Vorbirea fratelui Lupu Gavril
de la adunarea din a treia seară de priveghere a fratelui Popa Petru
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în «ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
Preaiubiţii şi scumpii sufletului nostru, ne găsim adunaţi în faţa lui Dumnezeu în această casă de jale, unde ochiul lui Dumnezeu a privit peste acest suflet scump şi a spus: „Ajunge, până aici”. Aici am observat un sfârşit de drum. În faţa noastră stă liniştit corpul fostului nostru frăţior care va rămâne în sufletele şi în inimile noastre pentru totdeauna o pildă şi un îndemn puternic. El este la sfârşit de drum. Partea întâi a vieţii sale, [trăită] în timp şi care este limitată, a petrecut-o aici. [Acum] a trecut râul morţii dincolo, în Împărăţia dragostei lui Dumnezeu. Dincolo de acest râu al morţii nu mai există încercare şi pericol de cădere. De aceea parcă i se potrivesc atât de bine cuvintele care spun: „M-am luptat lupta cea bună”.
Preaiubitul şi scumpul meu, şi eu, şi dumneata, ca mâine, vom sta într-un sicriu. Întreabă-te în clipa aceasta: eşti gata să te întâlneşti cu Domnul?
[Cât despre] fratele Petrea, aşteptam ca ani mulţi încă să mai umblăm împreună. Ne făcuserăm multe planuri pentru iarna viitoare. Cei din familie se aşteptau [poate] să se întâmple să fie slăbit, bolnav, să stea la pat… Dar chemarea lui Dumnezeu şi planul Lui este altul.
Să deschidem în clipa aceasta Cuvântul lui Dumnezeu şi să citim cu multă băgare de seamă îndemnurile pe care Domnul Iisus ni le dă: „Ce vă zic vouă zic tuturor: vegheaţi!”. Iar acesta doresc din toată inima şi din tot sufletul meu să fie un prilej de trezire sufletească pentru fiecare dintre noi. Şi fiecare să ne întoarcem la casele noastre treziţi, regăsindu-L pe Hristos în viaţa noastră.
„M-am luptat lupta cea bună.” Apostolul Pavel spune: „Mă lupt, dar nu ca unul care loveşte cu pumnul în vânt”. „Că oricine nu se leapădă de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu.” Întreabă-te, preaiubitule de-aci: te lupţi lupta cea bună? Viaţa ta e încununată de Duhul lui Hristos? Firea pământească, în viaţa ta, e răstignită? Duhul Sfânt a luat fiinţă în viaţa ta, în urma morţii firii tale pământeşti, şi ai devenit un om nou, care să poţi în orice clipă a chemării tale să-ţi continui existenţa dincolo, în Împărăţia dragostei pe care a pregătit-o Dumnezeu? Eşti gata în clipa aceasta? Cercetează-te, preaiubitul meu.
Domnul Iisus Hristos, în Evanghelia după Luca, capitolul 12, versetul 35, spune aşa: „Mijlocul să vă fie încins şi făclia să vă fie aprinsă”. Aş vrea ca, pentru fiecare, la despărţire, [acest cuvânt] să rămână ca un mesaj sfânt: mijlocul nostru să ne fie încins. Şi, din faţa Cuvântului lui Dumnezeu care ne-a cercetat în acest loc, să ieşim într-o stare plăcută lui Dumnezeu. Încinşi puternic cu acest Cuvânt al Lui şi îmbrăcaţi în el, ca să putem, scumpii şi preaiubiţii noştri, ieşi biruitori dincolo.
Cuvântul lui Dumnezeu, în Psalmul 116, ştiţi cu toţii ce frumos vorbeşte despre moartea omului neprihănit. Ce scumpă este înaintea Lui moartea celor iubiţi ai Lui. Ce mare [bucurie] este sfârşitul unei zile de muncă, al purtării unei sarcini, a unei poveri. Profetul lui Dumnezeu Isaia strigă: „Se duce cel neprihănit şi nimeni nu ia seama. Se duc oamenii de bine din ţară”.
De aceea, să ne cercetăm în clipa aceasta, citind Cuvântul lui Dumnezeu din Epistola Sfântului Pavel către Evrei, capitolul 12, versetul 1, care spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”.
Iată, preaiubiţii şi scumpii noştri, în faţa noastră, în acest sicriu, avem un frate scump care, din anii tinereţii sale, viaţa şi-a adus-o ca jertfă şi a ars ca o lumânare în folosul Lucrării lui Dumnezeu şi al zidirii Bisericii Sale sfinte. De aceea el va rămâne pentru totdeauna în inimile multor suflete care, auzind cuvintele lui Dumnezeu spuse prin el, au putut să-şi găsească pacea în El. Noi nu ne luăm rămas-bun de la fratele. Mâine dimineaţă ne vom întâlni cu toţii în Împărăţia dragostei Lui, dacă vom avea un sfârşit bun; dacă vom veghea, preaiubiţii şi scumpii noştri, ca, în clipa în care Domnul ne va chema, să putem fi găsiţi credincioşi. Aceasta-i cea mai importantă stare. Atunci este bună ziua, atunci a fost bună lucrarea, când sfârşitul ei a fost bun. Nu începutul. Nu activitatea de azi. Sfârşitul! Cum ne va găsi clipa aceea. Şi, fiindcă sfârşitul, pentru fiecare dintre noi, poate fi într-un chip neaşteptat, năprasnic, la care nu ne gândim, Domnul Iisus ne previne: „Fiţi gata în orice moment aşa cum este gata un servitor să-i deschidă stăpânului său când acesta se întoarce acasă”.
Cercetaţi-vă, deci, în clipa aceasta cei ce staţi în faţa Cuvântului lui Dumnezeu. Sunteţi gata? Putem spune: „Vino, Doamne Iisuse, sufletul meu este întru totul al Tău. M-am dezlipit de tot din lumea aceasta şi nu doresc decât să mă mut în Împărăţia dragostei Tale”? Ai o astfel de stare? Simţi cum Hristos lucrează în tine? Recunoşti că Hristos te-a schimbat, te-a înnoit, ţi-a înnoit mintea, gândul, cugetul, privirile, planurile tale, vederile tale şi te-a făcut un om nou? Dacă simţi acestea şi dacă din zi în zi vei merge în creştere – aşa cum creşte lumina până la miezul zilei – în sfinţenie şi în curăţie, mergi pe calea cea bună.
Deci, facă Dumnezeu ca şi seara aceasta şi prilejul nostru din noaptea aceasta să fie spre zidirea noastră. Poate este o ultimă înştiinţare pentru mulţi din locul acesta. Poate este o ultimă seară [petrecută] în locul acesta, pentru noi. Dumnezeu ştie. De aceea, să-L rugăm pe Dumnezeu, în clipele când stăm în faţa Lui, să ne deschidă inimile noastre, ca să poată pătrunde Cuvântul Său în noi.
În timpul războiului, o santinelă (care era cea mai vrednică, era un băiat credincios), a fost chemată la comandant, care i-a spus că va trebui să ducă o solie la un batalion care a suferit grele pierderi în timpul nopţii. Un plic cu un mesaj de încurajare, în care se spunea că, îndată ce se va lăsa noaptea, vor primi un ajutor puternic.
S-a depărtat santinela puţin şi deodată, cum mergea târâş cu plicul, l-a lovit o schijă şi i-a retezat mâna. S-a întors şi a încercat să înainteze târându-se, ţinând plicul în sus, când o altă schijă l-a imobilizat şi n-a mai mişcat. Şi a murit ţinând solia sus, zicându-şi: „Poate pe aici va trece vreun altul, care va duce solia mai departe”.
Fratele Petrea şi-a dus solia până în locul în care i s-a încredinţat.
Frate scump, soră iubită, rămâne ca solia pe care ţi-a dat‑o Domnul, chemarea pe care ţi-a dat-o Domnul, pentru care te-a ales în Casa Lui, însărcinarea pe care ţi-a dat-o El, s‑o ducem fiecare cu smerenie până la capăt.
Bunul Dumnezeu să ne ajute la aceasta pe toţi. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
„Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1
Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
