Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home STĂRUINŢA ÎN PĂCAT

STĂRUINŢA ÎN PĂCAT

STĂRUINŢA ÎN PĂCAT

Sunt mulţi păcătoşi care Îl întărâtă pe Dum­nezeu prin îndrăzneala şi bunăvoinţa pe care o au pentru plăcerea josnică a păcatului şi a desfrâului lor, iar alţii mulţi îşi atrag pedeapsa prin dăinuirea şi stăruinţa pe care o au în păcat.

De câte ori L-a întărâtat pe Dumnezeu un om cărunt! Să numere însă şi cei tineri anii lor de neascultare şi răzvrătire şi, venindu-şi în fire, să înceteze cu răutatea şi păcatul lor. Să bată fiecare la porţile înţelepciunii, ca să nu li se întâmple ceea ce scrie în cartea Proverbelor 5, 22-23: „Fiind­că cel rău va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie”. Şi dacă acest sfat este pentru cei tineri, ce să vă spun vouă, celor care de o jumătate de veac aţi luptat făţiş în contra lui Dumnezeu, iar unii aveţi în spatele vostru nu mai puţin de 60, 70, ba chiar 80 de ani de împotrivire şi păcat. Optzeci de ani L-aţi respins mereu prin nepăsarea voastră. Şi oare aşa trebuie răsplătiţi anii răbdării, bunătăţii şi îngăduinţei lui Dumnezeu? Prin nepăsare? O, Doamne Dumnezeule, câtă scârbă, cât dezgust îţi face mulţimea aceasta de păcate, strânse într-o viaţă de atâţia ani! Ani de răzvrătire şi neascultare şi pentru care nu este nici o părere de rău şi nici o pocăinţă.

Încăpăţânarea

Dumnezeu este dezgustat îndeosebi de păcatul care este legat de încăpăţânare. O, ce îndărătnicie este la unii oameni! Ei vor să fie neapărat osândiţi! Lor nu li se poate ajuta cu nimic, ei sunt aşa de nerăbdători în săvârşirea păcatului şi împotriva lor înşişi, aproape furioşi. Parcă ar vrea să sară peste Carpaţi, ca pentru a ajunge pe un criminal, cu atâta furie şi orbie se grăbesc ei împotriva lui Dumnezeu. Ar vrea să înoate prin marea de foc, pentru a-şi ruina sufletul cu orice preţ. Ah, ce orbie şi nebunie grozavă!…

Îndărătnicia

Urâtă şi grozavă stare! Eu v-aş putea spune despre oameni care au fost greu bolnavi de febră tifoidă, de pneumonie şi de alte boli grele şi molipsitoare, care în timpul bolii lor au făcut juruinţe să trăiască în ascultare de Dumnezeu şi, când s-au făcut sănătoşi, ei s-au întors iarăşi la păcatele lor.

Câţi n-au avut pierderi în afacerile lor! Ei erau odată în situaţii bune, însă şi-au mâncat averea în destrăbălări şi au sărăcit cu totul. Cu toate acestea, ei ostenesc mai departe în păcate şi fărădelegi. Şi, dacă sărăcia lor creşte, iar hainele le sunt zălogite la casa de amanet, ei tot nu vor să rămână restanţieri de la cârciumă. Încă un copil moare! Femeia este bolnavă şi foamea i se poate citi pe faţă. Cu toate acestea, nu se lasă doborâţi de suferinţă pentru a se întoarce… Mai găsesc încă putere să meargă înainte în păcatele lor. Aceasta este îndărătnicia în păcat.

Păcătosule! Dumnezeu te va lăsa să mergi pe calea ta, şi această cale duce la pierzare veşnică. Pentru că tu L-ai obosit pe Dumnezeu prin îndărătnicia ta. Cei care sunt porniţi să continue a trăi în păcat şi stricăciune şi sunt hotărâţi pentru aceasta, cu toate aşteptările, invitările şi rugăminţile Lui, să ia aminte! Ah, cât aş vrea să te pot trezi până când nu este prea târziu!…

În legătură cu aceasta, ni se pare potrivit a spune că nemulţumirea este o sarcină mare pentru Dumnezeu. El Însuşi spunea aceasta poporului când îl scotea din Egipt, când i-a izgonit pe amo­rei, când a ridicat profeţi şi nazirei din fiii poporului Său şi totuşi, ei s-au răzvrătit împotriva Lui. Cu câtă bunătate şi cu câtă dragoste răbdătoare s-a purtat El cu poporul Său, dar ei n-au făcut altceva decât să cârtească şi să păcătuiască mereu.

