Iată cât de bine vedea Părintele Iosif starea tineretului nostru, încă înainte cu mulţi ani, când descria, plin de durere, decăderea tineretului ţării şi-l chema cu atâta stăruinţă la viaţa şi fericirea cunoaşterii lui Hristos:
„Vai, ce moarte sufletească a dat, mai ales, în tinerimea de azi! Mie mi se umplu ochii de lacrimi văzându-i pe tinerii noştri prin toate locurile unde se îmbolnăvesc sufletele. Pe toate drumurile îi vezi pe tinerii noştri cu alcoolul, cu ţigara şi cu sudalma în gură. Eroii cârciumilor, chefurilor şi păcatelor sunt, mai ales, tinerii. De altcum, cred că este de prisos să mai vorbesc despre răul acesta. Îl vede toată lumea. Eu mă întreb unde sunt părinţii acestor copii care cad în moarte şi pieire sufletească?… Unde sunt lacrimile, rugăciunea şi privegherea părinţilor pentru copiii lor apucaţi în calea pierzării?
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un om care ieşise la hotar cu un prunc mic. Tatăl, cam plăcându-i somnul, s-a pus la o umbră şi a adormit. Pruncul a rămas jucându-se. Când s-a trezit el, pruncul nu mai era nicăieri. A strigat după el, dar degeaba. Pe urmă, căutându-l, l-a aflat înecat într-un pârâu. În timp ce omul dormise, pruncul s-a depărtat şi, ajungând la apă, s-a înecat. Cam aşa fac şi părinţii copiilor de azi. Ei dorm liniştiţi, în vreme ce copiii lor umblă nopţile şi se îneacă sufleteşte în valurile stricăciunilor. Ce lucru dureros este acesta şi ce plin de răspundere sufletească!
…Dragă tinere, eu te văd amestecat între cei răi… te văd cufundat în duhul acestei lumi, te văd prin locurile cele rele pe unde se îmbolnăvesc sufletele, pe la cârciumi, chefuri şi petreceri… Te văd apucat în ghearele patimilor rele… te văd bolnav, văd boala din sufletul tău… te văd doborât de păcate, văd cum te duc la groapă, pe umerii lor, tovărăşiile rele. Opreşte-te, suflete, opreşte-te din această cale a pieirii veşnice!
Iisus Mântuitorul a strigat celor ce-l duceau pe tânărul din Nain la cimitir: „Staţi pe loc, opriţi-vă!”
Stai pe loc, opreşte-te! – îţi zice şi ţie Evanghelia. Opreşte-te şi dă-ţi seama unde eşti şi încotro mergi. Opreşte-te în loc şi vezi pe cei ce te duc la groapă: prieteniile şi patimile rele.
Opreşte-te şi cazi în genunchi şi suspină după ajutor! Harul Duhului Sfânt îndată te va ridica. Oricât ai fi tu, dragă suflete, de căzut şi decăzut, tu poţi învia la o viaţă nouă. Duhul Sfânt poate face această minune. Se cere însă şi de la tine ceva. Duhul Sfânt aşteaptă lacrimile tale, aşteaptă suspinele tale, aşteaptă strigătul pocăinţei tale: «Vai mie, sunt pierdut, Iisuse Mântuitorule, nu mă lăsa!…»
Aici voi spune că şi părinţii pot ajuta la învierea cea sufletească a copiilor lor… Pe tânărul din Nain, Domnul l-a înviat datorită lacrimilor mamei sale… La învierea celor trei morţi, din Evanghelie, Domnul a ţinut seama de lacrimile celor ce se rugau pentru ei… Mama Sf. Augustin, Monica, a fost aceea care, prin rugăciunile ei, a ajutat ca fiul ei să se facă, dintr-un păcătos, un sfânt… Mare lucru şi mare dar sunt lacrimile şi rugăciunile părinţilor pentru copiii lor căzuţi. Câţi însă dintre părinţii de azi se roagă cu lacrimi pentru copiii lor pierduţi?
Dragi tineri, eu nu vă spun aceste lucruri din vânt, nici de prin cărţi, ci le spun din viaţa mea. Şi eu, în tinereţea mea, eram un mort pe care patimile şi păcatele îl duceau la groapă. Dar în calea pierzării mele a ieşit Scumpul meu Mântuitor, cu glasul Lui cel dulce, şi mi-a zis: «Tânărule, ţie îţi grăiesc: scoală-te!». Din acea clipă m-am sculat din păcate şi am început să merg după El. Şi neîncetat voi spune minunile pe care le-a făcut Domnul pentru mine.
Vino şi tu la El şi te va învia şi pe tine!… Vino în Oastea Lui şi El te va face un om nou şi fericit cu o tinereţe adevărată, vrednică şi fericită!”
Istoria unei jertfe / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2016, vol. 1
