Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home SLÃVIT SÃ FIE DOMNUL! VERSUS DOMANE, AJUTÃ!

SLÃVIT SÃ FIE DOMNUL! VERSUS DOMANE, AJUTÃ!

SLÃVIT SÃ FIE DOMNUL! VERSUS DOMANE, AJUTÃ!

„Bucuria mea, Hristos a înviat!” (Sfântul Serafim de Sarov)

Ne mai aflăm, încă, oare, în mireasma Sărbătorilor Învierii Domnului? Mai simţim noi fiorii acestui unic moment din viaţa noastră, a întregii omeniri, când am primit, ca niciodată, Paştile acasă? „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase!” O, Sărbătoare a sărbătorilor şi Bucurie a bucuriilor!… Slăvită fii tu în vecii vecilor! Abia acum te-am gustat din plin, când a trebuit să fim zăvorâţi din afară, iar sufletul să ne rămână slobod. Dar chiar şi aşa, în Noaptea Sfintei Învieri, am putut zbura oriunde ne-a fost vrerea, chiar dacă organele de ordine, care ne păzeau sănătatea cu orice preţ, stăteau la uşa şi la poarta noastră… Ale celor văzute… Căci la poarta inimii, poate ca niciodată, a stat El, Domnul Înviat…

M-am folosit de salutul din titlu, pentru dragostea ce-mi este de acest salut de când l-am găsit la Sfântul Serafim de Sarov: „Bucuria mea, Hristos a înviat!” El, în orice zi a anului ar fi fost, aşa saluta.

Slăvit să fie Domnul Înviat! şi, prin asta, am spus tot ceea ce este mântuitor în viaţa şi veşnicia noastră. Ce este acest salut al Oastei Domnului: Slăvit să fie Domnul!? De unde provine el? Noi, cei din Lucrarea aceasta, credem, oare, că acest sfânt şi binecuvântat salut s-a născut odată cu Oastea? De unde l-a luat Părintele Iosif? Oare nu noi suntem vinovaţii când cei din jur, atunci când au prilejul să ne audă, zic despre salutul nostru şi despre noi că este sectar şi că suntem sectari? Pentru că, uneori, nici noi înşine nu ştim să arătăm cât de departe îşi are originea, încă din Vechiul Testament, salutul: „Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică pururea: Slăvit să fie Domnul!” (Psalm 69, 6 / 70, 6).

Oricine a citit Istoria unei Jertfe cunoaşte foarte bine cum s-a născut acest minunat salut al Oastei. Cunoaşte durerile naşterii lui şi nu-l schimbă, nici nu-l confundă niciodată cu nici unul altul. Un an de zile a stat în travaliul durerilor de naştere ale acestui binecuvântat salut, care s-a potrivit exact pe specificul Lucrării Oastei. În cele 6912 limbi de pe faţa pământului se cunosc, probabil, cel puţin tot atât de multe saluturi. Fiecare limbă îşi are şi ar trebui să-şi aibă saluturile ei pentru orice situaţie. La noi, se cunosc o sumedenie de saluturi. Dar unele nu sunt prea creştineşti. Ce sunt acele Bună dimineaţa! Bună ziua, Bună seara! Sau Hai noroc! Noroc bun! Ceau! La revedere! Servus! Alo! – care vine de la universalul Helou. Şi multe-multe altele… Pe lângă acestea, sunt la şir şi unele salutări ale credincioşilor: Doamne ajută! Pacea Domnului! Pace! Pacea Domnului Iisus! Hristos a înviat! Hristos S-a născut! etc., etc.

De mulţi ani încoace, şi la noi, la cei din Oastea Domnului, s-a generalizat salutul „Doamne ajută!”, luând locul salutului nostru ostăşesc de „Slăvit să fie Domnul!” Da! Este şi acest salut, „Doamne ajută!”, unul creştinesc, să nu fiu înţeles greşit. Însă nu este salutul nostru ostăşesc, în specificul Oastei…Şi, culmea, îl auzi la fraţi lucrători, ba chiar la alţii şi mai de sus. Întrebarea mea umilă este: Ne este, oare, ruşine de salutul Oastei Domnului? Că, uneori, am observat, atunci când eşti pe stradă şi saluţi cu salutul nostru pe careva, lumea din jur se uită la tine mirată, iar noi, ca să evităm o încleştare cu duhul lumesc, răspundem cu un grăbit Doamne-ajută!

Veneam într-o zi din oraş, aici, în Sibiu. M-a sunat la telefon un frate, şi, la salutul său Slăvit să fie Domnul!, am răspuns, după cum era şi firesc: În veci, amin. Se nimerise că tocmai atunci trecea, din direcţia opusă, pe lângă mine, un tânăr. Şi a ajuns să treacă pe lângă mine tocmai când îi răspundeam fratelui. Imediat ce a trecut de mine, tânărul a exclamat: Ptiu, diavole! Ce-o mai fi şi asta? Aşa ceva n-am mai auzit!… Probabil că şi noi, uneori, ne temem să folosim în public cuvintele duhovniceşti care fac parte din vocabularul Domnului şi atunci alegem ceea ce este mai pe limba tuturor. E greu ce zic aici, dar e adevărat, din păcate.

Însă pentru că am trecut prin Înviere şi, poate, şi prin virusul acesta, să uităm toate pentru Înviere şi posibila moarte şi să zicem încă: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le!…

Costel BALAN

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!