Unul din lucrurile care mi-au sfâşiat mai mult inima când m-am întors la Dumnezeu ca un păcătos vinovat a fost nu atât răutatea vieţii mele, ci îndeosebi harul de care El a făcut să mă bucur, îndelunga Lui răbdare, bunătatea şi dragostea cu care m-a aşteptat şi m-a primit când m-am întors. Ce bun şi milostiv a fost Dumnezeu cu atâţia dintre noi!

Adu-ţi aminte şi vezi bunătatea Lui şi tu, prietene, care niciodată n-ai fost aruncat în sărăcie şi lipsă!… El nu ne-a lăsat pe căi rătăcite, ca să ajungem pietre de sminteală şi pilde rele şi să fim astfel de ocara lumii. În dragostea Lui ne-a ocrotit mereu. A iubit casa noastră şi ne-a purtat de grijă chiar şi când noi nu L-am iubit!…

Şi cum i-am răsplătit noi aceasta?… Cât de mult bine n-a făcut El poporului nostru! De câte binecuvântări nu ne-a făcut El parte! Libertate, bunăstare şi atâtea daruri ne-a dat! Cu toate acestea, noi am păcătuit atât de mult în faţa Lui! Şi, dacă suferinţa brăzdează astăzi trupul îndurerat al lumii, asta vorbeşte lămurit de multele păcate de care ne-am făcut vinovaţi. Noi am păcătuit. Am putea spune că, tocmai ca un car încărcat cu snopi, El este apăsat de păcatele noastre cele multe.

Şi lăsaţi-mă să spun că, după textul nostru, Domnul este chiar atât de împovărat, încât ţipă sub greutatea aceasta; întocmai ca şi carul care geme sub povara lui, aşa geme Domnul sub povara păcatelor noastre.

N-aţi auzit niciodată glasul acesta? Auzi, cerule, şi tu, pământule, ia aminte, căci Domnul vor­beşte: „Eu am crescut fii, i-am îngrijit şi ei s‑au răzvrătit împotriva Mea! De ce voiţi să muriţi voi, casa lui Israel?” Ascultă mai bine tânguirea blândă şi îndurerată, ca a izvorului, care a ieşit de pe buzele lui Iisus: „Ierusalime, Ierusali­me, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori n-am voit să adun pe fiii tăi cum îşi adună găina puii sub aripi, dar n-aţi vrut!…”

Păcătosule! Păcatul tău sfâşie inima lui Dumnezeu. Creatorul tău se întristează de ceea ce tu râzi! Mântuitorul te cheamă din păcatul pe care tu îl ţii de fleac: „O, nu înfăptui aceas­tă urâciune pe care Eu o urăsc!” Pentru numele lui Dumnezeu, nu o face!… Câţi nu spun fără nici un rost, în stările lor de vorbă: „pentru Dumnezeu!” – fără să ştie ce zic. Însă cuvintele acestea: „Pentru numele lui Dumnezeu”, înseamnă: nu mai mâhniţi, nu mai supăraţi pe Creatorul vostru, ca să nu daţi prilej Celui Veşnic să ţipe sub greutatea păcatelor voastre! Lipsiţi-vă, o lipsiţi-vă de răutatea firii voastre rele; de ce voiţi voi să muriţi, casa lui Israel?…

„Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava Mea? Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni?” (Ps 4, 2).

Până când te gândeşti tu să alergi după chipuri amăgitoare, lucrând ţesătura de min­ciuni? Până când te gândeşti să glumeşti cu slava Lui şi să batjocoreşti Numele Lui? Nu te-ai săturat încă de păcătuit? Te gândeşti ca încă să glumeşti, până ce sufletul tău va ajunge în iad, şi să continui râsul până ce răzbunarea Celui Prea Înalt îţi va schimba veselia în urlete grozave?

Păcatul / Ioan Marini. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!