Şi ursul posteşte. Îndată ce se apropie iarna, se retrage în bârlog, se pune pe labe şi toată iarna nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot urs…; atacă şi sfâşie animalele mai departe.
Şi şarpele posteşte. Toată iarna doarme şi şarpele şi nu mănâncă nimic. Dar când se trezeşte din somnul lui, din postul lui, e tot şarpe; muşcă mai departe.
Exact aşa fac şi creştinii care se lasă de rele pe timpul postului, dar îndată ce trece postul, se apucă iar de rele. Se muşcă şi se sfâăie unii pe alţii şi fac toate răutăţile.
Ce folos aş avea că mă las, pe timpul Paştilor, de băutură, de fumat, de sudalme şi de alte răutăţi, iar la Paşti mă dezleg iarăşi?
Nu este oare şi aceasta exact ca postul ursului şi ca al şarpelui?
Postul nostru trebuie să fie un post permanent, adică să ne ferim în tot timpul vieţii noastre de desfătările şi deşertăciunile acestei lumi, de duhul acestei lumi, de orice fel de mâncare (petreceri, beţii, jocuri, desfătări lumeşti) şi celelalte răutăţi prin care se întăreşte animalul, firea cea veche din noi.
Numai un astfel de post ne poate fi ajutor de hrană sufletească.
Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.
