Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home STĂPÂN ŞI SOŢ AL VIEŢII MELE

STĂPÂN ŞI SOŢ AL VIEŢII MELE

STĂPÂN ŞI SOŢ AL VIEŢII MELE

Stăpân şi Soţ al vieţii mele,
Comoara şi Iubirea mea,
sunt neagră, da, dar sunt frumoasă,
Biserică, Mireasa Ta!

Sunt neagră, prin atâtea greşuri
a’ celor ce mai cad amar,
dar sunt frumoasă prin căinţa
acelor care-ntorc spre har.

Sunt neagră prin aceia care
cu-al lumii duh s-au întinat,
dar sunt frumoasă prin aceia
ce s-au sfinţit cu-adevărat.

Sunt neagră pentru lumea asta,
când eu nu ei doresc să-i plac,
dar sunt frumoasă pentru ceruri
şi Tu mă vei iubi în veac.

Sunt neagră-n îndoiala celor
ce-nfrânţi, ispitei s-au supus,
dar sunt frumoasă-n cei ce luptă,
mergând biruitori spre Sus.

Sunt neagră prin acei făţarnici,
neascultători şi dezbinaţi,
dar sunt frumoasă-n cei statornici,
smeriţi şi-ascultători de fraţi.

Sunt neagră,-adesea,-n ce se vede,
dar sunt frumoasă-n ce-i ascuns,
când, ruptă de iubirea lumii,
Iubirea Ta îmi e de-ajuns.

TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: Adi.Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *