel de semne, arătări şi pedepse. Trăim vremuri de pedeapsă cerească. Vremile ce le trăim ar trebui să fie vremuri de spaimă, de înfricoşare, de post, de rugăciune şi de întoarcere la Dumnezeu. Dar în loc de aceasta, oamenii de azi „s-au sculat să joace“, să-şi petreacă şi şi-au făcut idoli din dobitoceştile patimi şi plăceri. De aceea întârzie binele, uşurarea, liniştea.

Biblia spune că, pentru păcatele lor, Dumnezeu i-a ţinut pe israeliţi patruzeci de ani prin pustie şi toţi au murit înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. În pustia necazurilor de azi vom muri şi noi pentru răutăţile noastre şi poate numai copiii şi nepoţii noştri vor ajunge vremuri de uşurare, de linişte şi de bine.

O întâmplare din timpul războiului

Eu, de câte ori văd chipul de alături, îmi aduc aminte de o întâmplare din vremea războiului. S-apro­piaseră fronturile şi de satul nostru. Se auzea bine bubuitul tunurilor. Oamenii, la început, se spăimântară, dar pe urmă se obişnuiseră atât de mult, că… jucau şi petreceau duminicile, adică exact ca pe vremea din Biblie când Domnul tuna şi fulgera sus pe muntele Sinai, iar jos poporul juca.

Dar s-a întâmplat într-o zi că s-a pogorât şi în sat la noi un Moise cătrănit: un soldat a venit de la front, sângerând dintr-o rană. Bietul soldat se pogora de la moarte şi, când a văzut jos în sat joc şi petrecere, a luat puşca şi, intrând în crâşmă ca un Moise cătrănit, a spart cetera, gurduna şi jocul în care jucau soţiile celor ce mureau la o depărtare de câţiva kilometri.

Şi astfel am văzut cu ochii întâmplarea din Biblie, cu deosebirea că Moise din satul meu nu spărsese tablele lui Dumnezeu, ci tablele dracului: cetera, glaja şi jocul.

„Şcoala“ lăcomiei

Lăcomia de bani şi avuţii are o şcoală deschisă aşa de mare şi largă pe cât e de mare pământul şi lumea şi atâţia şcolari are, aproape câţi oameni sunt pe pământ. Această şcoală n-are zi de sărbătoare sau încetare de la învăţătură şi totuşi oamenii se îmbulzesc la didahia ei ca să înveţe pricopseli de a face câştiguri şi dobândă. În şcoala lăcomiei şi cei cu capul slab şi nătângi sunt plini de minte şi iscusiţi a prinde învăţăturile ce le dă dăscăliţa cea rea a iubirii de bani şi avuţie…

(Dintr-o cazanie veche)

Citiri şi tâlcuiri din Biblie : adânciri sufleteşti în Sfintele Scripturi / preot Iosif Trifa. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!