Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home STATORNICIE ŞI CREŞTERE ÎNTRU DOMNUL

STATORNICIE ŞI CREŞTERE ÎNTRU DOMNUL

STATORNICIE ŞI CREŞTERE ÎNTRU DOMNUL

În viaţă, necazurile de orice fel, boala, lipsa de îmbrăcăminte, foamea, suferinţa sunt atâtea prilejuri prielnice de mărturisire, vestind pe Domnul şi făcând binele. Prin binele sufletesc, prin învierea la viaţa cea nouă în Hristos-Domnul, şi prin binele trupesc prin acoperirea lipsurilor, mântuirea sufletelor de la moarte, se acoperă sumedenie de păcate, şi mântuind pe alţii, ne mântuim şi noi. Tot prin cele două binefaceri se stabileşte şi echilibrul moral, adică statornicia în credinţă, eliminându-se eventualele căderi de la credinţă din cauza lipsurilor şi a suferinţelor. De aceea, Biserica trebuie să fie trează şi în această privinţă, ca nu cumva lipsa hranei sufleteşti, nemângâierea sufletească sau lipsa hranei pământeşti să silească pe unul să cadă de la credinţă, să fie silit să cerşească sau să fure.

Readucerea la viaţă în Hristos-Domnul, tăria şi statornicia vieţii în Hristos pe temeiul Adevărului – a fiecărui suflet – sunt îndatoririle vieţii creştine. Cine nu îngrijeşte de ai săi, de cei din casa lui, nu ca să primească, ci să dea cu mână largă şi să se jertfească trupeşte şi sufleteşte pentru semeni, e mai rău decât un necredincios. Tot sufletul trebuie adus la Hristos, la viaţa fericită cu El, la împăcare şi iertare prin Jertfa Lui şi menţinut statornic în părtăşia Lui cu sfânta comuniune a Bisericii, a Tainelor ei Sfinte, părtaş la suferinţele Lui şi să sfârşească în Slava eternă promisă.

Foamea şi stea sufletească se potolesc numai cu pâine şi apă vie, care este Însuşi Hristos-Domnul (cf. In 6, 48). Dar unde sunt picioarele celor care vestesc pacea, picioarele aducătorilor de veşti bune? (cf. Rom 10, 15). Neprihănirea se capătă pe temeiul credinţei; dar cum să creadă dacă nu li se vesteşte, când ştim că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu?

Fiecare groapă deschisă, fiecare îngropăciune este un semn de întrebare al cărui răspuns poate fi în paguba noastră sufletească şi pierderea mântuirii sau câştigarea Împărăţiei veşnice, după felul în care am înţeles să ne facem datoria pentru cel ce pleacă, dacă are merinde sufletească pentru drum şi este curăţit de păcatele sale (cf. Ez 36, 25) şi înnoit prin har, ca să fie primit să locuiască în Ţara cea minunată.

Să nu aşteptăm să vină bolnavii sau flămânzii, necăjiţii sau alungaţii să cerşească mila. A cerşi nu-i lucru uşor. Nu bucuros întinde mâna cel ce cerşeşte; ci să zicem: „Doamne, ajută-mă să am totdeauna prisos să dau şi inimă milostivă să împart cu cel ce n-are. Şi să nu mă mândresc! Ce face dreapta să nu ştie stânga. Să nu se trâmbiţeze fapta mea, ca să fiu răsplătit în ceruri, acolo unde se împarte Dreptatea după dreptarul Dreptăţii în care am vieţuit. Nevoiaşii, lipsiţii sau necăjiţii de orice fel trebuie căutaţi. Noi să-i căutăm şi, mângâind pe alţii, să ne mângâiem, ca să dormim liniştiţi pe perna păcii, a împăcării conştiinţei, făcând ceea ce suntem datori, ştiut fiind că „Cel ce ştie să facă binele şi nu-l face săvârşeşte păcat” (Iac 4, 17). „Cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică; dar cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea” (Ef 6, 8).

Nu totdeauna ai prilejul să faci binele. Dar când vine, fă-l cu toată inima, cu tot sufletul şi puterea, ca să primeşti răsplata sfinţilor. Aşadar, cel dintâi bine ce-l datorăm semenului este a-l îngenunchea la picioarele Crucii Mântuitorului şi, primind Jertfa Crucii şi darurile ei, să vieze în neprihănire, ca să se sfinţească pentru cer şi să-l ajutăm prin multiple binefaceri, înlăturând piedicile din calea înaintării spre culmile desăvârşirii în Hristos-Domnul.

A doua grijă valoroasă ca cea dintâi este ca să nu moară nemărturisit, necuminecat. De ce? Pentru că Sfânta Împărtăşanie e sămânţa nemuririi sau chezăşia învierii şi arvuna vieţii veşnice.

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!