Încredeţi-vă în Domnul, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor (Is 26, 4).
Sunt două săptămâni de când, într-un colţ al unei pagini de ziar, am citit următoarea întâmplare:
„Târgu Mureş, 15 – întreaga regiune a Mureşului a fost adânc impresionată la vestea că în comuna Crăciuneşti s-a sinucis cu un foc de revolver conducătoarea grădiniţei de copii Cleopatra Creţu”… Se descria apoi mai departe viaţa zbuciumată a acestei tinere, orfană de război, multele necazuri şi mizerii pe care le îndurase şi cum, în timpul din urmă, mai primise şi vestea că o soră a ei se afla bolnavă pe moarte în spitalul din Chişinău. Toate aceste amaruri îngrămădindu-i-se în suflet, îi aduseră, într-o clipă de deznădejde, nenorocitul gând de a-şi curma viata. Şi… întunecatul gând fu şi dus repede la îndeplinire.
Am rămas multă vreme gândindu-mă la această întâmplare. Mi-am zis: „Sărman suflet! Tu n-ai aflat reazemul cel dulce al cunoaşterii Domnului Iisus şi al credinţei în El! O, dacă ai fi cunoscut acest reazem sfânt! El ţi-ar fi dat puterea de a birui orice necazuri şi încercări şi nu te-ar fi lăsat atât de dureros să te prăbuşeşti.
Şi ca acest caz, atâtea şi atâtea se petrec. Nu trece zi în care ziarele să nu poarte pe paginile lor astfel de veşti. Toate acestea ne arată că omul – oricine ar fi el – lipsit de reazemul sfânt al credinţei, e o biată frunză bătută de vânt şi gata în fiece moment a se prăbuşi.
Poţi să ai averi, ranguri, bogăţii fără număr şi totuşi, şi atunci, tot pe nisipul mişcător îţi va fi zidită viaţa. Singurul reazem adevărat este – şi poate fi – numai Domnul Iisus, credinţa şi încrederea în EI. El e prietenul sincer şi călăuza clipelor senine ale vieţii. El e reazem desăvârşit în clipe de furtună.
Privesc peste însăşi viaţa mea şi mă întreb: „Ce m-aş fi făcut în atâtea clipe grele prin care mi‑au străbătut paşii, dacă nu L-aş fi cunoscut pe Domnul? O! Cu siguranţă m-aş fi prăbuşit şi eu în prăpastia întunecoasă a morţii, ca acea tânără de la Crăciuneşti, Mureş! Dar slăvit să fie Domnul Iisus, căci EI mi-a fost reazem puternic şi neclătinat. În clipe de sfâşietoare durere, am îngenuncheat plângând la picioarele Crucii Lui şi El mi-a dăruit întotdeauna ajutor, mângâiere şi tărie, spre a putea birui totul.
Ioan Capătă
din „Roadele Duhului”
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2015
