Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Spectacularizarea cântării de la Oaste

Spectacularizarea cântării de la Oaste

Spectacularizarea cântării de la Oaste

Inca din inceputurile Oastei Domnului, cantarea a fost unul din elementele fundamentale ale desfasurarii activitatilor de orice fel (logodna, nunta, botez, onomastice, adunari de tineret, scoli biblice, evanghelizare, privegheri, inmormantari…etc). Parintele Iosif Trifa, pe langa lupta imoptriva pacatelor ce macina sufletul umenesc si in special al neamului romanesc, a inteles sa aduca acest mod sublim de exprimare a sufletului  in albia si spre Slava Lui Dumnezeu, spunand :

,,Ce mult doresc eu ca balada si doina, care sunt sufletul poporului nostru, simtamantul nostru romanesc, sa fie induhovnicita, sa prinda viata”

Au fost in acele timpuri de inceputuri stangace si sfioase, putine suflete care aveau acest dar al cantarii si au inteles sa-l puna in slujba Domnului. Parintele Iosif se bucura de orice scanteie ce dadea speranta unui viitor foc. Dar fratii, pe langa putinele cunostinte sau inspiratii muzicale, aveau multa, multa smerenie si teama de a nu gresi cu nimic sau a nu supara pe nimeni, printr-un gest sau exprimare nepotrivita.

Mai apoi, fratele Traian Dorz, preluand aceasta frumoasa initiativa, continua cu munca creatiei si a cautarii acelor suflete atat de curate si devotate, prin care inspiratia divina a cantarilor ingeresti, sa curga nestingherit si neafectata de impuritatile firii sau tulburarile incredintarilor straine. Aceasta arzatoare dorinta a sa, in urma marii dezamagiri indurate de la Moldoveanu, l-a facut sa fie si mai iubitor si mai larg, mai incurajator cu alti tineri, cu alti frati si surori, in care s-ar fi putut vedea acea scanteie divina a cantarii.

Numai ca diavolul a gasit tocmai in aceasta atat de gingasa floare, CANTAREA, locul cel mai nebanuit in care sa-si strecoare bobuletul mic, mic de…MANDRIE. Asa se face ca dupa incercari de incurajare, propulsari in randurile si in fruntea fratilor, multi din parutii cantareti, de pe piedestalul cantarii, au cazut in prapastia mandriei, pierzandu-se si pe ei, si adugand imense pagube Lucrarii Domnului.

Incercasera fratii sa incurajeze tinerii, urcandu-i pe scaune, pe mese, pe scene, pentru a canta frumos spre Slava Domnului si bucuria fratietatii…dar vai, au cantat spre slava lor desarta, mandrie vinovata, caderi ireparabile si intristari nemangaiate.

Privind in urma, dorinta profetica a parintelui Iosif de induhovnicire a cantarii are o importanta fundamentala in regenerarea spirituala a unui individ sau unei colectivitatii. Spusele sale, ca balada si doina romaneasca sunt simtamantul nostru romanesc, il gasim evidentiat de diferiti oameni de cultura, contemporani ai sai sau ai nostri.

Importanta cantarii a muzicii in general, este remarcata din departatele acte istorice, fie la impresurarea cetatii, fie la laudarea Numelui celui Sfant, fie in a plange o pierdere, un pacat faptuit, fie in a manifesta o stare de fericire si multumire. Iata deci, importanta vitala a induhovnicirii ei : cantarea este mijlocul coborarii cuvantului la inima, pe unde calde, armonioase, placute…

Si au fost ani in care cantarea a alinat, imbarbatat, incurajat, ridicat, atatea suflete zdrobite, insingurate, deznadajduite…

Dar cantarea aceea (aceeasi de astazi) era la indemana oricui, pe buzele fiecui, cantata, plansa, soptita cu drag, cu fior, cu lacrimi de orice suflet…

Iata unul din marile beneficii ce l-a adus oamenilor, Cantarea de la Oaste : DREPTUL CA FIECARE, sa-si verse inima in fata Domnului, sa-si regaseasca fortele, nadejdea, CANTAND asa cum stie, cum poate fiecare.

