Lucrarea Oastei Domnului a avut două caracteristici: sinceritatea şi smerenia.
Era ceea ce Mântuitorul Însuşi a spus să învăţăm de la El: „Învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.
În Lucrarea aceasta au venit numai suflete care au fost sincere şi care au fost smerite; şi au rămas atâta vreme cât au rămas cu adevărat în sinceritate şi în smerenie. În momentul în care au căzut din sinceritate în prefăcătorie şi din smerenie în trufie, ei au plecat sufleteşte, chiar dacă, printr-o încăpăţânare şi printr-o împotrivire firească şi ambiţioasă, au căutat să mai rămână în mijlocul nostru; dar sufleteşte ei s-au dus.
Pentru că atâta vreme cât rămânem sinceri şi smeriţi, rămânem în harul lui Dumnezeu, căci este scris: „…celor smeriţi le dă har”.
În momentul când ai pierdut smerenia, harul s-a dus.
Am vrut să ne amintim în această ocazie că una dintre trăsăturile frumoase ale sărbătorii prin care am trecut – Sărbătoarea Naşterii Domnului – a fost smerenia şi sinceritatea. Maica Domnului a fost sufletul cel mai smerit şi mai sincer care a putut fi găsit de Dumnezeu în mijlocul lumii. Pentru că datorită acestei smerenii şi sincerităţi s-a oprit asupra ei harul lui Dumnezeu. Şi s-a arătat în lucrarea făcută prin ea, pentru prima dată în istoria mântuirii noastre, lucrarea întregii Sfintei Treimi: Tatăl a ales-o, Fiul S-a întrupat din ea şi Duhul a umbrit-o.
În legătură cu Maica Domnului, se vorbeşte clar despre Sfânta Treime pentru prima dată în Sfânta Scriptură.
Toată puterea Domnului, toată lucrarea lui Dumnezeu s-a concentrat în ea, pentru că în ea trebuia să se facă o lucrare uriaşă şi eternă. Şi această lucrare se putea face numai acolo unde era desăvârşită şi totală smerenia şi sinceritatea.
Dacă n-ar fi fost îndeplinite în modul cel mai desăvârşit aceste condiţii, Dumnezeu Tatăl nu S-ar fi oprit asupra ei, Fiul n-ar fi ales-o să Se întrupeze din fiinţa ei şi Duhul n-ar fi umbrit-o.
De aceea, cât respect trebuie să dăm noi, potrivit Evangheliei, acestui vas sfânt de care S-a folosit Dumnezeu! Am meditat la sărbătoarea aceasta asupra acestor gânduri.
În toată lucrarea mântuirii noastre, Arhanghelul Gavriil se arată ca acel sol al lui Dumnezeu care a fost folosit pentru înştiinţarea, în primul rând, a Sfintei Fecioare. Probabil că noaptea, în noaptea aceea când Sfânta Fecioară medita în rugăciune şi în citirea Sfintelor Scripturi la profeţia de la Isaia, [ea] se va fi gândit: „Ce fecioară minunată trebuie să fie aceea despre care scrie profetul că a fost aleasă să Se întrupeze din ea Dumnezeu-Emanuel!”. Şi se va fi gândit ea cu rugăciune: „Doamne, dacă aş ajunge să cunosc eu fiinţa acesta, cât de adâncă smerenie i-aş arăta şi cât de adânc m-aş pleca să-i slujesc eu!”.
Atunci a apărut îngerul şi i-a spus: „Pentru că te-ai smerit atât de adânc, Dumnezeu te-a ales pe tine!”.
Poate că în Noaptea Naşterii a venit acelaşi înger, poate îngerul Gavriil, să le vestească şi păstorilor. Lui Daniel, îi spune el: „Eu sunt îngerul Gavriil, care stau în faţa lui Dumnezeu”. Pe el l-a ales Dumnezeu să înştiinţeze despre aceste lucruri. Poate că el a fost şi cel care a venit la păstori.
Poate că şi păstorii, în seara aceea, vorbind între ei, se vor fi gândit la profeţii şi vor fi aşteptat şi ei mereu pe Mesia să vină, şi se vor fi gândit între ei: „Doamne, oare când va fi? O, dacă am ajunge şi noi să-L vedem!”.
Poate că au fost mulţi păstori atunci pe toată câmpia aceea; dar îngerul Domnului n-a venit decât la aceştia. De ce? Pentru că numai aceştia se preocupau de problema aceasta. Pentru că numai ei doreau să ajungă să-L cunoască. Şi atunci îngerul le-a spus: „Bucuraţi‑vă! S-a născut Acela pe care-L aşteptaţi! Duceţi-vă colo şi-L veţi găsi, şi-L vedeţi”. Şi zice: „S-au dus şi L‑au văzut, şi s-au întors plini de bucurie!”.
Şi cu magii, la fel trebuie să se fi petrecut. Şi noaptea.
Într-o noapte ca asta, poate că acelaşi înger a fost trimis de Dumnezeu la Părintele Iosif şi i-a spus: „Fă o lucrare în mijlocul poporului acestuia! Pregăteşte-te, că Dumnezeu te-a ales pe tine să fii începătorul unei lucrări cu caracter etern, curat, profund, care să aibă aceste două sfinte trăsături: sinceritatea şi smerenia; lacrimile şi dragostea; jertfa şi lupta”.
Acestea sunt trăsăturile sincerităţii şi smereniei. Astea sunt trăsăturile dragostei şi ale lacrimilor din totdeauna, pentru că acestea sunt caracteristicile lui Hristos.
Am vrut să reamintim între noi aceste lucruri pentru ca să vă convingeţi cu toţii, o dată pentru totdeauna, că acestea sunt caracteristicile Lucrării în care Dumnezeu v-a chemat şi în care El v-a ales.
Fiecare aţi fost aleşi de Dumnezeu.
Nu întâmplător aţi fost chemaţi când aţi fost chemaţi. Nu întâmplător v-aţi născut din părinţii din care v‑aţi născut, în locul în care v-aţi născut şi aţi auzit, la vârsta la care aţi auzit, Cuvântul lui Dumnezeu pentru care v-aţi deschis inima.
Puteaţi să fiţi chemaţi în alte lucrări – erau destule! Puteaţi să fi mers în altă parte, pentru că era unde merge. Dar dacă Dumnezeu v-a chemat aici, trebuie să fiţi deplin încredinţaţi că acesta este locul şi aceasta este calea, şi aceasta este slujba, şi aceasta este datoria, şi aceasta este taina, şi aceasta este Lucrarea la care v-a chemat Dumnezeu.
Şi El nu v-a chemat degeaba. Şi nu v-a dat câte-un dar deosebit degeaba. Şi nu v-a făcut să înţelegeţi aceste adevăruri atât de adânci, decât cu un mare şi unic scop: ca Dumnezeu să Se folosească de fiecare dintre noi, de fiecare dintre voi, la desăvârşirea şi mai grabnic, şi mai frumos a acestui scop pentru care Dumnezeu ne‑a ridicat. Pentru acest scop, Dumnezeu v-a dat adunările cele mai frumoase, părinţii cei mai frumoşi, fraţii şi surorile, şi situaţia, şi stările cele mai frumoase.
Cuvinte la Sărbătorile Literare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2012