De aceea, specificul Cantarii de la Oastea Domnului a fost, este si va fi, CANTAREA OMOFONA, afara de cazul adunarilor cu specific de creatie sau promovare a cantarii.

Insa, acea perfida dorinta de a iesi in evidenta, acel mic graunte de MANDRIE, i-a facut pe foarte multi din cantaretii nostri din trecut si mai ales din prezent, sa nu mai simta aceasta necesitate a fratelui, de a se exprima prin cantare sa nu mai fraternizeze cu ceilalti si prin cantare ci, sa iese el sau ei in evidenta, cat mai detasat de ceilalti, fie perindandu-se cat mai strident prin fata adunarii, in grupuri cat mai colorate vestimental si searbad muzical, fie grabind inadmisibil cantarea, fie aducandu-i nepermise modificari melodice, fie aplicandu-i diferite ornamente instrumentale, cat mai neavenite , nepotrivite si deranjante. Iar daca din repertoriul Oastei, nu a gasit elementele necesare acestui ,,RAFINAT SIMT AL DESACRALIZARII” au imprumutat din gradinile altor curente muzicale si spirituale, aducand elemente de noutate si revigorare cu scuza ca, „aici e cam amortita cantarea…”

Exista o diabolica si accentuata tendinta, de dupa ’89, de a se impamanteni acest cult al personalitatii asa incat, aproape ca nu e un eveniment de amploare nationala, la care sa nu asistam impotriva voii noastre, a majoritatii, la promovarea si propulsarea vreo unei vedete sau grup vedetarist…iar sarmanii frati, nu mai au cum sa-si verse inima in Fata Domnului, prin Cantare, pentruca sunt constransi sa asiste la aceste spectacole ieftine si straine Duhului Oastei Domnului.

Ce durere, ce sacrilegiu… Atunci cand nu mai e smerenie, duhul unitatii, ascultarii, cand nu se mai inteleg principiile si valorile primite, cand nu se cunoaste munca si jertfa inaintasilor, cand nu se mai are respect pentru nimic, atunci toate acestea au loc…>

A sosit vremea sa constientizam cu totii importanta cantarii si al faptului ca, de multe ori, doar cantarea cantata din inima, lasata la indemana tuturor, mai poate aduce o adiere a Duhului Sfant peste multele adunari, cu adevarat amortite sau adormite de dibaci predicatori, prin vorba si trairea lor.

A sosit vremea sa cautam cararile vechi, sa vedem cum a fost aceasta sublima si nobila forma de exprimare a sufletului -CANTAREA OASTEI DOMNULUI- soptita, plansa, suspinata, traita din profunzimile cele mai tainice ale fiintei umane, cum a fost ea pe buzele, pe inima, parintilor, bunicilor nostri – si cum o cantam noi azi. Daca tinerii de astazi nu au ce-si mai aminti, e ca noi cei care am cunoscut Cantarea, n-am mai transmis-o tot asa. Fie ca chiar noi insine ne-am emancipat, considerand-o depasita (lucru cel mai grav), fie ca nu am fost constienti de importanta acestui fapt.

Ce binecuvantare pentru fratietate sunt acei frati si surori care au inteles importanta cantarii, pastrandu-i specificul nealterat, ce frumoase sunt adunarile unde toti, intr-o inima si-un glas, inca mai canta impreuna, regasindu-se, ,,inimi langa inimi-una”, impartasindu-si bucuriile si harul revarsat prine ele…dar ce durere ca sunt tot mai putini si putin ascultati si urmati, acesti frati…

O, de s-ar indura Domnul de noi, sa descoperim acele vechi carari, acel placut fel, care i-au ajutat pe inaintasii nostri sa ajunga fericiti in Ceruri…Facand asa vom avea si noi parte de bucuria vesnica, impreuna cu ei…

Slavit sa fie Domnul.

Daniel Matei

Author: admin

9 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *